propozitii cu cuvantul biet

Minte-mă că sunt vultur

Sculptez cuvântul
aşa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simţurilor
şi atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopţi când ninge tandru.
Cuvântul nu ştie să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
şi vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
şi spurcatul de şarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am întors mâinile către cer
erau aspre de întrebări
a rămas cuvântul răstignit pe o cruce
şi cuiele plâng pe o cruce
nu am venit între voi ca să să stric ci să împlinesc cuvântul Lui
cu umilinţă şi iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul e atât de plin
De sens, că dă pe dinafară.
Precum o roză sau un crin
Care-n mireasmă se-nfăşoară,
Precum o roză sau un crin
Sub autista lor povară.

Precum o roză sau un crin
Care-n mireasma lor se-neacă,
Cuvăntul e atât de plin,
Încât a hotărât să tacă.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Orient latin", 4/2011 (26 noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul dumneavoastră, domnule Eugen Dorcescu, e atât de plin, încât, să tacă, ar săvârşi un delict! Am citit tot ce [...] | Citeşte tot comentariul

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer ţipau pescăruşii
lacrima cade şi plânge pe ţărmul uitat
de lume, de viaţă, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
pluteşte suav peste ape
în ţipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe ţărmuri mângâiate de mare
trist pescăruş ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivisectând cuvântul

litere se-adună la horă pe fila albă
condeiul se adapă cu picuri de cerneală
emoţii motivate de fericirea dalbă
cuvântul se-nveşmântă în haină de gală.

din iubiri mirene se naşte un poem
în cristelniţa luminii se botează
dulcele grai lansează un fonem
mirările de noapte scânteiază.

vivisectând cuvântul curge sânge
se adună tristeţea în sufletul meu
sunt deseori o literă ce plânge
după un ideal cu bunul Dumnezeu.

lumina ce pătrunde mă constrânge
să aflu de la ea cine sunt eu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a obosit cuvântul...

Mi-a obosit cuvântul şi-n tăcerea sacră,
Priveşte cu ochi trişti voinţa ce masacră
Şi vis şi bucurie şi vers înflăcărat,
Şi şade-ngenuncheat, tăcut de-mpovărat.

Şi-atâtea răni pansase în versuri zâmbitoare,
Şi n-a spus niciodată că şi pe el îl doare
Şi sufletul şi fila şi soarta ce pălea
Într-o revoltă mută că-i strâmbă, da de rea!

Mi-e istovit cuvântul şi-l las să stea cuminte,
Într-un ungher ascuns, golit, fără veşminte,
Să-şi bandajeze suflet şi răni să-şi oblojească,
Că e aşa mâhnit, de nu vrea să-mi vorbească...

Mi-a obosit cuvântul... retras, cu slăbiciune,
Îl mângâi ca o mamă, şi spun o rugăciune,
Să-i dea Domnul speranţă şi zvâc animator,
Să-l scot din letargie că făr* de el, eu mor...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului la moartea sa (Lui Adrian Păunescu)

"Zăpezile postume" au început să cadă
Şi lumea, adevărul a început să-l vadă.
Cum la nevreme iarna în vară, azi începe
La fel plecarea ta, eu nu o pot pricepe.

În vene îmi îngheaţă cuvântul de iubire.
Cum te-am iubit o viaţă, poete, în neştire!
Cum m-am rugat la stele, mereu să lumineze
Suişul vieţii tale, mereu pe metereze.

Sărac şi fără vlagă mă laşi acum, o pradă,
Să duc,, lămpaşul tău,, în lumea de paradă.
"Biet lampagiu" se duse într-o audienţă
La însuşi Dumnezeu, să ceară-acum clemenţă.
(pentru poporul său).

Să stăm în rugăciune şi să luăm aminte
Că viaţa-i trecătoare şi trece prin morminte!
Să nu uiţi niciodată, popor înstrăinat
Cum, către Dumnezeu, poetul te-a-nălţat

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut un moş la poartă...

Mi-a bătut un moş la poartă,
Biet ţăran cu ţundra sură,
Îl lătrau departe câinii
Când să-mi vie-n bătătură.

Cu sfiala lui senină
Mi-a trecut cucernic pragul,
Ca un sol din altă lume
Zâmbitor păşea moşneagul.

Câte nu ne povestirăm
Stând alăturea la masă?...
Sfânta mea copilărie
Mi-a venit cu el în casă.

Rând pe rând îmi înviară
Năzuinţe frânte-n două,
De la satul de sub munte
Până-n lumea asta nouă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga din Ne cheamă pământul (1909)
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin prin copilărie

Copiii întorc istoria pe dos caută
se caută printre visele oamenilor mari
nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă
în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici
toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura
fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec
toate cuvintele lumii cuvântul mamă
îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni
buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n
picioare se naşte un copil

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copiii (18 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!