Epigrame despre pisica neagra, pagina 5
Ce naşte din pisică...
Prin ani ce-n bătălii s-au scurs
La despărţiri au tot recurs;
În schimb, copiii când se ceartă
Nu poate nimeni să-i despartă.
epigramă de Angela Chiuaru din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quintus (Mircea şi Nelu)
Fraţii Quintus vasăzică
Sunt la fel ca tatăl lor:
Ce se naşte din pisică
... Zgârie îngrozitor!
epigramă de Alexandru Clenciu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Felină în libertate
Pare blândă, n-are frică,
Însă capul poţi să-ţi pierzi,
Ce se naşte din pisică,
Zgârie şi ochii-s verzi.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj în faţa celor de la DNA
Nu mai ştiu demult de frică,
Sunt în joc, eu nu fac tuşa;
Când mi-arată ei "pisica",
Le arăt şi eu "mătuşa"!
epigramă de Gheorghe Constantinescu-Gecko din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului Gh. Vrabie
Când Vrabie trei cărţi semnă-ntr-un an,
Un bun coleg s-a şi grăbit să zică:
-E foarte bun de-academician!
Dar o spunea cu aer de... pisică.
epigramă de Aurel Iordache din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul, pisica şi tutunul (aproape...fabulă)
Că românul e deştept
Iată încă o dovadă
Ori trage mâţa de coadă
Ori pe cineva în piept!
epigramă de Corneliu Sofronie din Fericirea de a fi cal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


De când lumea
Femeia e ca pisica,
Cade şi n-are nimica,
Pe când omul cu tăvălugul
Uită casa şi trecutul.
epigramă de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Superstiţia infractorului
Când vei porni la "treburile" tale.
De care te ocupi fără ruşine
Şi-ţi va ieşi pisica neagră-n cale...
Să crezi în superstiţii! E mai bine!
epigramă de Gheorghe Leu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Bat)Jocurile politice - politicienii se inspiră din Jocurile Olimpice
Se înconjoară cu pioni,
Chiulăi ce n-au făcut nimica,
Avem atâţea campioni
La aruncarea... cu pisica.
epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!


Probleme specifice
Bunica la pitici a decedat
Şi rude-ngrijorate stau la sfat:
-S-o priveghem cu grijă pe bunica,
Să nu cumva s-o-nfulece pisica...
epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
