lacomie

Trebuie să punem la muncă slăbiciunile noastre, pentru ca ele să ne fie utile. Vă miraţi şi spuneţi: "Dar bine, slăbiciunile trebuie să le dăm la fund, să le anihilăm!" Încercaţi şi veţi vedea dacă vă va fi uşor: voi veţi fi cei învinşi. Problema se pune la fel cu orice defect sau viciu, indiferent dacă este vorba de lăcomie, senzualitate, violenţă, pofte nemăsurate sau vanitate, trebuie să ştiţi cum să le mobilizaţi pentru ca ele să lucreze alături de voi în direcţia pe care aţi ales-o. Dacă vreţi să lucraţi singuri, nu veţi reuşi. Dacă vă veţi goni toţi duşmanii, tot ceea ce vă rezistă, cine va mai lucra pentru voi, cine o să vă mai servească?

Omraam Mikhael Aivanhov în Alchimia spirituală: căutarea perfecţiunii
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stând pe pragul casei mele,
Şi privind la cer în sus,
Apăru-se printre stele,
Chipul Domnului Iisus.
Sta cu capu-n jos plecat
Şi cu faţa întristată,
Ochii-n lacrimi îi erau
Şi cu glas tremurător,
Domnu' mie aşa-mi zicea:
Ce-aţi făcut pe-acest pamânt?
Aţi uitat de jurământ,
Ură, furt şi duşmănie
Lăcomie, bogăţie
Aţi uitat de omenie
Cei bogaţi-mai vor avere,
Cei săraci-mor de durere
Mamă, tată, soră, frate,
Vă certaţi pe nedreptate.
Cei puţini ce m-aţi urmat,
De-al meu sfat să nu uitaţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Dâmbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravanserai

Am traversat nisipurile
prin oaze mi-am aşternut poemele şi iubirile
prin DUMNEZEU mi-au înverzit binecuvântatele insule

Eu nu călătoresc prin lumea asta
ci prin constelaţii divine
mi-am petrecut ultimele vieţi
iubindu-mă cu duhurile nisipurilor
lăsându-mi sângele prin temple de aur
colecţionând idoli, înălţând castele
să-mi adăpostesc propriile vise

Deasupra mea bântuie amorurile
cu aripi de ulii
prădându-mă, hrănindu-se din mine cu lăcomie
trupul meu e o adevărată Agora
unde prinţii poposesc la lăsarea serii
şi mai pun câte-o cărămidă
pe Altarul Soarelui

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Beatrice Chesca (30 septembrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Crăciun

Ieşim ca nişte cârtiţe din hruba
În care picuri grei de apă cad.
În faţa porţii ne aşteaptă duba
Să ne transporte undeva-n alt iad.
Îngrămădiţi pe coridor de-a valma,
Păşim în gând cu semnul sfintei Cruci.
Ne-mproaşcă cu ocara şi sudalma,
Cordoanele de cerberi politruci.
Şi, înşfăcându-ne cu lăcomie,
Ne-nghite duba ca un căpcăun.
În tot oraşu-i linişte pustie,
În noaptea asta tristă de Crăciun.
Sub streaşina cu ţurţuri şi cu vată,
Nu mai vibrează glasuri argintii.
Dintr-o copilărie-ndepărtată
Răsună-n noi colindele târzii.
Nu-şi mai vesteşte nimeni bucuria
Că s-a născut în noaptea asta Crist.
Doar îngerii îi cântă-n cer solia
Crăciun amar, însângerat şi trist.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru ploaie

Imperativă şi sonoră ca un final de tamburină, când fulgerele vagabonde te prind şi-ţi sfâşie veşmântul, cobori spre noi, cu lăcomie păgână, caldă şi felină a unor buze pătimaşe, ce-ar săruta întreg pământul...

Pe-acoperişurile roşii, deştepţi orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne şi tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârşite regimente, ce smulg aplauze compacte şi aclamări halucinate.

Pe zidurile vechi de case şi pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, şi sub cupola cenuşie, fiinţa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, şi-n urmă binecuvântează.

Pădurile bătrâne-şi cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul răscolit de oameni şi rumenit adânc de soare te-nghite lacom...

Şi de-a lungul şoselelor kilometrate, tu pari un şir de caravane ce duc Saharei de mâncare.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 375 (25 decembrie 1918)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelice

Cărturarii şi fariseii se scandalizau, zicând:
De ce ucenicii tăi nu postesc, învătătorule?
De ce mănânci cu vameşii şi păcătoşii?
De ce faci ce nu se cade sâmbăta?
De ce să dăm danie cezarului?
De ce nu arunci cu pietre in desfrânată?
De ce scoţi demonii cu demoni?
De ce nu ne arăţi nouă un semn, invătătorule?

Iar Domnul i-a certat, zicând:
Vai vouă fariseilor şi cărturarilor făţarnici!
De ce judecată, milă şi credinţă nu aveţi?
De ce înghiţiţi cămila şi strecuraţi ţânţarul?
De ce sunteţi plini de răpire şi de lăcomie?
De ce casele văduvelor mâncaţi?
De ce inchideţi cerurile pentru oameni?
De ce sunteţi călăuze oarbe orbilor?
De văzut veţi vedea semnul lui Iona, fariseilor!

Seara, unul din farisei L-a rugat să stea la masă cu ei

[...] Citeşte tot

poezie de David Daniel Adam (iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, de după gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un păun. Paserea se legănă o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum. "De ăsta nu mai scap!" crezu cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise şi, lăsându-1, îşi văzu de drum. Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viaţă. Dar uite: colo e drumul, sub el hârtia, pe dreapta gardul – trăieşte. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărişor ceva decât o nucă, zbură spre el. "Ei! de aşa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag şi mie", gândi cărăbuşul, pregătindu-se chiar să dea sturzului "ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă cu lăcomie cărăbuşul şi: hap! hap! mai să se înece, îl înghiţi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidari

În vremurile acestea, cu multă tensiune
Când violenţa frate, e în ascensiune
Şi zilnic apar ştiri, de prin alte state
Despre lupte grele, cruzime, atentate

Iar la noi în ţară, vedem suferinţă
Sărăcia frate, pe mulţi ameninţă
Pământul se pare, ajunge la străini
Iar noi între noi, suntem tot mai haini

Este câte unul, de-averi obsedat
Nu-i ajunge o casă, vrea întregul sat
Alţii din lăcomie, îşi construiesc palate
Trăiesc ca hârciogii, de semeni, departe

Dezbinarea frate, loveşte în naţiune
La câte-om face faţă, de-i multă fricţiune?
Eu am îndoieli de n-om schimba ceva:
De-am fi mai solidari multe-am rezolva.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind. Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intima comedie

Introducere

M-am cufundat în mine la mare adâncime.
Afară doar un murmur, filtrându-se se ţese
Filtrat prin starturile dese,
Afară doar un murmur înăbuşit se ţese,
Însă aici răsună întreaga-mprejurime,
Mi-i ameţit de-a vorbelor mulţime;
Şi-afară doar un murmur, ritmându-se, se ţese
Filtrat prin straturile dese.

Şedeţi în ascultare, prieteni prea grpbiţi.
Când ostenit şi palid mă voi ivi afară
În lumea cunoscută şi-n raza cea solară,
Voi fi uitat acestea pe care le-auziţi...
Şedeţi în ascultare, prieteni prea grăbiţi –
Când ostenit şi palid mă voi ivi afară
Vă voi ruga să-mi reamintiţi.

Intimele-mi spirale trudindu-mă le sui,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!