ostenit

Alean

Unde sunteţi, vecinii mei?
Acele babe susurând poveşti
Cu zâne, cu balauri şi cu zmei,
Cu Feţi-Frumoşi şi întâmplări crăieşti.

Unde sunteţi, moşnegii mei sfătoşi?
Cu vorba voastră, pururea domoală,
Ce-mi povesteaţi despre haiduci pletoşi
Pân’ ostenit vă adormeam în poală.

Unde sunt, azi, poveştile acele
Care cu limpezi slove s-au săpat
Pe-albastrul amintirii mele
Şi-ntreaga viaţă m-au urmat?

Sub cruci de lemn, încet, s-a risipit
O lume-n basme-nveşmântată
O lume-adânc învăluită-n mit
Cum nu va mai fi niciodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănaşului. Îşi puseră în gând să i-o coacă şi se culcară. A doua zi ciobănaşul se sculă de dimineaţă, îşi spălă faţa la o fântână, îşi făcu rugăciunea, încălecă pe mârţoaga lui şi trei, trei, mergea singur. Feciorii de boieri şi de împăraţi se sculară târziu, se mai zbenguiră şi apoi plecară şi ei; îl ajunseră de pe urmă şi îl şi întrecură. Şi de astă dată se alegară de dânsul şi-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănaşul tăcu din gură şi îşi căută de drum. El ştia că cine tace merge în pace. Seara feciorii de împăraţi şi de domni maseră în marginea unei păduri. Când, tocmai târziu, hei! ajunse şi ciobănaşul, ostenit ca vai de el; se puse şi el la o parte, făcu un focşor, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Feciorii de boieri, neastâmpăraţi cum erau, voiră să-şi râză de el. Aşteptară până adormi ciobănaşul, mai aţâţară focul, îi luară pălăria şi i-o aruncară pe foc.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, dintre luceferi...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare,
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Şi de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet şi dorinţe mai hrănesc,
Prin esenţa lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta carte

Sfânta Carte, Cartea legii
De tine n-o depărta
Caută tu zi şi noaptea
Să faci ce e scris în ea.
De Domnul e insuflată
Şi ea este de folos
Să înveţe şi să-ndrepte
Omul ce e păcătos.

Nu te îngrozi pe cale
Când Domnul e însoţitor
Căci în toate ce vei face
Vei ieşii biruitor.

Slovele ce-s scrise-n Carte
Abat ochii de la rău
Ele dau înţelepciune
Sunt Cuvânt din Dumnezeu.

Martoră-i cartea aceasta

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la fereşti,
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti...
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geam.
El stinge crini, şi roze, şi zambile,
El frânge ramuri,
Şi plânge, şi se tânguieşte zile
întregi şi nopti întregi, necontenit.
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi suieră, şi fluieră, şi vuie,
Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie

Mi-e inima o rană de doliu şi de sânge.
Atâtea suliţi arse prin ea au străbătut,
Că-n ochi nu-mi mai rămase nici lacrimi pentru-a plânge
Pe florile uitate de vara ce-a trecut.

O, muză, tristă muză! sub ceruri vagi şi pale,
În norii blonzi de toamnă, sub zările-azurii,
Eu te-ntrevăd, cu ochii deschişi - două opale -
Cu păr ce rourează în valuri aurii.

Pe lungi vestminte albe în ale căror cute
Şi-ascund uitate raze de soare ostenit,
Şi moarte foi pe care pădurile tăcute,
Pe când cădea amurgul, în păr ţi-au risipit.

O, muză blândă! în mâini de ceară fină
Ai florile uitării ce veşnic le cătai,
Să adorm iubirea-mi tristă ce-n inimă-mi suspină
Eterna nostalgie pe părul ei bălai.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Karnabatt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la umbra unui copaci mare şi stufos şi adormi; îşi şi alesese, vezi, loc pentru aşa ceva. Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de părea că dă ghes omului să treacă printre ele. Ceva mai cât colo un pârâiaş, a cărui obârşie venea dintr-un şipot de apă ce ieşea din coasta unui deluleţ, şerpuia printre brusturi şi alte buruieni pe unde îşi făcuse loc, şi susurul apei parcă te îndemna la somn. Copaciul subt care se adumbrise era măreţ şi parcă se lupta ca să ajungă la nuori. Printre crăcile lui întinse se giugiuleau pasărelele şi-şi făceau cuiburi: numai ascultând cineva ciripirile lor se aprindea într-însul focul dragostei. Desişul frunzelor sale făcea o umbră, de parcă râmneai la ea. Bag seamă, nu era aşa căscăund flăcăul acesta, şi pe nedrept îi atârnau de coadă acest ponos ceilalţi argaţi din sat. Cum puse capul jos şi adormi. N-apucase să doarmă, ca de când începui să vă povestesc, şi o dată sări drept în sus. Visase un vis foarte frumos şi se deşteptase.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştii

De când mă ştii, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Şi tot urcând în coastă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.

O suferinţă între alte două
N-am socotit-o suferinţă nouă.
Haide şi tu, aşează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare?
Cine-i străin şi singur, cine?
Să urce-n cârcă, pe şamar, la mine.

Hai, ticăloşii, blânzii, toţi de-a valma,
Câţi aţi întors obrazul, câţi l-aţi bătut cu palma,
Însărcinare, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sunt robul vostru, hotărât de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.

De câţi în seamă mi v-a dat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea tatei

în iarna ceea taica nu voia să moară
se zbuciuma pe laiţa sa din sărăieş
mereu ruga să fie dus cumva afară
să vadă de nu vin dinspre Făleşti...

sau poate-a fi cumva dinspre Ungheni
şi-oi claxona la poartă ca pe vremuri
eu, trup din trupul lui de Osoieni
şi sânge, şi suflare, şi blestemuri...

simţea bătrânul că de moarte-i încolţit
că-i rândul lui să-i cerce ascuţişul coasei
dar înainte de-a pleca spre infinit
voia ca să mai stăm pe prispa casei...

să bem în doi un ultim păhărel de vin
şi să ne luăm un bun rămas, fără cuvinte
şoptindu-mi cam pe unde-n ţintirim
ar vrea să-i facă popa loc printre morminte...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (2 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!