duce

Drumuri

Trenul mă duce la drum lung
Un avion zboară cu aripi ce se frâng
Mă duce hăt departe-n viitor
Aproape de ziua în care am să mor.

Şinele le lasă-n urmă acest tren
Dispar rapid ca un blestem
Şi mă preling în scaun dărâmat
De oboseală văzându-mă scăpat.

Râuri şi munţi părăsesc rapid
Trimise în trecut neiertător
Mă duc la geam şi îl deschid
Sorbind din aerul răcoritor.

Şi gara mă aşteaptă bucuroasă
Femei, bătrâni, bărbaţi şi o întinsă masă
La destinaţie ajung într-o clipită
Pe drum nu m-a împiedicat nicio ispită.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voalul sufletului

Stau la fereastra
cu geamul de cristal
şi sufletul mi-e ca piatra
cea sclipitoare,
ce fuge prin tunelul
lung şi întunecat,
ce duce al meu voal,
fluturând ale mele neguri,
căutând lumina soarelui.
Sufletul meu zboară apoi,
ca un cocor spre primăvară
şi simte lumina caldă,
cu copaci înfloriţi
într-o lume ce doare,
iar durerea e piatra pe umerii mei
şi duce ecoul ascuns de vijelie
şi cântă la soare ca o privighetoare
ce aduce un zâmbet iubitor,
iar eu trăiesc din nou.

poezie de Eugenia Calancea (16 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două zăpezi

Mansarda mea albastră, cu trandafiri de talc,
Împiedicatul tunet se-ascunde în făptură,
Făptura mi se-ascunde-n iubiri-miniatură,
Mansarda mea în unghiuri, cu flori pe care calc.

Mansarda mea bolnavă, bolnave anemone,
Apoasele ferestre, apoase-ncrengături,
Pervazuri şi pervazuri, iubiri-miniaturi,
Mansarda mea în unghiuri, bolnave histrione.

Molateca ta palmă vibrează-n umeri, umeri
Şi uite cum se duce o candelă de os,
Şi uite cum se duce conturul tău sticlos;
Cu palmele, mansardă a timpului să numeri.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La patru şi zece

Încă o noapte trecută
La patru şi zece în zori
Duce vântul spre munte ninsori
Ca dezastrul o bancrută

Şi deodată parcă-s furii:
Încăperea ca un blitz
O străbate un chiţ-chiţ
După cele de-ale gurii

Eu nici ziua nu găsesc
În cămara de rezervă
Nici măcar câte o conservă
Rătăcită nefiresc

Speriaţi că fiecărui
Teamă-i e unul de altul:
Mă' Chiţ-chiţ tu dai asaltul
Când mă pregăteam să vărui?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascensiune prin recul

Corabie somnambulă în vânt
bucăţi de soare duce la catarg
brusc marea iese din adânc
şi ochii o aruncă-n larg

Bucăţi de soare duce la catarg
în zori mi-ai răsărit în suflet
de pragul zilei lacrima îmi sparg
dar n-o auzi e totul putred

E întuneric până-n suflet
brusc marea intră în pământ
am să-adorm la primul tunet
iubito corabie somnambulă sunt

Bucăţi de noapte-mi sângerează la catarg
când ochiii tăi m-aruncă iar în larg

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

S-a dus dracului ţara toată,
Nici nu trăim, nici nu murim,
E-o criză clar de libertate,
Şi mult prea mult, e prea puţin.

Prea mulţi golani, prea puţini oameni,
Azi şi nimicul este prea,
Nu mai vine nimeni cu ziua
Şi nu se mai bea secărea.

Se duce patria de râpă,
Iar noi suntem şi proşti şi orbi,
Prea laşi să încropim vreo trupă,
Pe trădători să-i dăm la corbi.

Se duce patria cu totul
Şi noi privim ca pe la nunţi,
Fantome-n hora tricoloră,
De zimbri coborâţi din munţi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul îngheţat.

Frunzuliţele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Şi le ia încetişor
Pe aripa lui în zbor

Şi le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitaţi, neplânşi
Luptătorii cei învinşi...

Ei, în lupte disperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul şi-au curmat, -
Fără teama de păcat!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

rupere de nori -
inundaţia duce
sperietoarea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senryu

poştaşul duce
ajutorul social
direct la crâşmă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!