text de gregorie viceu

Am scris, de pildă, la moment dat o poezie care mi se părea ca e foarte tare împotriva regimului. Şi îl consult pe Negoiţescu, să dau poezia asta la Gazeta Literară? Nu risc nimic? Iar el o citeşte şi zice: "– Dar ce ţi s-a năzărit? Aici nu e nimic, poate fi publicată direct. – Păi cum, e cutare, cutare, cutare... – Numai în capul tău este! Textul nu este ceea ce crezi tu că ai pus în text". Ori textul devine la un moment dat independent de autor, de ceea ce a vrut autorul să spună. Textul vorbeşte singur, cuvintele au o anumită iniţiativă a lor. Ele duc cu ele o întreagă moştenire a lor, noi nu ne dăm seama în momentul în care lucrăm cu ele de toată rezonanţa pe care o au. Noi le luăm în sensul pe care vrem să îl fixăm atunci şi aşa îl transcriem, dar pentru un cititor, cuvântul acela poate să aibă o altă rezonanţă.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim text salvat din mâna adormită

Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă feresc să recunosc că duc lipsă de oameni de calitate. Pur şi simplu, acestea-s vremurile pe care am ajuns să le trăim. Tot mai puţin se pune preţ pe ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Tot mai puţini ţin cont de conştiinţă şi pun preţ pe suflet, tot mai puţini acordă timp literaturii, poeziei, naturii; tot mai puţini ştiu să facă diferenţa dintre bine şi rău. Tot mai puţini ştiu să se respecte... Aceasta-i realitatea, iar exemplele pot continua la nesfârşit. Aşa că, dacă citeşti acest text şi te numeri printre cei de bună credinţă, vreau să ştii că mereu va exista o portiţă deschisă în viaţa şi sufletul meu pentru cei ca tine. Te aştept! Vă aştept pe fiecare în parte. Doar împreună, uniţi în principii, vom mai putea schimba ceva în bine în jurul nostru. Nu-i mult pentru normalitate, s-ar fi putut mult mai mult, dar, ţinând cont de anormalitatea în care am ajuns să trăim, e minimul de strict necesar pentru liniştea noastră sufletească. Măcar atât... Măcar pentru sufletul nostru să putem face ceva, dacă pentru restul nu mai putem face nimic.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Şi ceţuri verzi de noapte se ridică
Şi ca în vis sun-o vioară mică
Şi slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud beţivi ce râd şi care strigă,
O-nfiorare trece prin ţesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru şi a vin
Şi în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerşetorii-n aşteptare
Zadarnic rugăciuni mai ţin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheţ prea încărcate.
Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilarie

Imi amintesc copilaria mea,
Cum ne jucam, copiii-n cartier,
Pe fete bucuria, stralucea
Si doar in noapte joaca se oprea,
Tarziu, cand stele, luminau albastrul cer.

Eram lipsiti de telefoane
Deci nu stiam de text, de "like... facebook,
Puneam in tenisi cuie, sa avem crampoane
Visam la Duckadam, Dudu Georgescu, la... stadioane
Si spectatori aveam... porumb, un dud si-un nuc!

N-aveam nici internet, nici celular
Dar totdeauna cand unul din noi striga
Il auzeam din coltul strazii, foarte clar
Fara conectie, "wi-fi", fara..."signal bar"
Si cat de simplu ne-ntalneam asa!

Televizor aveam... dar ce folos
N-aveam curent, nici... ce vedea

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte - Poezii
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada frumosului Conte de Moray

Voi cei din munţi şi de pe şesuri,
Unde-aţi fost, mărturisiţi acum,
Când l-au ucis pe Contele de Moray
Părăsindu-l apoi în iarba verde, lângă drum.

Era un cavaler neînfricat, cum nu sunt mulţi,
Trecea, călare, lesne lancea prin inel;*
Şi frumosul Conte de Moray într-o zi ar fi putut
Ajunge-un rege cum n-ar mai fost altul ca el.

O, zadarnic Doamna lui îndelung veghează
De la ferestrele Castelului Doune
Să-l vadă iarăşi pe Contele de Moray
Venind, iureş, printre tufele de-alun...

"Cereţi iertare, Huntly, pentru fapta ta!
Ţi-am dat poruncă să-l aduci la mine
Întreg şi viu, nu să faci ceea ce-ai făcut,
De ce l-ai ucis ca pe un câine!?" *

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Scoţia, sec. XVI-XVII, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un psalm al vieţii ( Ce i-a spus inima unui om tânăr psalmistului)

Nu-mi spune-n ritmuri plângăreţe – nu suport,
Că viaţa e un vis, c-atâta doar putem noi şti!
Pentru că un suflet care doarme-i mort,
Iar lucrurile nu-s deloc ceea ce par a fi.

Viaţa-i adevărată! Viaţa-i onestă, pozitivă!
Şi scopul ei nu-i nicidecum mormântul.
Cuvintele "eşti colb, te-ntorci în colb," n-ai alternativă,
Nu pentru suflet îşi urzesc descântul!

Nu desfătarea, nici tristeţea a ceea ce rămâne
Sau ne-aşteptă la sfârşitul fiecărui drum.
Sunt ţelul nostru, ci fapta, astfel ziua cea de mâine
Ne va afla mai departe de locul în care stăm acum.

Lucrarea durează, iar timpul zboară*, nu alină,
Şi inimile, tari şi curajoase, bat cuminte
Zilnic, asemeni unor tobe, în surdină,
Marşul nostru funerar către morminte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!