Poezii despre satul meu, pagina 5
Incompatibilitate mondială
Satul meu natal e poezia
ea mă naște zău din mers
sufleca-ți-aș moarte iia
să te-mpiedic hai c-un vers
Mă vei naște iar din mers
Dumnezeu este Cuvântul
cu care moartea mi-am șters
ai grijă că-ți vine rândul
Dumnezeu este Cuvântul
sufleca-ți-aș moarte iia
să-ți zăresc un pic mormântul
din satul meu poezia
O tăcerea-i doar un vers
unde Dumnezeu n-a mers
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisori din eternitate
De acum, așteptăm să ne aducă,
Nea Poștașul,
Scrisori din eternitate, scrise
De mame,
De bunici și alte neamuri adormite,
De cei a căror cădere au săvârșit
Pentru glie,
De tineri, de copii nenăscuți
Scrise pe foițe de aburi,
Împodobite cu miresme de lauri...
Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Nu vor mai fi fete mari care s-aștepte
Scrisori de la iubiții lor plecați în armată,
Sau copii să meargă la scăldat la Sâi...,
Iar toamna la școală,
Căci, nu vor mai fi nici dascăli.
Nu vor mai rămâne
Nici capre, nici ciobani să le pască...
[...] Citește tot
poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul de poveste
fecioarele timpului cu blonde cosițe
s-au prins la horă cu flăcăi voinici
la rascuci de vreme frumoase troițe
adună în memorii rugi de Duminici.
în iarba cosită strânsă în căpițe
am lăsat amprenta pașilor mei
murgi nărăvași aleargă pe ulițe
pline de parfum de la flori de tei.
în satul de poveste cuprind fericiri
prieteni prețioși mă alintă cu vorbe
ferește Doamne lumea de nenorociri
pământul însetat iubiri să absorbe.
la izvoarele sfinte se umplu ulcioare
când roua zorilor dezmorțește picioare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând
Am revenit în satul meu natal plângând,
Unde mai am o palmă de pământ
Și o căsuță părintească nevândută,
Cu grădina plină de iarbă nepăscută...
Acolo m-am născut în urmă cu mulți ani,
Părinții mei, Dumnezeiești țărani...
Am ajuns acolo mai de dimineață,
Pe vecinii noștri nu i-am mai prins în viață,
Glasul părintesc nu-l mai ascult,
Sărmanii de ei, nu mai sunt de mult.
De aceea astăzi, sufletul mă doare,
Nu are cine să-mi pună întrebare,
Părinții nu mai sunt, acum îi port în gând,
În satul meu natal, mă întorc plângând.
poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul
La bunica, aici unde e satul copilăriei mele, cu perdele de fum și cu risipă de voie bună
Mă simt a ta mireasă, mirele meu veșnic tânăr și încăpător
Mă vreau a ta dulce sărutare, izvor nesecat de miere și salcâm
Plec urechea spre fântâna din colțul gurii mele...
Sunt atât de secată, încât acea secetă mă va risipi puțin câte puțin
Ce liniște și ce lacrimi îmi curg prin ochii negri-violet!
Sunt singură, dar nu sunt liberă
Nici nu pot fi decât a ta mireasa pe vecie, iubite sat.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
în satul cu troițe
îmi petrec timpul într-o arhitectură sacră
credința-n Dumnezeu s-a născut la țară
țărani evlavioși cu Hristos se consacră
păcatele se spală în apă de moară.
în satul cu troițe mă simt într-un rai
oameni-s vrednici preaslăvesc pământul
vântul cântă pe frunze precum la nai
miri de poveste își cinstesc legământul.
știu că minunile s-au născut la sat
veșnicia începe cu prima rugăciune
ploile mănoase din cer s-au revărsat
pământul să prospere fără amărăciune.
nu vreau să fie nimeni răvășit stresat
ca frați să se adune oameni la împăcăciune.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iertat ți-o fi păcatul
Când soarele apune peste munți,
O pâclă rece-acoperă tot satul,
Îngheață râul și-ngheață copacul
Ce pregătea preludiul noastrei nunți,
Să ne-ncunune frunțile, cărunți,
-Doar ți-s regină, iar tu împăratul-
Când soarele apune peste munți
Și pâcla rece-acoperă tot satul!
Lumina lămpii, nopții făcând punți
Ne-o-mpodobi cu flori din geamuri, patul,
Ispită-ți sunt, iertat ți-o fi păcatul,
De mă săruți și trupul îmi frămânți
Când soarele apune peste munți!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Izolați în România
În satul ăsta nu mai latră câinii,
La ce-ar lătra, când satul e pustiu,
Când liniștea acestui prea târziu
Zădărnicește drumurile pâinii?
Doar doi moșnegi pe lăiți, lângă porți,
Slăbiți de anii grei, aduși de spate,
Trimit spre drum priviri încețoșate,
Ca la vederea propriilor morți.
Speranțe n-au, cu gândul la apus,
Mărturisesc, încet, cu vorbe triste,
Că n-o să aibă cine să asiste
La-nmormântarea ultimului dus.
Doar dincolo de drumul noroios,
Cu două flori de toporaș în mână,
Cu cizme lustruite, o bătrână
Așteaptă învierea lui Hristos.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul natal
Fuioarele de fum, la ceasul înserării.
poezie de Letiția Iubu din Inscripții pe un bob de grâu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul din Ardeal
Într-un sătuc uitat de lume din Ardeal
Mi-am petrecut cândva copilăria,
Acolo, telefoanele nu au semnal
Și cerul prinde-n brațe strâns câmpia.
La nord curgea șoptit un râu molatic
Atins de sălcii în răsărit de soare
Și mai la nord, un crâng așa sălbatic
Cu lupi, cu cerbi și blânde căprioare.
Erau doar două ulițe în sat,
Le străbăteam de zece ori pe zi,
Pe ele, doi cocoși și azi se bat,
Iar noi nu mai suntem de mult copii.
Ne hârjoneam râzând printre castani
Dar timpul veselia a apucat să fure,
De-atuncea au trecut atâția ani,
Nu mai există astăzi nici pădure.
[...] Citește tot
poezie de Angelica Ioanovici din Moneda spre vise
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!