miez

Colind timpuriu

Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-aşază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.

Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeţi să te-aşezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,

Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân' la vară,
Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...

Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primejdii interioare

Ochii ca nişte corabii plecate
Lacrimile – miez de diamante
Spre mări interioare parcă
Se leagănă şoaptă cu şoaptă!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul ascuns

Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peşteri de către acei
ce-au vrut măreţie, putere şi bani.

Am fost obligată să dau la mişei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră şi rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez
şi-aşteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aştept pe acela ce poate vedea,
plimbându-şi privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag şi cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis în codru

Visez: în miez de codru, lângă izvoare melci,
Şi cer căzut prin ramuri cu soarele-n amiază,
Lung părul inelat şă ţi-l desprind din spelci
Când ochii se ascund şi graiu-abia cutează.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a smuls toamna-n miez de noapte
Din grădini, ca un afiş.
Cineva, vorbind în şoapte.
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase-şapte,
Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vîntul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a zmuls toamna-n miez de noapte,
Din grădini, ca un afiş.

Cineva, vorbind în şoapte,
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase, şapte,

Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-e atât de dor de vorbe simple,
Cu miez ca pâinea caldă din cuptor,
Când le aud să mă înfior
Şi să-mi aduc aminte,
Că doar iubirea adevărată simte,
Când inimii îi este dor de dor.

poezie de Valeria Mahok (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul din Soare

Eşti, sigur, născut dintr-o floare
ieşită din miez de lumină,
şi dormi într-o pace deplină
cu toate, copile din Soare!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

.. Şi-aşa a adormit pisicul
în buzunare la bunicul
cu ghearele-n mătasea vestei
şi coada-n liniştea povestei.
Trezit din somn, în miez de noapte,
visează şoareci de lapte
şi e viteaz şi-ntinde laba
zbîrlit ca tigrii pe degeaba;
gata să prade vechi cetăţi.

Dar se încurcă în mustăţi.

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih (acrostih)

Acolo unde pământul
Creşte cu fiecare
Rădăcină firul vorbei
Osemintele toamnei
Stau închise-n bolovani
Ţărână cu miez de istorie
Întinată doar de uitare
Humă eram de fapt şi noi, oamenii.

acrostih de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!