pumn

* * *

sunt eu
în stare
să mă tem de porunci
de vreme ce
nu sunt în stare să-mi stăpânesc inima?

sunt eu în stare
să ascult pământul
de vreme ce ştiu
că nu i-am mărturisit
depărtările?

nu am chef
să mă plâng
cerului
din griul meu pal

iată
am fost sare
într-un pumn

[...] Citeşte tot

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merg prin humorul

meu drag şi caut locuri
de carantinarea amintirilor
le împart în două
locuri şi locuri
primele sunt cu frig şi gheaţă
cu plămâni betonaţi
ici se vede o cavernă în miniatură
colo e un pumn de al
viole distruse
în alte locuri văd
cerdacul plin cu flori de liliac
ai prinde gustul
dar e distrus şi mirosul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Cum se schimbă bunăoară
Unitatea de măsură,
Domnii, forţa şi-o măsoară,
Dând câte un pumn în gură.

Prin urmare, pentru doamne
Eu aş vrea să dau un sfat:
Potcoviţi-vă dantura,
Când bărbatu-i enervat.

Aveţi numai o speranţă...
Şi aceasta-i cu-ntrebare...
Dacă vă-nghiţiţi dantura,
Cum e... data viitoare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgoliul

mă întreb care parte a creierului
a renunţat într-atât la orgoliu încât
a coborât până la scrierea pe hârtie
cu mută substanţă
a poeziei vieţii (?!) - o muncă
necalificată, totuşi, gândind
cum îţi solicită muşchii-ntr-un deget
sau chiar
în mai multe, împreunate, dacă ajungi
să faci surcele creionul cinic în pumn
şi laşi văicăreala să scrie la liber

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai fi...

dacă ai fi cu mine acum
ai putea cuprinde-n pumn
toată bluza de mătasă
si-ar rămâne pielea arsă!

intre mână si picior..
ar fi calea stelelor
cu sclipiri de licurici
noaptea-n codru pe furiş!

dacă ai fi cu mine acum
timpul s-ar opri din drum
te-aş preface in izvor
mi-ai spăla faţa de dor!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Versuri scrise în noaptea de înaintea execuţiei)

Astfel, timpul ne ia ce avem cu o mână,
Bucurii, tinereţe, dragoste – totul,
Şi ne dă cu celalată un pumn de ţărână:
Ajunşi la capăt de drumuri, plătim ortul
Şi-n bezna cavoului umed şi mohorât
Se-închide povestea zilelor noastre. Atât.
... Dar, din praf şi din lut, unde m-a dus năpasta,
Domnul mă va-nălţa în Paradis. Cred asta.

poezie de Walter Raleigh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătuşe pentru suflet

Sunt acel pumn de ţărânâ
despre care nu s-a vorbit,
o înverzire în coamele cailor
pregătiţi pentru ultima lor cursă de alergare;

m-am surpat
sub o tâmplă fără spaţiu,
cu sabia privirii mele
am tranşat orizontul;

câteva picături de sânge
dau viaţă poemelor
ce tind a fi
cătuşe pentru suflet.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te aştept

făcut-am sicriu inimii astăzi
copacul fiinţei în felii l-am rupt
durat-am culcuş căptuşit cu lacrimi
luna am stors-o de roşu-n neagră plecare
am pus răsăriturile-n-asfinţit, drept lumânare
negrul pământului de ţărână în pumn l-am strâns
voi cere o înviere din lumea ce s-a dus
cred cândva că ai fost, doar tu
îmi amintesc că eu nu voi mai fi
şi totuşi am să te aştept.

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să încerc...

Încerc să rup o bucată de aer
ce stă într-o mantie de durere
şi transportă o picătură de sare
pe o limbă de foc a unui fulger.

O pistă din inimă să o păstrez
pentru un pumn de cuvinte
mutând o gură de rai din cele sfinte
pe un surplus de suflet ce înzestrez.

Transport un nor îmbrăţişat de un voal
invadat de frumoasele amintiri
copleşită de regrete şi nostalgice simţiri
mângâiată de un cântec emoţional.

poezie de Eugenia Calancea (12 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald şi drag pe pântec,
o, verde pur, ţâşnit de pretutindeni,
din ziduri şi din brazde şi din cântec...

La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginţi ţi-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!