Poezii despre pace in franceza, pagina 5
Pace, inima mea
Pace, inima mea, ca să ne fie momentul despărțirii dulce.
Nu atât o moarte, cât o împlinire.
Fie ca iubirea să se dizolve în memorie, iar durerea în cântece.
Fie ca zborul spre cer să se termine ca o întindere a aripilor peste cuib.
Fie ca ultima atingere-a mâinilor să fie ușoară ca florile nopții.
Rămâi nemișcat pentru o clipă, o, Sfârșit Minunat, rostește ultimele cuvinte-n tăcere.
Mă înclin spre tine și țin ridicată lampa pentru a-ți lumina calea.
poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace pe Terra
Picături mari de ploaie
Cad monoton pe pervaz,
Peste caisul din fața casei
Și peste o crizantemă
Răvășită de vânt...
Orașul doarme
Ca un prunc nou născut,
După țipătul de început.
Acalmia străzii
E dominată de frică,
În fața covidului.
Păsările cerului
Veghează întunericul nopții.
Tu dormi? Eu... nu....
Dacă-mi doresc ceva?
Desigur... pace pe Terra!
Mai concret?
Liniștea ta și a mea...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul îngerilor
Îmi revendic cimitirul
un sicriu la patru ace
o cruce ca trandafirul
și-o batistă steag de pace
Un sicriu la patru ace
căptușit cu firmament
îngeri să mă ducă-n brațe
dup-al vieții accident
Atârnat de firmament
pe crucea ca trandafirul
veșnic am să fiu atent
în rai să-mi duc cimitirul
Ce sicriu la patru ace
mai lasă-mă viață-n pace
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nestemata neagră
Ay țiganco dă-te-ncoace
ay țiganco fă-te mică
nu vrei să te las în pace
râsul tău munții ridică
Ay țicanco fă-te mică
ay țiganco ce rotunde
umbrele-ți de rândunică
în iad or să mă scufunde
Ay țiganco ce rotunde
- nu vrei să te las în pace -
înălțimile-ți m-afunde
ay țiganco dă-te-ncoace
Ay țiganco fă-te mică
de ce noaptea ne complică
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă în pace, zgâtie!
Pe pielea mea ca pe un palimpsest
cum face viața câte o năzbâtie
o notează sadic manifest
și-o port ca pe un sac ca pe un lest
lasă-mă în pace zgâtie!
M-a pus la colț cu bobârnace
ca pe un urs pe care-l înveți să joace
pe tabla înroșită
pe plită
n-are principii numai capricii
și dă tare cu zgârbaciul
că m-a adus pe mine cârpaciul
să fac nu ce vreau
ci ce-i place
degeaba îmi crapă pielea
degeaba îmi urlă țeasta:
ce viață e asta?!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stropi de pace
sorbeai pe ochi parfum de întâmplare
sub corul ne-ncetatelor mistere
speranța iar în sfera mea te cere
și miez în gânduri zvelte tâmpla are.
ne îmbrăcam în straie de tăcere
a noastre vieți de-amor caniculare;
în umbre-s vise perpendiculare,
lumină dulce-n cristică avere.
iar nemurirea-i cât să ne cerșească
în duhuri locuire pe cântar
ca adevărul dintre noi să crească.
ne sta în graiuri zumzet solitar
deasupra traiului, în za cerească
udând cu stropi de pace un altar.
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Corbul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște și pace
Liniște și pace, totu-i ca la carte;
Predică păstorul hotărât să poarte
Cuvântul în lume și lumea de toarte
Spre o lume nouă, necuprinsă-n soarte
Dar enoriașii dorm un somn de moarte.
Oare nu-i el bun sau nu e dreptate?!
- Un bun cantitativ fără calitate
Și-o țintă greșită în totalitate
Provoacă-adormirea în realitate -
Dar, trezind păstorul, ai făcut dreptate!
Dreptatea-i divină și-o necesitate
Iar trezirea-i viață din Divinitate.
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (12 iunie 2021)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doina doinelor
Și când răul vine-n lume
cu vecinul nu te pune
Că e Prut sau că e Trotuș
vecinul ți-e frate totuși
Să nu fie de deochi
au legat Prutul la ochi
Să nu vadă ce se face
război în vreme de pace
Se-ncontrează ca nebunii
românii parc-ar fi hunii
Că-n fața lui Dumnezeu
vecinu-i fratele meu
Nu e minus nu-i nici plus
nu-i american nici rus
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (10 februarie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace
Galbene văpăi de soare
Peste deal acum se scurg,
Și-n noptateca răcoare
Peste sat se nalță fumul,
Codrii-alene cântă-n drumul
Vântului de-amurg.
În curând o să s-aline
Truda chinului de azi.
Vei privi prin zări senine
Stelele, sclipind mărunte,
Cum încet de peste munte,
Ies de printre brazi.
Ca și ieri rotundă luna
O să ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind în luncă
Plopii doinitori ce-aruncă
Umbre peste drum.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginea divină
În ceas de cumpănă toți se roagă
Pentru Iertare, Milă, Pace și Iubire;
Către-aceste virtuți minunate
Se întorc cuvintele lor de mulțumire.
Căci Iertarea, Mila, Pacea și Iubirea
Reprezintă pe Domnul, Tatăl cel de sus;
Dar Iertarea, Mila, Pacea și Iubirea
Reprezinta și-Omul, pe fiul Lui, Isus.
Căci Mila are-înfățișarea omului,
Iertarea, inima umanității;
Pacea e îmbrăcămintea lumii,
Iar Iubirea, forma umană a divinității.
Atunci când oamenii, din orice țară,
Se roagă-n ceasuri de nenorocire,
Se roagă divinității cu formă umană:
Iertare, Milă, Pace și Iubire;
[...] Citește tot
poezie celebră de William Blake, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!