mama lui stefan cel mare

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte de Voroneţ

Ştefan cel mare nu-i mort
prieteni Măria Sa doarme
sub cerul ca o foaie de cort
faceţi copii strategici nu arme

Prieteni Măria Sa doarme
somnul i-l veghează poporul
şi greierii doar dau alarme
a venit în fine viitorul

Somnul i-l veghează poporul
sub cerul ca o foaie de cort
parcă ne şopteşte dorul
Ştefan ce Mare nu-i mort

Prieteni Măria Sa doarme
nu mai zăngăniţi din arme

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (ianuarie 2000)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan cel Mare doarme în sufletul fiecărui copil de moldovean.

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenind la fizic. Era foarte păros Mihai, pe pulpele şi cele de jos, şi cele de sus, credeai de-i omul lui Darwin.
Cânta bine din gură, ca şi mama şi Harieta. Îi plăcea singurătatea şi desmormântarea trecutului. Făcea mare haz, şi chiar imita în bătaie de joc pe dascălii care serveau la biserică. Lucru care supăra pe mama. Îi cam contesta tatei originea de român curat, mamei însă nu.

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (2) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul: Alvy, de ce eşti trist?
Mama lui Alvy: Spune-i doctorului de ce. (Micul Alvy se aşează, e cu capul în pământ; mama răspunde în locul lui.) E din cauza a ceva ce a citit.
Doctorul: Ceva ce a citit, ziceţi?
Alvy, la 9 ani (cu capul tot în pământ): Universul se extinde.
Doctorul: Universul se extinde?
Alvy, la 9 ani: Păi, universul e totul şi dacă se extinde înseamnă că într-o zi se va dezintegra şi lumea se va sfârşi!
Mama lui Alvy: Ce treabă ai tu cu asta? (Se uită către doctor.) Nu-şi mai face temele!
Alvy, la 9: Ce rost ar avea?
Mama lui Alvy: Ce treabă are universul? Tu eşti aici, în Brooklyn! Brooklyn-ul nu se extinde!
Doctorul: Vor mai trece miliarde de ani până când se va extinde, Alvy. Între timp, trebuie să ne bucurăm că suntem aici!

replici din filmul artistic Annie Hall, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru mama

m-am pus pe genunchi
în faţa lui Dumnezeu şi
l-am rugat
să mi-o trimită pe mama
de Crăciun

din ochiul cerului
picurau lacrimi

în singura lacrimă
oprită pe obraz
am văzut-o pe mama
i-am cerut voie să o colind
dar...
nu mi-a răspuns

era colinda învăţată în copilărie

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chit (a se citi la umbra personajului biblic Iona)

Pământul e o mamă eroină,
În fiecare an însărcinată
Nouă luni,
Renaşte primăvara.
Mamă, câte fete ai?
Cât voi mai aştepta să naşti
Şi primăvara mea?
Nu vezi că nu am de ales?
De ce nu m-ai fi logodit de mic,
Să nu mai am de ce s-aştept o fată
Mare?
Mamă,
Scuteşte-mă de această povară
Şi mă însoară
C-o primăvară
Care-i fecioară,
Căci mi-a trecut şi vremea-n care
Feciorul singur să se-nsoare
Poate.
Însoară-mă, mamă, cu toate!

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (19 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus (Sfârşit de domnie)

Am avut un "Apus de soare",
Cu marele Ştefan cel Mare.
Vom mai avea peste un an
Alt apus: "Zeus Traian".

epigramă de Dumitru Delcă (2 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi lipseşte mama

Când îţi lipseşte mama
şi soarele se ascunde.
Se adânceşte rana
şi în suflet îţi pătrunde.

Când îţi lipseşte mama
florile-n grădină mor.
Rău le ofleşte mana,
ajungi să plângi de mila lor.

Când îţi lipseşte mama
cu tine plânge şi cerul.
Îţi doreşti chiar să treci vama,
să-i dezlegi şi lui misterul.

Din înalt te cheamă mama
în braţe vrea să te strângă.
Să îţi potolească rana,
ochii tăi să nu mai plângă.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!