ostenit

Vârtej ameţitor - iubirea

Vârtej ameţitor – iubirea
Şi stare de indefinit,
E sânge în eter ţâşnit,
Când ţi se converteşte firea...

Dăm trupurilor răsucirea
Şi-apoi, răsfăţul cuvenit,
Vârtej ameţitor – iubirea,
Cu suflul ei nemărginit!

Admit că asta mi-i menirea:
Să-ţi mângâi sânii de granit,
Ţucaţi-aş ochiul ostenit...
Şi-ntrezărind Buna-Vestirea,

Vârtej ameţitor – iubirea!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bator se zdrobeşte rău pe povîrniş, şi ciolanele aşa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn şi ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părţile, dînd să se desprindă de pe şaua mică, de lemn, şi pleoapele se lasă şi se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinderea de dimineaţă

Eu mă trezesc mai ostenit
Mereu, decât am adormit,
Căci visele mă obosesc
Mai mult decât orice muncesc.

De ce sunteţi atât de grele,
Vise de noapte ale mele?
Dacă vă prind, vă fac pe toate
A doua mea realitate...

Sau prima, însă nicidecum
Singure cum sunteţi acum,
Nu v-aş lăsa în viaţa mea
La fel de singure ca ea.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (3 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am rupt o floare dintr-un vis
şi-am aruncat-o în abis
şi floarea mea plutea mereu
pe unda tulburului hău
am smuls o coardă dintr-un dor
şi-am semănat-o pe ogor
din coarda mea a răsărit
alt dor etern, nemărginit
am stors un zâmbet ostenit
din colţul meu de infinit
şi coarda dorului din flori
s-a rupt cu cioburi de fiori...

poezie de Iurie Osoianu (5 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată. Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob. Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit...

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut cu-minte

Buzele tenebrelor mă alintă,
îmi şoptesc mistere antice,
îmi revarsă elixirul cunoaşterii,
îmi mângâie trupul ostenit...
Surasul unei raze pătrunde
prin spărturile de cremeni,
se multiplică şi se împraştie
în toate colţurile,
pe toţi nervii ce acum tremură de bucurie,
pe toate arterele şi venele ce clocotesc cu roşul lor aprins.
Întunericul se retrage neputincios ca o pată a trecutului
ca şi când n-ar fi vieţuit niciodată în mine, cu mine, pe mine...

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

Sunt oarbă...
Dar caut cu braţele-ntinse,
Cu-aceste mâini, neînvinse
De-amiaza ce vrea să mă soarbă ;

Sunt mută...
Dar caut în gest şi repaos,
Cu buzele sprijinite de haos
Atât de ostenit slută ;

Sunt surdă...
Dar caut în vibraţia rămasă
Atât de adâncă, atât de măiastră

Cu spima de-a nu te primi niciodată acuz!
Te-aştept...
Fără văz, fără glas, făr-auz.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1978)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piept, amorul...

Fără tine-n ochii mei
Stinsă-i în visări lumina,
Ostenit de paşii grei
Mă sugrumă rădăcina.

Din izvoarele adânci
Seva nu se mai arată,
În istov, şezând pe brânci
Sorb o lacrimă şireată.

Strâns frumos într-un buchet,
Parfumat, se-nfoacă dorul ;
Numai vântul violet
Răcoreşte-n piept amorul.

Câmpul dogorit de maci
Lumea pare c-o apasă,
Cerul îndesat în saci
Fericire nu mai lasă...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu noi e Dumnezeu

Azi lumina din lumina
Pamantu-n trupuri ne e greu,
Dar e usor cand se inchina:
Cu noi e Dumnezeu.

Am ostenit de atata noapte
Dar vom iesi din defileu
Pentru lumina sfintei soapte:
Cu noi e Dumnezeu.

Nu suntem niste animale
Cu suflet amanat mereu
In noi e mila si e jale
Cu noi, cu noi e Dumnezeu.

Luati lumina din lumina
Paharuri curg din minereu
Credinta noastra e crestina
Cu noi e Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!