corpul+omenesc

Adevăr

Te mint că eşti frumoasă
Ai corpul mlădios
Ai ochii de măslină
Şi păr de abanos.

Te mint că eşti ca mierea
Te mint că te-am iubit
Te mint că eşti speranţa
Te mint că te-am minţit.

poezie de Alina Joca
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine...

Ar fi bine să ne stingem
Cât lumina e în noi
Nu să fim sleiţi de vlagă
Şi de suflet să fim goi.

Ar fi bine să ne stingem
Cât cu ochii mai vorbim
Nu s-avem privirea rece
Şi în trup să suferim.

Ar fi bine să ne stingem
Cât avem ce-i omenesc
Nu să ne vedem copiii
Cum cu trudă ne îngrijesc.

Ar fi bine viitorul
Singuri să ni-l făurim
Şi s-alegem fiecare
Când e bine să murim.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Ninge cu iluzii albe
pufoase şi reci
promisiuni deşarte
fulgii jucăuşi
ne copleşesc inconştienţi
cu săruturi indiferente
pe tot corpul
ne răscolesc intimitatea
spaţiul vital
cu mângâieri de gheaţă
şi zâmbete cristaline
ne ating obrajii fierbinţi
se topesc la căldura
respiraţiei şi a cărnii
în picături uimite de apă.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârâit de urlet

împarte corpul
multor tentacule
şi când acesta
va fi neputincios
cărat de suflet
vei zări în jurul tău un abis
cu dorul pentru ce-i
ce te-au dorit pentru a lui cântec
nu pentru al cărnii
sfârâit de urlet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi...

Te-am iubit când te-am văzut, tu, ghiocel,
Când am văzut că eşti a raiului cercel,
Şi te-am iubit când pasul tău prin lume
Primea bineţe de la viaţa şi renume...

Şi te iubesc şi jur că te respect
Cu tot ce-i omenesc, indiferent de-aspect
Şi printre aştrii cu tot ce-i bun şi rău
Pe-o cale care duce pân' la Zamolxe, zău!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banchiză ancorată

Corpul meu, cu gheaţă transparentă
La rece îmi apără existenţa,
Mă tem de soare, ca Icar pe vremuri,
Căldura mă topeşte şi mă preface-n apă.

Cu restul corpului meu mă arunc
În apa rece, ce din mine provine
Dar nu mă scufund, fiind doar banchiză
Şi nu curg, ci rămân la mal.

poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă femeie

Iluzia unei soluţii
n-a căutat-o în definiţii,
n-a căutat cartea, nici autorul,
decât stând cu sine,
martorul.
A avut puterea, mereu,
să gândească
cum ar putea să fie aceea
ce de departe
poate să privească
cu ochi omenesc,
sau neomenesc,
să caute, în orice,
virtuţile pretext.
Ca oricare alta, a fost un eu
din cel mai necunoscut eseu,
ce şi-a ales ca idol-idee
pe acela de Simplă femeie...

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admiratori, am şi duşmani

Am admiratori,
am şi duşmani
care vin de sărbători
să-mi ureze "la mulţi ani!"
Îi primesc şi-i ospătez
fără nici o diferenţă.
Pe toţi la masă îi aşez
şi le fac o confidenţă:
"Pe fiecare dintre voi
vă cinstesc cum se cuvine.
Pe cei ce-mi sar la nevoi,
cu fripturi şi cu tartine.
Pe cei ce nu mă iubesc
şi pe ei îi omenesc.
În loc de ciolane fripte
le servesc răbdări prăjite".
Nu pot să fiu gazdă bună
când ei mă privesc cu ură.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre a fi, pur şi simplu

Palmierul de la marginea minţii,
Dincolo de ultimul gând, se înalţă
În depărtarea de bronz.

O pasăre cu pene de aur
Cântă în palmier, fără nici un înţeles omenesc,
Fără nici un sentiment uman, un cântec străin.

Tu ştii că nu acesta este motivul
Care ne face fericiţi sau nefericiţi.
Pasărea cântă. Penele ei strălucesc.

Palmierul stă la marginea spaţiului.
Vântul se strecoară domol printre ramuri.
Penajul de foc al păsării se închide rotund.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!