chipul mamei

Osgood: Am sunat-o pe mama. Era aşa de fericită că a început să plângă! Vrea să porţi rochia ei de mireasă. E din mătase albă.
Daphne/Jerry: Mda, Osgood, nu pot să mă mărit purtând rochia mamei tale. Pentru că... nu avem aceeaşi constituţie fizică.
Osgood: Putem s-o modificăm.
Daphne/Jerry: Nu! Te rog, Osgood. Uite ce e, noi nu ne vom căsători. Nu putem.
Osgood: De ce nu?
Daphne/Jerry: Păi în primul rând, nu sunt blondă naturală.
Osgood: N-are importanţă.
Daphne/Jerry: Fumez! Fumez în continuu!
Osgood: Nu-mi pasă.
Daphne/Jerry: Am un trecut îngrozitor! În ultimii trei ani, am locuit cu un saxofonist.
Osgood: Te iert.
Daphne/Jerry (disperat): Nu pot avea copii!
Osgood: Putem adopta unul.
Daphne/Jerry (îşi drege vocea şi îşi scoate peruca): Nu mă înţelegi, Osgood! Sunt bărbat!
Osgood (îl priveşte lung după care răspunde, neperturbat): Nimeni nu-i perfect!

replici din filmul artistic Unora le place jazz-ul (29 martie 1959)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neil Perry: Era o noapte întunecoasă şi ploioasă, iar această bătrână, care avea o pasiune pentru puzzle, stătea singură în casa ei, la masă, pentru a termina un nou puzzle. Dar pe măsură ce aşeza piesele, îşi dădea seama, spre uimirea ei, că imaginea care se forma era cea a propriei sale camere. Iar persoana din centrul puzzle-ului, pe măsură ce îl termina, era ea însăşi. Şi cu mâinile tremurânde, a aşezat ultimele patru piese şi a privit fix chipul unui nebun de la fereastră. Ultimul lucru pe care l-a auzit această bătrânică a fost zgomotul geamului spart.

replică din filmul artistic Cercul poeţilor dispăruţi, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, dom' director... Dumneavoastră cum aţi vrea să fiu?
Traian: Aşa cum te ştiu: vesel, simpatic, plin de viaţă!
Lucian: Momentan nu pot fi aşa...
Traian: Dar când vei putea fi din nou astfel?
Traian: Nu ştiu.
Traian: Luci, cum complici tu totul!
Lucian: Dom' director, nu complic nimic; doar ştiţi ce i-am spus...
Traian: Mamei tale?! Ştiu. Dar asta nu schimbă situaţia; ar trebui să iei măsuri, altfel nu ajungem nicăieri. Nu vezi care-i rezutatul? Tu suferi, ea suferă, ba chiar şi eu; cum crezi că mă simt văzând-o tristă şi înlăcrimată? Iar mai târziu pe tine; şi tu, tot trist... Ar trebui să punem capăt acestor suferinţe; soluţia ne e la îndemână.
Lucian: Mai bine să vorbim despre altceva.
Traian: Nu-i bine, Luci; fugi de problemele cu care te confrunţi, în loc să le înfrunţi!
Lucian: Să le înfrunt?! Nu acum, dom' director; poate altădată...
Traian: Bine. Să fie ca de obicei, cum vrei tu.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Barone: Să ştii că Robert moşteneşte gelozia de la mine.
Raymond Barone: Serios?
Frank Barone: Da, odată mi-am înfipt pumnul într-un Cadillac, din cauza mamei tale.
Raymond Barone: Pe bune?
Frank Barone: Da. Începuse să vorbească de căsătorie şi eu i-am spus să se ducă naibii. Mi-amintesc că mi-a spus cineva că mama ta urma să cineze cu Chuck Pacarello. Vezi tu, felul în care găteşte mama ta e un lucru... special. Şi eu mă gândeam că nu va găti aşa decât pentru mine. Aşa că m-am dus la Chuck Pacarello şi i-am făcut zob farurile de la maşină. Mi-am petrecut noaptea în spital, scoţându-mi cioburi din mână.
Raymond Barone: Uau, tată, nu mi-am închipuit că a existat aşa ceva între tine şi mama. E aproape romantic.
Frank Barone: Da, ştiu; cu toate că nu spun povestea asta prea des.
Raymond Barone: De ce?
Frank Barone: Pentru că nu are un final fericit.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Darcy: Cum te simţi în seara asta, draga mea?
Elizabeth Bennet: Foarte bine... deşi aş vrea să nu îmi mai spui "draga mea".
Domnul Darcy (zâmbind): De ce?
Elizabeth Bennet: Pentru că aşa îi spune tatăl meu mamei când este supărat.
Domnul Darcy: Atunci ce alinturi îmi sunt permise?
Elizabeth Bennet: Să mă gândesc... "Lizzie" în fiecare zi, "perla mea" duminica şi... "zeiţă divină"... dar numai la ocazii foarte speciale.
Domnul Darcy: Şi... eu cum ar trebui să-ţi spun când sunt supărat? Doamna Darcy?...
Elizabeth Bennet: Nu! Nu! Îmi poţi spune "doamna Darcy"... numai atunci când eşti foarte foarte fericit.
Domnul Darcy (îşi ascunde zâmbetul): Şi în seara asta eşti totuşi... doamna Darcy? (O sărută pe frunte.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul drept.) Doamna Darcy... (Îi sărută nasul.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul stâng.) Doamna Darcy... (În cele din urmă îi sărută gura.)

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vezi, asta-i Lia, când era mică.
Ly: Era frumoasă şi atunci.
Lucian: Da. Şi încă mai e. Iar aceştia sunt părinţii ei, doamna Valeria şi domnul Virgil Stancu.
Ly: Ah, părinţii ei... Cred că i-am văzut la tine acasă, cu Mihai, la supercomputer...
Lucian: Da, i-ai văzut... Au fost şi dânşii la ziua mamei mele.
Ly: Aşa e. Se pare că Lia seamănă foarte mult cu mama ei.
Lucian: Adevărat... Aici suntem noi, în grup, înainte de plecarea în misiune. Se vede şi nava noastră, în spate.
Ly: Da... Ce tineri eraţi! Nişte copii, parcă. Şi cine sunt aceste persoane, de aici?
Lucian: Ah, acesta este profesorul nostru instructor, domnul Eugen Manea, iar celălalt este directorul Institutului nostru, domnul Traian Simionescu...
Ly: Luci, ai păţit ceva?
Lucian: Nu... Scuze, Ly. De fapt, doar mă uitam... La dom' director!
Ly: Deci, dânsul este cel care te consideră mereu pe tine favoritul dumnealui.
Lucian: Mda, exact, favoritul... Dar, te rog, nu-mi aminti şi tu acest lucru!
Ly: De ce nu? Nu pricep ce te-ar deranja să fii preferatul acestui domn, directorului Institutului vostru. Ar trebui să fii mândru de asta.
Lucian: Hmm; mândru?! Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Văd că mama ta ţi-a dat ţie lănţişorul ei.
Lucian: Da, ca să-mi poarte noroc şi să-mi amintească de ea, de parcă aş avea nevoie de un lănţişor ca să-mi amintesc de ea.
Iulian: Cine ştie?! Poate vei avea nevoie vreodată. Iar dacă ea ţi-a dat acest lănţişor, eu ce să-ţi dau, ca să nu mă uiţi?
Lucian: Nimic, blondule. Nu-i nevoie de nimic. Oricum, n-o să te uit niciodată. Cum aş putea oare?!
Iulian: Aşa-i. Sunt o persoană greu de uitat.
Lucian: Mai ales pentru mine. În plus, mama mi-a spus că de la tine are acest lănţişor; tu i l-ai dăruit...
Iulian: Hmm... Eu?! Mda, desigur... de la mine.
Lucian: S-a întâmplat ceva, blondule?
Iulian: Nu, nimic. Ce s-ar fi putut întâmpla?! Totul e-n ordine, cu excepţia faptului că peste câteva ore vei pleca într-o misiune spaţială, pentru următorii 13 ani...
Lucian: Greşeşti; poate ăsta-i singurul amănunt care e-n ordine acum. Restul pare a fi un haos total.
Iulian: Ai dreptate.
Lucian: De ce nu-i şi fotografia ta în medalion, alături de-a mamei?
Iulian: Nu e?! Se pare că am neglijat acest mic amănunt.
Lucian: Tot aşa mi-a spus şi mama.
Iulian: Mda, normal că tot aşa. Bine, Luci... Cred că e cazul să mai şi dormi. Până şi comandantul misiunii are nevoie de odihnă.
Lucian: Desigur.
Iulian: Noapte bună, fiule. Succes în misiune! Şi ai grijă cu domnişoara Barbie; ambele...
Lucian: Noapte bună, blondule! Şi mulţumesc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Keating: Închide ochii, închide ochii! Închide-i! Acum descrie ce vezi.
Todd Anderson: Închid ochii.
John Keating: Da.
Todd Anderson: Şi această imagine pluteşte lângă mine.
John Keating: Un nebun transpirat cu dinţi mari.
Todd Anderson: Un nebun transpirat cu dinţi mari şi cu o privire care-mi zdrobeşte creierul.
John Keating: Este excelent! Acum dă-i o acţiune – pune-l să facă ceva!
Todd Anderson: Îşi întinde mâinile şi mă sugrumă.
John Keating: Asta e! Minunat, minunat!
Todd Anderson: Şi în tot acest timp mormăie.
John Keating: Ce mormăie?
Todd Anderson: Mormăie adevărul.
John Keating: Aşa, da.
Todd Anderson: Adevărul ca o pătură care îţi lasă întotdeauna picioarele reci. (Unii băieţi încep să râdă.)
John Keating: Nu-i lua în seamă! Rămâi la pătură. Spune-mi despre pătură!
Todd Anderson: Tragi de ea, o întinzi, niciodată nu-ţi ajunge. O smuceşti, o loveşti şi tot nu ne va acoperi pe niciunul. Din clipa în care ne naştem, plângând, până în clipa în care murim, nu ne acoperă decât chipul care se tânguie, strigă şi urlă. (După o pauză lungă, clasa aplaudă.)
John Keating: Să nu uiţi niciodată asta.

replici din filmul artistic Cercul poeţilor dispăruţi, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!