slujit

La o margine de sat

La o margine de sat,
Cobor oile la vale,
Câinii buni nu au lăsat,
Să le iasă ursu-n cale!

Sus la munte au slujit,
În pădurea cea frumoasă...
Câte veri nu le-a grăit,
Natura misterioasă!

Pădurea ne hrăneşte...
Bem apă din izvoare reci,
Pe drumeţ îl oboseşte,
Când se strecoară pe poteci!

Stă o fată la izvor,
Care setea-şi potoleşte,
Dar apare şi-un fecior
Şi de ea se-ndrăgosteşte!

[...] Citeşte tot

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-am zidit menirea în slovă

Când mi-am zidit menirea în slovă
În versuri îmi pusei iubirea slovei
Prin cântec am oftat la gura sobei
Şi neamul l-am slujit fără de păcat.

Dar mi-am luat bocceaua in spate
Şi-n lume iarăşi am plecat străin în cele state
Unde unit e doar cuvântul
Cel scris cu sângele albastru.

Atunci când bate vântul
Pe-o frunză verde de arţar
Şi un crâmpei din cerul de-alabastru
Iluminează veacul în noaptea de cleştar.

Când mi-am zidit menirea în slovă
Uitând c-amarul n-are pic de rouă
Să-mi picure în suflet miere iar
Doar se preschimbă în zori de chihlimbar.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mirare

Îmi arde inima în mine
Cum arde febra lui pe tâmple
Fără de pată mi-a slujit
Mulţi ani curaţi...
Şi-acuma s-a îmbolnăvit.
Dar nu-ndrăznesc să-L chem la mine
Şi i-am trimis pe ai lui Iacov
Cum arde inima-n nădejde,
Că ei au zis c’a zis că vine.
Dar ce rost are osteneala?
Daţi fuga prieteni pe alee
Şi-i spuneţi doar ca să şoptească...
Că şi eu sunt sub stăpânire:
Şi când zic unuia se duce
Şi când zic vino, iute vine
Ascultă fără să crâcnească!
Să zică doar o simplă vorbă
E plânsul meu şi a mea rugă
E tot ce-l rog pentru-al meu prieten
Căci El e domn iar eu sunt slugă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce dispari ca un ecou
De ce nu eşti ceea ce ai fost
De ce nu mai sunt eu acel erou
Care cândva în viaţa ta avea un rost.

De ce nu mă mai iubeşti cum m-ai iubit
De ce nu mai sunt în vis al tău erou
De ce mă laşi în lacrimi plângând şi trist
De ce mă vezi în tunet doar ecou

De ce nu crezi că totul e etern
De ce nu crezi că dragostea e fără sfârşit
De ce nu crezi că şi eu pot fi demn
Să iubesc zi de zi în infinit

Chiar mă întreb de ce nu vrei să înţelegi
Că nimic în viaţă nu este întâmplător
Iar tu în fiecare zi poţi să alegi
De vrei să fii doar vis sau îndrumător

[...] Citeşte tot

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel

1. Te-am iubit si poate inca...
Ti-am slujit si-as vrea sa nu...
Sufletu-mi se prinde-n stanca-
-Sa-ntelegi as vrea ca tu...

2. Intr-o zi visat-am ca...
Si-am zambit in zbor ferice.
Un sarut voit-am sa...
Dar visu-mi in iad se stinge...

3. Intreband din ochi in ochi,
M-am izbit de crudul "dar"...
Sa cred nu pot in deochi...
Sa zambesc cand plang nu s-ar...

4. Inima-n doua mi-o tai,
Caci e prea mare sa fie...
Jumatate n-o s-o mai....
Cealalta mi-o tin doar mie...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (15 noiembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de sunet, este Linişte, care slujeşte prezenţa sunetului, de multe ori, fără ca sunetul să ştie că este slujit. Aceasta este virtutea Liniştii! Oceanul Liniştii poate fi ascultat (şi) în privirea sunetului devenit conştient de Sine, căci odată ce sunetul se întoarce Acasă, prezenţa sa devine o melodie a Liniştii. La întâlnirea cu o formă de sunet - cu o manifestare - privirea determină relaţia cu respectivul sunet. De locul din care priveşti sunetul, depinde experienţa pe care o vei avea cu el. A privi dincolo de sunet... A privi existenţa sunetului şi a conştientiza Liniştea din care provine... A privi fără a analiza... A privi şi a te contopi cu ceea ce era sunetul, înainte să devină sunet. Aceasta este o poartă către Linişte, iar Liniştea este o poartă către Tine, căci Tu şi Liniştea sunteţi Una şi Aceeaşi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E bătrân. Înţelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a şi îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nicio pereche de ochi. A slujit cu credinţă. Douăzeci de ani, vară şi iarnă, în curtea aceasta a trăit şi a păzit-o; în nopţile de toamnă, cu ploile repezi şi pătrunzătoare, în nopţile de iarnă, cu viforniţele năprasnice, el nu stătea în cuşca lui; suflând cu greu, încordându-şi muşchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colţurile grădinii şi, lătrând, dădea de ştire că nu e chip să te poţi apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoţul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simţise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creştetul capului. Şi altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curţii!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi ne apără

Pe noi ne apără Acelaşi
Slăvit şi Sfînt Biruitor
Care-a purtat prin mii de lupte,
nebiruit, pe-al Său popor.
El ne e Stîlp de flăcări noaptea
şi ziua ne e Stîlp de nor,
El, Cel nebiruit de nimeni,
e-al tuturor Biruitor!
Pe noi ne-ndrumă tot Acelaşi
Învăţător adevărat
Care-a-ndrumat întotdeauna
frumos pe cei ce L-au urmat.
Cuvîntul Lui ne e lumină,
şi Duhul Lui, îndemn curat.
El, Cel neînvăţat de nimeni,
pe toţi doar El ne-a învăţat.

Pe noi ne sprijineşte-Acelaşi
Stăpîn Puternic şi Slăvit,
Care-a ţinut mereu statornici

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!