Epigrame despre mireasa ďż˝ntre stele, pagina 5

Stă o lume şi-o admiră:
Ce tentată-i, ce aleasă!
Toţi, ce ieri o siluiră,
O vor astăzi ca mireasă.

Cum că nu e fată mare
Umbl-o bârfă-ntre femei
Dar văzui, plin de mirare,
C-are-un metru şapte-ş-trei

Englezoii schingiuiesc,
Pe-UE, cum cu-o mireasă,
Zburdă sexul bărbătesc:
Se tot bagă şi tot iasă...

Fără somn visa în pat:
"Unui melc să-i fiu mireasă.
El e singurul bărbat
Care nu pleacă de-acasă!"

Mireasa albă, ca de nea,
Păşeşte ferm şi natural,
Că drumu-acesta-l cunoştea
Şi fără marşul nupţial.

Un canibal ca să braveze,
Dori mireasa s-o probeze
Da-i curios şi socrul mare
Să afle: fata ce gust are?

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumea se-nveseleşte
Şi mireasa se-nveleşte
Mirele aşa gândeşte:
,, Eu sunt cel ce-o dezveleşte!''

Cum şi-a dorit-o de mireasă
Şi "Da!" i-a spus sub jurământ,
Acela i-a rămas în casă
De-atuncea ultimul cuvânt.

Când a venit la mine-acasă,
Iubindu-ne pe INTERNET,
Eu am cerut-o de mireasă,
Ea mi-a cerut venitul net.

Îmi spune o leliţă de la masă:
- Eu am întârziat şi-s cam în ceaţă,
Mă uit în jur şi nu-i nicio mireasă!
- E pirpiriul ăla, cu mustaţă!

<< < Pagina 5 >

mireasa ďż˝ntre stele