spectru

Margot

De cornul lunii mă agăţ, noptatic
Să arunc priviri spre al tău geam;
Când dorm privighetori pe ram
La tine în odaie mă visez ostatic.

Tu, medievala blondă decoltată
Mă vezi sub candelabru în fiare.
Destinsă, fără urmă de pudoare
Îmi rupi încet cămaşa demodată.

De pe-un perete soţul tău regal
Rânjeşte ca un spectru in ramă.
Şi tu, Bordeaux adus din cramă
Îmi torni pe gât din aurit pocal.

Dacă-ar afla cumplitul templier
Unde mă cată mâna ta cu ghiul
Întărâtând mândria de mascul
Te-ar da biciuită unui temnicer.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa oului de ciocolată

Tu eşti ce n-a fost încă oul din câte
Ouă vor mai fi,
Tu eşti bazarul de surprize pentru
Amante
Şi copii,
Eşti simetria maritimă
A două stridii-mpreunate,
Eşti frenezia unui zero
Prins în contururi crenelate,
Eşti taina primelor mistere,
Himera primului cuvânt,
Eşti spasmul
Lenea şi dezgustul
Netălmăcitului avânt
Când panglicele te-nfăşoară
Într-un simbol de veselie,
Parcă eşti capul lui Othello
Când e bolnav de nevralgie!

În burta ta

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, XIV, nr. 3357, 31 martie 1929
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret retoric

Cândva, am fost o casă de bilete
Înspre destine roz şi violete
De zori promiţători cu-amurguri inerente,
În care se-ofileau mâglisitor culorile
Landşaftului de nonvalori pe care sângerau valorile...
Am devenit apoi o streaşină, cu uzuri iminente,
Pe care sforăiau din când în când ciorile
Din culorile nopţilor cu ciocuri proeminente,
Ce-mi ciuguleau devastator toate bunurile...
Dar ţineam totuşi piept tăiosului vânt din pădurile
Uitate, în care cântau înduioşător privighetorile,
Fiindcă-n mine creştea un vultur lungindu-şi aripile
Spre Soarele alb ce-aprinde zorile,
Un vultur cu ochi mistici, ţintind comorile
Ce eu n-am ştiut nicicând să le preţuiesc.
Acum sunt călător spre-un destin minunat, ce-l doresc
Absolut, într-un fel absurd şi prostesc...
Spre-acolo biletul mi-e gratis dar pălesc şi pălesc
Zdrobit sub un preţ ce n-am ştiut să-l plătesc...
Acum l-aşi plăti hotărât dar nu pot, obosesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Sandu Gabor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

De îmi e greu, de îmi e uşor,
Mă îndrept cu ochii sus la cer,
Un mesaj de acolo, din azur,
De la acei îngeri nevăzuţi,
Am primit mai deunăzi
Că mi-s prieteni, păzitori
În viaţa ce o duc, aici pe pământ.

Când o rugă eu înalţ, rostesc,
Mâinile le-mpreunez şi îngenunchez,
Capul îl ridic spre cer şi multumesc,
Celor ce au darul ruga de a o asculta
Şi ale lor semne subtile de le primesc
Eu să le pot înţelege şi să le tălmăcesc.

Cerul legământ cu pământul a făcut,
În frăţie s-au născut şi dăinuie de la început,
Prin legi universale, nescrise, dar a lor valoare
Este de necontestat şi de urmat neîncetat.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

*

Explodează supernove,
Se formează nebuloase,
Se duc multe alte nove,
Stelele se fac frumoase.

Se iveşte o cometă,
Cade un meteorit,
Se-nvârteşte o planetă,
Lângă ea – un satelit!

Se "văd" multe "goluri negre",
Luminează un pulsar,
Răsare al nostru Soare
Şi apoi dispare iar.

Se nasc mii de stele duble
Şi milioane de asteroizi
Şi omul s-a gândit să "umble"

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!