Poezii despre cripta, pagina 5
Mi-e nichita
mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita
mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita
nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e rasu-plansu viu si mi-e nichita
pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita
[...] Citește tot
poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ridens moriar
Chiar de va trebui să plâng
Nu cred ca voi putea s-o fac
Mă va stăpâni un tainic gând
Și cred, va trebui să tac.
Mormântul rece, nicidecum
Nu mă va face să mă sperii
Aș vrea să merg pe același drum,
Prin Infern cu Dante Alighieri.
Nu. Nu-mi trebuie mie paradis
Tărâm incert de false plăsmuiri
În care mă voi pierde, am zis,
Să-mi fac tot felul de închipuiri.
Când va trebui să cobor în criptă
Tu, să-mi stai aproape lângă sicriu
Să nu te lași de durere înfrântă
Căci vreau optimistă să te știu.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă de suflet
Zilele albe, iată, au început să plece,
Ca niște bărci tăcute, pornind fără lopeți.
În țărm se face seară, și steaua-n cerul rece
Păzește cripta nopții cu candeli și peceți.
În șirul vieții noastre întreg, se face seară,
O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri.
Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,
Convoi de goluri strîmpte pe undele subțiri.
De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemișcată-n margini, lumina se răstoarnă
Și, ca să cînte, streaja de sus și-a luat răgaz.
De-aș fi un ștei de peșteri, cioplit cu dalta-n lung,
Aș sta s-aștept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă,
Cele din urmă mute vecii să le ajung,
Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Sfântu' Valentin
Se închisese-n mine, ca-ntr-o criptă...
Dar azi, iubirea noastră de pelin
s-a-ntors din nou în inima mea friptă,
ca un cadou de Sfântu' Valentin.
Ci-n timpul dus de-atunci m-am petrecut
și-au prăvălit pe mine bolovanii
de vremi uitate-n secolul pierdut,
când ochii ei frumoși cântau litanii -
pe unde-or fi, pe câte riduri joacă
și cui zâmbesc în fiecare seară?
N-aș vrea să știu - cu-o mie de ce dacă
n-aș vindeca ce-ncepe iar să doară.
Aș sta cu fața-n sus, într-o capelă,
făcând pe mortul la divinitate,
m-aș duce-n larg pe orice caravelă,
m-aș îneca-n formol pe jumătate,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gaudeamus
Când o fi să mă duceți la criptă...
Nu pe mine, ci vasul rămas:
Deocamdată în vasu-i înfiptă
O făclie sclipind din cel vas
O senină
lumină
pe-un ceas;
Când o fi să-mi rostiți la cuvinte
De iubire, dulceagul volum
Ce se-ndrugă la toți pe morminte
Ba la unii popasuri de drum:
Să rămâie
tămâie
cu fum;
Aș dori să văd fețe voioase
Și s-aud împrejuru-mi cântând:
"A scăpat o simțire din oase
Și din carne scăpat-a un gând,
[...] Citește tot
poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea se întreba
dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieții avusese grijă
să se stafidească în alcool.
problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfințit, aproape
de cripta crâșmarului și
a crâșmăriței. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe fețele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfințit.
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri
Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoțiile surde
Zac parcă în ciuda firii.
În privirea strălucindă
Irișii au înghețat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au înghețat.
Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de țimbale
Ce țipând, ne asurzesc.
Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îți atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă toamnei
De ce oare ulmii
Își sfâșie veșmintele
Și dau din brațe
Cuprinși de teamă nebună?
I-a părăsit
Pacea de aur a verii.
Risipite-s cheile,
Florile-chei ale fericirii,
În iarba cenușie,
Și de acum uitate,
Jurămintele dragostei
Răsună-n abis.
Mărețul rege
Straniul atotștiutor,
Stăpân al pădurii,
Renunță la lupta
Cu norii
Și lasă să-i cadă
Sceptrul ruginit,
[...] Citește tot
poezie clasică de Yvan Goll din Noul Orfeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă închin
Sunt, Doamne, instrumare funerara;
se-ncearca-n mine chinuri si jivine
cu glas sonor de trup si de ocara.
Sub tremurarea lunei cristaline
in unde vii, in unde albe- cine,
ascuns si mare, mic si luminat,
mi-a spus sa ma ridic inalt spre Tine
in iscodiri de soapte si de vise,
si sa te cat cu brate de agat,
nostalgic si crucificat deschise?
Mi-am ingropat trecutul ca p- un mort.
Credinta noua mi-a sapat- lopata-
o groapa larga si indurerata
si-adinca; alba, ca un strai de port
si vie, ca o haina de ispita.
M-am invelit cu trupul meu, tarina,
si cruce-a fost o lacrima pagina
ce s-a infipt in glod, nelinistita.
[...] Citește tot
poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger
De ce te-ai supărat pe noi și ai plecat așa grăbit,
când, trist, privindu-ne în ochi, ai spus:"eu mor!" și ne-ai zâmbit?!
Ne erai TOT și FERICIRE, IUBIREA noastră infinită
și Dumnezeu, din gelozie, ni te-a furat într-o clipită.
Uita că ni te dăruise în seara Schimbării la Față,
punând Lumină Lină-n tine, să străluceasc-a noastră viață...
Te-ai stins în zori de Liturghie, când vara ne fierbea în Soare,
când Ceruri te-așteptau deschise, între-NVIERE și-NĂLȚARE,
să încălzești o criptă rece, cu sufletul tău preacurat,
cu viața-ți scurtă, drămuită și fără de niciun păcat.
Tot țesem Dorul în culoarea zăpezii tale nenuntite
și tot spălăm cerul cu lacrimi din vise pure, ne-mplinite.
Te căutăm în sita vremii, în orice floare-mbobocită,
în orice stea care răsare în Veșnicia cucerită,
ne mângâiem cu amintirea privirii tale îngerești
și... așteptăm, când vine timpul, Cosminel sfânt, să ne primești!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!