bujor

Ziua-nvierii

E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat
Biserica e plină de cei cari au plecat
Din zori şi de cu noapte, din dealuri şi cătune
Sunt Paştele! Văzduhul e parc-o rugăciune,
Şi totu-i sărbătoare pe deal şi pe câmpii,
Cu flori şi cu izvoare, cu glas de ciocârlii:
El, El dă zilei farmec şi farmec dimineţii,
El morţii dă repaos, dă dragoste vieţii!

Dar colo într-o casă la margine de sat
Nevasta nu-şi găsise nici vreme de-mbrăcat,
Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii.
Cu faţa pustiită de viforul durerii
Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat
În leagăn. Capu-i veşted îi geme răzimat
De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul.
Ea, veselă de-a pururi, abia ştiu ce-i plânsul
În zilele fetiei, şi-un gând o-nsenina
De când e măritată: că Domnul îi va da
O fată, drăgălaşă, cu ochii de cicoare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!