dumitru matcovschi iarba

Timpul rebel

lua iarbă şi era fericit
iubea mai mult decât era iubit
nu ştia ce să mai facă
se plimba cu maşina de tuns iarba
îşi lua rămas bun de la vecini
cum văzuse-n filme şi pornea
maşina ce scurta firele
de iarbă verde crescută uniform
era sedus de timpul
care bătea în adâncul fiinţei lui
gândul era aproape sferic
pătruns de plane ca nişte oglinzi
de ape verzi de la prea multă iarbă
pleca chemat de instinct
mâhnit pornea aparatul de ras
făcea o tură până-n vârful capului
revenea de-acolo uitând de ce a plecat
regretând timpul pierdut prin capul lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până creşte iarba... (după proverbul englez While the grass grows, the horse starves)

Până creşte iarba,
Îmi albeşte barba,
Piere portocalul
Şi îmi moare calul.

poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până creşte iarba, calul moare de foame. While the grass grows, the horse starves. (En). (Pr. englez; tr. George Budoi, [...] | Citeşte tot comentariul

Iarba fierbinte

iarba e veche
înaltă
până la tăcere
până la cuvinte

ca sarea tăioasă
străpunge prispa casei
fierbinte

până la prăsele
până la norii
de-aducere aminte

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

At-om în iarbă

Pare răsăritul un număr par,
în alb-negru de mesteacăn e furtună negru-albă
oameni se întind pe iarbă
în alţi oameni trec
dispar
soare la pământ şi invers
inversând aceeaşi salbă.

Dincolo de veselie e miros de bătrâneţe
Dincolo de tinereţe e mirosul de tristeţe.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau s-aud cum creşte iarba,
cum copacii dau în floare,
Cum începe iarăşi treaba
când pe cer soare răsare.
Să văd cum dezgheaţă lacul,
cum iarna moare de ciudă.
Cum în luncă, pitpalacul
cântă, lumea să-l audă.
Să văd albul cum se pierde,
cum susură izvoarele.
Câmpia se-îmbracă-n verde,
din sud se-întorc cocoarele.
Astfel, totul prinde viaţă.
Pământul se încălzeşte.
Şi-într-o bună dimineaţă
Natura se primeneşte.

poezie de Dumitru Delcă (2 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu de blestem

Dar nu mai ard produc cenuşă
să nu te bat la cap că nu e uşă
Să nu scot gheara nu-s pisică
dau din coate când mi-e frică
S-arunc aureola asta-i frunte
să merg odată dacă-s munte
Şi dacă-i iarba iarbă nu hârtie
să o cosesc nu pentru-a scrie

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gândăcel grăbit

Pe firul de iarbă verde
Urca un gândăcel grăbit.
Credea că nimeni nu-l vede.
Că astfel va fi fericit.

Cu mişcări anevoioase
A ajuns să fie mare.
Pasă-mi-te el uitase
Că nu poate să mai zboare.

Şi făcând un salt, căzuse.
Îşi mai rupse o aripă.
Pasărea neagră-l văzuse
Şi-l înghiţi într-o clipă.

Să fii mare nu-i de ajuns,
Dacă nu ai şi putere.
Repede poţi să fii prins,
Şi mult prea uşor, poţi piere.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul iubirii

Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ţi-aş fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Şi totuşi ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ţi-aş spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înţelegi?
nu mai e nici neagră.

Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăieşte,
dar nu se poate aşa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.

poezie de Adriana Bădiţă din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Pe iarba moale-a vieţii
Îţi aparţii destul.
Destinul te-asaltează,
Tu îl despoi şi spui:
O, Doamne, câtă iarbă
În juru-mi se înalţă,
Cu bune şi cu rele
Iubirea mă încalţă.

Pe firul tău de iarbă
E întrebarea ta:
Destinul m-asaltează
Sau poate altceva.
Nici un răspuns din Domnul,
Nici un răspuns din jur
Şi arzi pe creuzetul
Neîncrederii, sperjur.

Îţi aparţii, ori numai
Închipuire este,

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!