Ofera scaun

Holmes: Ia uite, un apel urgent pentru a găsi nişte pitici dispăruţi.
Watson: Pitici ai zis?
Holmes: Şase pitici de la Tumbling Piccolos, un spectacol de acrobaţie de la nu ştiu ce circ.
Watson (citind scrisoarea): Au dispărut undeva înte Londra şi Bristol. Ciudat, nu ţi se pare?
Holmes: Foarte. Vezi tu, nu numai că sunt pitici, dar sunt şi anarhişti.
Watson: Anarhişti?
Holmes: Până acum, cred că au ajuns în Viena unde au fost jefuiţi şi îmbrăcaţi în şorţuleţe de organdi. Sunt pe cale să îl întâmpine la gară pe ţarul tuturor Rusiilor. Vor avea buchete de flori în mână iar în fiecare buchet va fi o bombă.
Watson: Crezi?
Holmes: Chiar deloc. Patronul circului îmi oferă cinci lire în schimbul serviciilor mele, adică nici măcar o liră pe pitic. În mod evident, e un personaj zgârcit iar mititeii probabil au fugit la alt circ.
Watson (descurajat): Părea promiţător.

replici din filmul artistic Viaţa particulară a lui Sherlock Holmes (29 octombrie 1970)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: În privinţa celor trei cercetători ştiinţifici, nu ştiu ce s-ar putea adăuga. Spre exemplu, Nistor Harris, specialist în geografie... Există vreo nelămurire în privinţa activităţii tale, Nis?
Nistor: Nu, domnule director, totul e foarte clar. Iar la nevoie, şefu'... Vreau să spun comandantul misiunii, îmi va trasa îndatoririle pe care le voi avea la un moment dat, în funcţie de necesităţile care se vor ivi.
Traian: Întocmai... Măi, tu acum, în momentul ăsta, stai jos pe scaun sau eşti ridicat în picioare?
Nistor: Stau, dom' director, că dacă m-aş ridica...
Traian: Mda; tu şi înălţimea asta a ta... Nu-i nevoie să spui mai mult. Eşti unul dintre membrii de bază ai echipajului, adică cei trei tineri despre care se ştia sigur de la început, încă de acum o săptămână, că vor participa la misiune, fiind şi unul dintre constructorii navei "Pacifis". De asemenea, ai realizat subiecte pentru concursul în urma căruia au fost stabiliţi ceilalţi patru colegi. Pe care dintre cei patru l-ai asistat?
Nistor: Eu?! Pe... Mihai. Mihai Ristea, informaticianul.
Traian: Deci, tânărul de nici 18 ani, iar el a luat examenul cu rezultatul final maxim; tu i-ai acordat notele, iar acum el este şeful securităţii misiunii. Ţi se pare o decizie incorectă; consideri că ai fost nedreptăţit? Ai vreo obiecţie?
Nistor: Nu, domnule director, nici gând.
Traian: Bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Sutler nu se mai poate încrede în tine, nu e aşa, domnule Creedy? Şi ştim amândoi de ce. După ce voi distruge Parlamentul, singura lui şansă va fi să le dăruiască pe altcineva. O alta bucăţică de carne. Şi cine va fi? Tu, domnule Creedy. Un om deştept ca tine a luat deja această ipoteză în consideraţie. Un om deştept ca tine are probabil un plan. Acest plan este motivul pentru care Sutler nu mai are încredere în tine. Este motivul pentru care eşti supravegheat acum, pentru care sunt ochi şi urechi în fiecare cameră din această casă şi o casetă la fiecare telefon.
Creedy: Trupe.
V: O, un om deştept ca tine, cred că ştie şi care este cealaltă soluţie.
Creedy: Ce vrei?
V: Sutler. Vino, domnule Creedy. Ştiai că aceast moment va veni. Ştiai că într-o zi, voi fie eu sau el. De aceea Sutler este ascuns, din,, motive de securitate". De aceea câţiva oameni ai tăi sunt apropiaţi lui Sutler. Oameni pe care te poţi baza. Tot ce trebuie să faci este să o spui.
Creedy: Ce obţin de pe urma acestei înţelegeri?
V: Pe mine. (V îi oferă o bucată de cretă.) Dacă accepţi, fă un X pe uşa casei tale.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rocky: Ţi-a luat cam mult să vii până aici. Zece ani ca să ajungi în casa mea. Care e problema? Nu-ţi place casa? Miroase? Aşa e! Miroase! Nu mi-ai făcut nicio favoare! Nu te da mare acum în faţa mea! Vorbeşti de gloria ta! Şi de gloria mea ce să spun, Mick? Cel puţin tu ai avut parte de ea! Eu nu am avut momentul meu de glorie, nu am avut nimic! Picioarele mi se mişcă, totul funcţionează. Nimeniul ăsta nu primeşte nimic. Apare tipul ăsta şi îmi oferă un meci. Mare scofală. Vrei să ai parte de meciul tău cel mare? Da, o să lupt în meciul cel mare! Ştii ce se va întâmpla cu mine? O să o încasez pe asta! Şi pe asta! Vrei să vii lângă ring să vezi asta? Asta vrei? Vrei să mă ajuţi? Vrei să vezi cum îmi sparge faţa? Picioarele nu se mai mişcă, nimic nu mai funcţionează, dar ei continuă: "Hai, bată-te cu campionul!" Da, o să mă lupt cu el. Să-mi spargă faţa. Şi tu, tu vii aici. Vrei să te muţi aici cu mine? Hai, fă-o! E o casă drăguţă! Foarte drăguţă! Vino aici şi pleacă. Pute. Tot locul ăsta pute. Vrei să mă ajuţi? Ei bine, ajută-mă! Hai, ajută-mă. Sunt chiar aici!

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Când am sugerat să ne întâlnim azi, nu asta aveam în minte.
Jen: Crede-mă, ştiu asta, dar din păcate, petrecerea lui buni de Ziua Recunoştinţei este mai importantă decât viaţa noastră sexuală înfloritoare.
Pacey: Corectează-mă dacă greşesc, dar încă nu avem o viaţă sexuală, nu-i aşa?
Jen: Şi ce, crezi că e vina mea?
Pacey: De fapt chiar cred că tu eşti de vină.
Jen: Îmi pare rău, Pacey. Doar că îmi este greu să mă uit la tine cum mă mângâi cu... (Chicoteşte.)
Pacey: Cu preludiul nu e de râs. Cum vrei ca un băiat să dea ce are mai bun când este dispreţuit şi luat în derâdere?
Jen: Suntem prieteni, nu? Şi suntem prieteni, prieteni care... o fac... o să îmi ia ceva timp ca să mă obişnuiesc. Deşi poate găsim un moment prielnic mai târziu?
Pacey: Nu pot. Cred că trebuie să merg la ai mei pentru Ziua Recunoştinţei.
Jen: Bine.
Pacey: Îmi pare rău. Trebuie. Bânuiesc că aşa e corect ţinând cont de faptul că ei m-au adus pe lume şi toate astea.
Jen: Pari atât de entuziasmat.
Pacey: Este un moment atât de vesel. Imaginează-ţi femeile Witter muncind ca nişte roabe în jurul unui cuptor încins toată după-amiaza doar ca să li se spună de către un tip ce stă în fotoliul lui, se îmbată şi se uită la un meci de fotbal că sunt prea uscaţi cocoloşii de unt.
Jen: În ciuda cepelor cu cremă, o iubesc pe buni pentru că oferă şi alternative.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!