aluzii

Tu mă iartă...

tu mă iartă te rog că am fost prea timid
cu privirea mereu în podea aţintită
că deşi te visam nu puteam să decid
dacă eşti dacă nu dacă poţi fi iubită

tu mă iartă că vocea o crispam uneori
goliciunea din fire o sfidam ca pe-o taină
că mereu agăţăm de cuvinte fiori
încheindu-i din fugă toţi bumbii la haină

tu mă iartă că n-am îndrăznit să-ţi vorbesc
nici în şoapte măcar cu aluzii în ele
că nici sie-şi n-am vrut să-mi respir că iubesc
că o fată de rând că ruptură din stele

tu mă iartă că azi după lungi veşnicii
îndrăznesc să încerc să mă simt fericit
însă una e cert-am făcut-o să ştii
că deşi nu ştiam- eu cândva te-am iubit...

poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul iubirii

Toamna are cataractă pe lentile,
Trebuie dusă la specialista stelară
Care operează irişii deranjaţi
De lumina solară, lunară.

Te port în sertarul inimii
Psiholog cu profunde aluzii,
Cine consumă dulci trufandale
Făcându-şi din viaţă iluzii?

Femeile prelungesc bărbăţia,
Tu îmi confirmi: "vitalitatea",
Nu trăim amnezici, suntem ca o lăută
Ce-ngroaşă prin îngeri natalitatea.

Îmi place gândul tău, iubirea în nuanţe,
Viaţa-n cuplu este şcoală-naltă
Unde orişicine învaţă a trăi
Fără confuzia care ne îmbată.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felul în care, fără să facă nimic, Miss Emeralds ţinuse în frâu pe toate acele sălbăticiuni care umpleau universitatea din H. era pentru mine obiectul celei mai mari uimiri. Nu luam parte la escapadele nocturne ale colegilor mei, dar ştiam destul de bine ce fel de fete frecventau şi care era genul de frumuseţe pe care, fără greş, îl găseau excitant. Miss Emeralds încarna contrariul, în ambele privinţe. Cuvintele sunt prea brutale ca să definească genul ei de frumuseţe, lucru ce nu s-ar putea face decât prin aluzii. I-am regăsit culorile cutreierând dunele toamna şi graţia fragilă în freamătul botului unei căprioare pe malul apei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o toamna tarzie

E o toamnă târzie în mine
Aluzii se aprind, fapte se sting.
Un fluviu turbat mi-e gândirea
Ce în propriile ape se îneaca,
Nu îmi regăsesc nemurirea
În fericirile de altădată.

O ceaţă aurie îmi acoperă ochi
Instinctu e un vechi anonim
Inutile sunt ghearele sorţi,
Totul e unic şi atât de sublim.

Se scutură frunzele arămii
Pe rând işi găsesc locul,
Toleranţa zace în câmpii
Regretele acoperă totul.

Nori îşi spun nemulţumirea
Confesiuni deşarte-
Din primăvara vieţi mele

[...] Citeşte tot

poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sardonic

-tu vorbeai, vorbind într-una
eu ce crezi -ştiam
în tacera ta -nebuna
tot ce simţi- simţeam

şi că vrei să fim prieteni
că mă mai iubeşti
că-n bărbia mea sunt cetini
-în a lui -poveşti

că la noi a fost iubire
altceva la voi
că-ntre noi -dintr-o privire
da cu el greoi

că s-a scurs deja o viaţă
şi că te-ai deprins
că schimbarea ta la faţă
vine de la plâns

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (26 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi mai spun...

întotdeauna mă gândeam ce spun
ca să nu spun la ce mă voi gândi
şi îmbrăcat în togă de tribun
şi dezbrăcat de verbul: "a iubi"

de la o vreme nu mă mai gândesc
de la o vreme spun aşa cum este
că sunt demult nebun şi că iubesc
sfârşitul la o tainică poveste

deobicei povestea se termină
cu noaptea nunţii când eroii pleacă
să pună punct pe "i" ce determină
şi rol de apa şi de piatră saca

povestea mea începe cu aluzii
povestea mea începe cu finaluri
cu ani la fundul mării de iluzii
cu maluri de abrupte idealuri

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim făr-a simţi ţara de sub noi

Trăim făr-a simţi ţara de sub noi, din substanţa ei extraşi.
Cuvintele noastre nu se-aud dincolo de zece paşi,

Dar când, rareori, se-aud câteva şoapte, ele conţin,
Aluzii fricoase despre omul de sus, de pe muntele Kremlin.

Degetele lui sunt grase ca nişte viermi,
Iar vorbele bolovani, ochii încruntaţi şi fermi.

Carcalacul mustăţii lui se zguduie mereu de râs,
Iar cizmele militare strălucesc, atât de lustruite îs.

În juru-i se-învârte-o gaşcă de şefuleţi cu gât uscat,
Pe care-i sperie şi-i manipulează neîncetat:

Ei miaună, sâsâie sau scâncesc morţi de frică,
Dar numai el loveşte, vomită şi cu degetul indică.

Fierar, forjează decretele-potcoavă după propriul plac,
Lovind pe unii-n gură, pe alţii între ochi sau în stomac.

[...] Citeşte tot

poezie de Osip Mandelştam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri pluteşti
şi doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări şi-n poveşti

îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu eşti pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu

doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristeţe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu şi flămând
din adâncuri esenţele-i soarbe

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

În metronom numai aluzii
O sonerie, o scrisoare
Primesc pe preşuri zburătoare
De la o bursă de iluzii

Şi n-am curajul s-o deschid
Cocorii tineri fără număr
Mi se aşează blând pe umăr
Şi mă îndeamnă s-o deschid

Ce căi ascunzi tu, subterane
Cu scrisul tău indescifrabil
Când orice zbor în dirijabil
E plin de riscuri veterane?

O neglijez pe noptieră
Cascade vag îmi asaltează
Zadarnic vigilenţa trează
Pe-aceeaşi veche filieră

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem păsări cântătoare

Vom putea vreodată să nu ne mai temem
şi să zburam lângă păsări
cu aripi pe care, din când în când,
mai picură sângele negru al zorilor?
Să nu mai fie spaima
de a rămâne necunoscuţi şi nerostiţi
de buze străine şi indolente.
Voi zbura lângă o ciocârlie
ea va cânta bucuria, eu o sa tac uitarea
respinsă de pământ şi de moarte
o viaţă ramasă pentru a cere
iertare, iubire şi hrană din voi
din toate chipurile strâmtorate în poze
prinse în momente ce se încăpăţânează să nu se repete.
Fiecare imagine e un mic cimitir
al zâmbetelor.
Am supărat mări şi munţi
neştiind să planez, am învăţat prăbuşirea
încă de când m-am prăbuşit din pântece.
Văzduhul nu mă ridică lângă ciocârlia mea sură

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Dancu (aprilie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!