imbratisarea

Satsangul te lasă fără gândire! I: Am ascultat un videoclip de-al tău, m-a lăsat fără cuvinte, Mulţumesc că eşti! A. M: Excelent, la început e ascultarea, pe măsură ce asculţi tot mai mult, un sentiment interior de profunzime apare şi odată cu el un feeling că "asta este", "asta sunt", iar odată cu această intuiţie spirituală, ascultarea se aprofundează şi începe/trece în comuniune. În Satsang sau comuniunea cu Adevărul Ultim, e ca şi cum, Liniştea non-duală necreată, Libertatea din tine, îţi vorbeşte invitându-te înapoi în oceanul Libertăţii. Sper să aibă Sens! Ascultă, participă şi cuvintele Mele vor deveni cuvintele Libertăţii tale. Chiar dacă mintea te va mai muşca, fii tenace şi fără teamă în căutarea Adevărului şi în final te vei topi în îmbrăţişarea Lui! Ce altceva ar putea să merite mai mult în Această viaţă: - Dispariţia ta plină de frică şi regret în moarte? Sau - Topirea ta în Dumnezeu şi implicit aflarea faptului de netăgăduit că tu eşti Nenăscutul a Tot născutul? Dacă simţi, Contemplă Asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: De ce să particip la retragere, ceea ce ne oferi deja, nu e de ajuns? A. M: Dacă eşti cu adevărat serios în căutarea lăuntrică vei vedea că doar sub tirul Satsang-urilor din retragere egoul este supus propriei lui extincţii. Permeabilitatea imperceptibilă a Satsang-ului te va face mai întâi să citeşti despre libertate, apoi să o cauţi, iar în momentul în care devii un sadaka să te topeşti în îmbrăţişarea lui. Satsang-ul, comuniunea cu cel Veşnic este ca şi aerul pentru cel onest în introspecţie. La început căutătorul imită libertatea, o aclamă, o proclamă şi e foarte bine că e aşa. Totuşi, acesta este un nivel superficial, lipsit de profunzime în abordare aşa că pe măsura ce se trezeşte sadaka - discipolul serios - el realizează că Libertatea nu poate fi copiată, nu poate fi învăţată şi redată, ci o poţi doar Fi, nu o poţi şti! De abia în clipa în care realizăm că viaţa nu e un proces de cunoaştere începem să beneficiem de cea mai profundă cunoaştere. Cunoaşterea prin firea directă a Totului din Întreg ne eliberează de cunoaşterea separatistă, superficială şi plină de suferinţă a mintii totalitariste. Vino în retragere pentru A Fi Libertatea, nu pentru a o cunoaşte!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mein Kampf, totodată biografie, tratat de ideologie şi doctrină de acţiune tactică, oglindeşte, fără să vrea, adevărul, în ciuda tuturor inexactităţilor, a legendelor contradictorii şi a glorificării propriei persoane. După cum scria un contemporan (Hans Wendt), într-un stil caracteristic, bineînţeles, cultului inspirat de autor, cartea aduce lămuriri importante asupra naturii şi metodelor acestui om, care aminteşte în multe privinţe de profeţii biblici, în acelaşi timp confesori şi conducători ai poporului lor. Într-adevăr, lucrarea este un portret fidel al autorului ei: prin dezordinea grandilocventă a ideilor, prin toată acea acumulare întâmplătoare de cunoştinţe care trebuia să dea impresia unei erudiţii, prin lipsa de autostăpânire care se traduce prin îmbrăţişarea pe neaşteptate a extremei celeilalte, prin crisparea rigidă a unei energii nestăpânite; acest egocentrism crâncen şi maniac, corespunzând atât de bine absenţei figurilor umane din voluminosul tom; monotonia ideilor sale fixe, orientate toate în aceeaşi direcţie – asemenea constatări şi altele similare dovedesc în mod univoc faptul că opera lui Adolf Hitler este, în orice caz, dincolo de intenţiile conţinute în text, cea mai edificatoare prezentare a lui Adolf Hitler.

Joachim C. Fest în Stăpânii celui de-al III-lea Reich
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!