cetatea soroca

Feminitate

Am dansat o vreme cu viaţa-n carnaval,
purtând armură de cavaler medieval.
Tânără, m-am visat vajnic bărbat
puternic, rece, calculat,
având cetatea trupului de apărat.

Dar platoşa de mucava
m-a trădat,
s-a dezintegrat,
mi-a dezgolit nurii feminităţii,
mi-a revelat farmecul vulnerabilităţii.

Spiritul meu feminin,
ascuns în străfunduri de fire, s-a trezit.
A oferit o singură iubire, un singur extaz,
pulverizat apoi, din păcate,
în mii de trăiri insipide, minore, deşarte.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panoramă

Plîngea caterina-fanfară
Lugubru în noapte tîrziu...
Şi singur priveam prin ocheane
Pierdut în muzeul pustiu...

Şi-n lumea ocheanelor triste
Mă prinse sinistre gîndiri -
În jurul meu corpuri de ceară,
Cu hîde şi fixe priviri.

Şi-acea caterincă-fanfară
Îmi dete un tremur satanic ;
În racle de sticlă - prinţese
Oftau în dantele, mecanic.

Şi-atunci am fugit plin de groază
Din sumbrul muzeu fioros,
Oraşul dormea în tăcere,
Flaşneta plîngea cavernos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În valea îmbrăcată-n primavară

O toacă a spart tăcerea verde
În valea îmbrăcată-n primăvară!
Clopotele-au început să bată
Şi fulgi de păpădii se-mprăştiară.

Cetatea soarelui e-nchisă azi
Şi mă împiedic de-ntuneric straniu,
Lumina e doar dincolo de gard,
Şi nu îmi va-nflori curând geraniu'.

S-aud voci cântând în strană iar,
Cum auzeam duminica trecută
Şi câţiva paşi târând pe trotuar
Bastonul bătrâneţii cea urată!

Mă rog, azi, prin şipcile din gard
S-ating o rază cu parfum de nard,

sonet de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre tine, toate?
Privirile-mi, înalt înaripate,
stau feţei tale-alb înconjurătoare.
Nu vezi tu sufletul meu cum apare
în faţa ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sub semnul îngerilor

Zâmbetul a evadat din cetatea întunericului
Şi s-a aşezat în palma mea ca un fluture de lumină.
Viaţa ce mi-a dăruit-o a fost întâia lecţie din istoria lumii
Trebuia să învăţ să trăiesc
Şi să zbor odată cu îngerii, să clădesc.
Timpul să se oprească în capitole,
Ce-mi inundă sufletul cu iubire de semeni
Privind cerul am adormit şi îngerii au coborât
Pe irisul închis de cortina gândului
Clipele sunt brodate cu îngeri şi poezia se revarsă
Peste malurile tăcerii, într-un tangou al iubirii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leru-i ler

Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Şi cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână

Leru-i ler

Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
omnul lumii s-a născut

Leru-i ler

Celui care-adus lumină
Şi peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer

Leru-i ler

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea şi dulăii

sluga nu ştie de stăpân
decât atunci când îi este foame;
el ajunsese să stăpânească toată ceatea,
cine îi era împotrivă
îşi sfârşea zilele în închisoare -
când nu a mai avut
unde să-şi încercereze supuşii,
a dărâmat zidurile,
dar nu ca să le dea drumul,
ci să facă puşcăriile mai mari;
apoi şi-a schimbat planul,
a înconjurat cu ziduri toată cetatea,
nu ca să se apere de neprieteni,
ci ca să-i ţină închişi acolo pe supuşi:
ziduri groase, pâine puţină
şi cât mai mulţi dulăi

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun X

O mică preocupare - sinceritatea,
Da, o preocupare. Aduce moartea?
Inutil, replică reptila din Hill.
Doi lilieci au ales culoarea vernil.
Vom scrie un nou roman, două, nouă,
Elogiile vin şi trec ca o rouă,
Cea mai rară piatră - bunătatea,
Cu ea se poate dărâma cetatea,
E ca un berbec, urcă veseli pe scări
Violatorii, flămânzi de jumări.
Trece mortul cu fală în fruntea cortegiului,
Mă prinde dorul de parcul Obregiului.
Ca un taur creşte bucuria în mine,
Soarele-i roşu, sunt nebun şi mi-e bine.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul scârbirii

Sub tălpi de împrumut scârbele curg dimpreună cu
vârsta cetăţii şi de o seamă cu zilele ei cele multe.
De oriunde, privirile hrănesc aceleaşi indiferenţe
fixate pe ziduri şi bune la toate întâmplările.
Cetatea nutrită din răzleţirile sale geometrice păstrează
pentru pigmeii de azi, aceiaşi cuminţenie ostenită şi
gratuitatea unui timp consumat la răspântia viitorului.
Un zeu al prostiei, a promovat mai demult închipuiri absurde.
Din cenuşa lor s-au iscat îndoieli.
Şi ele s-au statornicit în nepăsarea zidurilor.
Mortificate dorm în adaos de linişte şi bănuială.
Se mai întâmplă, ca aceste închipuiri călcate în
picioare să moară, sau sugrumate pe rând, să amplifice
un cimitir cu eternităţi posibile.
În semnul îndoit al pirzării din fiecare ceas, gândurile
plimbă priviri pe îndoliate şi cenuşii imagini de bună
credinţa, ghiftuite în zăceri fără de noimă.
De nicăieri, un aer stătut în derâderi, absoarbe
neputinţă sau, mişcă şiruri de copaci uscaţi, expiind un
verde anemiat, prefăcut pe alocuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Gavrilescu din Timpul trecerii tale, partea I - Timpul scârbirii (1976)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!