prezen�� de spirit

Spiritul prostului

Când prostul face-un spirit, e-o tortură;
Eu, plin de groază, ochii-n pumni îngrop:
Poţi şti ce-ajungi, aflându-te-n trăsură,
Când caii-o rup de-odată... la galop?!

epigramă de Chamfort din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalogul epigramistului: 3. Să nu iei numele în deşert

Atunci când cel ce persiflează
În vers şi-n spirit e expert,
Nici nu ia numele-n deşert
Dar nici nu-l lasă într-o oază.

epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi lepădat, fără nici o părere de rău, învelişul meu, de a cărui construcţie slăbănoagă şi şoldie nu eram mulţumit, dacă aş fi fost sigur că spiritul mi-ar fi continuat să existe, că eu aş fi continuat, rămânând numai spirit, să văd, să aud, să înţeleg şi să umblu prin lume şi după moarte.

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este o stare de spirit, nu o găseşti în afara ta, este mai mare decât tine. Dacă într-o relaţie experimentezi atât dragostea cât şi opusul, atunci trăieşti o dragoste dependentă. Nu îţi poţi iubi partenerul, atât timp cât îl ataci în minutul următor.

Eckhart Tolle în Puterea Prezentului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campanie electorală

Domnule senator
grupul nostru de ziarişti
ţine să vă felicite călduros
pentru succesul pe care l-aţi avut
în campania electorală
şi vă roagă să-i acordaţi
câteva minute
mai întâi ne-ar interesa să ştim
ce este materia
şi câte forme de existenţă are
apoi am dori să cunoaştem
care este raportul dintre spirit şi corp
şi dacă infinitul
poate fi intuit în natură
iar la sfârşit dacă puteţi
spuneţi-ne câteva cuvinte
despre frunza de vişin

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O FEMEIE RARISIMĂ

Ce-mi place în viaţă-i femeia de soi,
Total năzdrăvană, cu ochii de foc,
Cu zâmbet poznaş ce-nrobeşte pe loc
Şi vorba de spirit o-ntoarce-napoi

Pereche găsită c-un car de noroc,
Prin anii ce zboară-mpărţind amândoi
Tristeţi – bucurii, cer albastru şi ploi,
Luând toate cele, voioşi, ca pe-un joc!

Copii alintându-i, crescându-i frumos,
Ghidându-i cu tact pe aceleaşi cărări
Ce duc spre-mpliniri, c-un umor sănătos...

Norocul găsit străbătând patru zări
E scumpa soţie, zâmbind drăgăstos,
Ce ziua-nsoreşte cu dulci sărutări!

sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişu (entuziasmat): Vezi Nina, ce impact puternic are presa scrisă asupra cititorului? Îi dictează trăirile, îi modelează starea de spirit, îi defineşte personalitatea...
Nina (indispusă): Cititorul este naiv. Crede orice prostie, dacă este croită pe gustul lui! (Arătând spre Opinia.) Uită-te la proasta asta...
Mişu (aspru): Nina! Cum îţi permiţi?
Nina: O vezi? Varsă lacrimi pentru Crina Mandolina! A uitat de rata şomajului, de coşul zilnic, de calorifer, de factura la energie...
Mişu: Aşa e! Presa are un efect tonic. Cumperi un singur ziar şi uiţi de toate necazurile!...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Adică ce? Materie sau spirit! Avem de amândouă... Filozoful poate opri vântul cu câteva piei de măgar. Imanent, treacă, meargă… Dar să vedeţi ce grozavă este transcendenţa! Vorbeşti de sus, dintr-un balcon pierdut în ceaţă. Lumea nu aude nimic, dar crede. Poţi canoniza orice nebun. În fiecare aberaţie se ascunde o profeţie. Femeia idol? De ce nu? Sunt neamuri întregi care se închină unor păsări de casă. Ce e Femeia la urma urmei? Poezie cu fuste... Fermecătoare catastrofă... Şi-a mobilat inima cu cele mai alese sentimente... Femeia e o victorie a hormonilor asupra raţiunii... Nu are organ pentru filozofie. Auzi la ea, cum ţipă! Şi asta într-un parc public, într-o oază de linişte. În loc să cugete, urlă! Trestie ţipătoare. Familia este o instituţie perimată... Raţiunea suficientă derivă din raţiunea pură...

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie operă de artă

Când ne iubim femeie eşti opera de artă,
Sculptată-n gheaţa cărnii de-un foc interior
Dezvăluită unic în sensuri ce te poartă
Din inimă prin minte în suflu creator.

Când ne iubim femeie, sunt palmele şi ochii
Ce-ţi modelează lutul pe buze şi pe sâni,
Cu sărutări fatale în transă mă apropii
Şi-ţi convertesc vorbirea în încleştări de mâini.

Când ne iubim femeie se tulbură eterul,
Cutremurat în sine de tandre oscilaţii,
Îşi schimbă noţiunea şi taina şi misterul
Şi-a timpului măsură se pierde în ecuaţii.

Se mântuie ştiinţa când ne iubim, femeie
Şi Universul însuşi o clipă stă în loc,
Oprindu-şi expandarea ca flamă şi scânteie,
Particule de slavă, de apă şi de foc.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile din Sărutul Înflorit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi fraţi scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiş intră Luna, braţ la braţ cu Sulful şi Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roşu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund… Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix şi volatil în aceeaşi cochilie! Trup şi suflet, materie şi spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-aţi ascuns, voi, trepăduşi ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberaţie. Şapte vulturi abia ţin piept leului dezlănţuit... Ajunge! Lăsaţi focul să se întoarcă la cer, vipere de gheaţă! E ceasul la care nevăzutul prinde contur şi poemul trece în cristal. Aur esenţial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece şi subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăşi. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!