+prea +mult

Adevăratul fiu

Din cîţi copii tot crezi că ai matale
Prea bună maică, spune-mi care-ţi este
Adevăratul fiu a cărui mamă
Te simţi într-adevăr pînă la capăt.

Nu poţi avea copii mai mulţi ca unul,
Mărturiseşte-mi care-ţi aparţine,
Pe care l-ai făcut, murind tu însăţi,
Ca să le dai şi celorlalţi putere.

Căci, dacă fiul are doar o mamă,
Irepetabil este şi copilul,
Dar spune-mi, maică bună, adevărul
Din toţi aceştia, care-ţi este fiul?

Ai mei sînt toţi, răspunse maica tristă,
Dar cel mai mult acel ce n-are mamă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Locuri Comune (1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere...

Codrule, codruţule,
Să mă ierţi, drăguţule
Că de când nu ne-am văzut
Te-au tăiat cât ei au vrut...
Şi de când m-am depărtat
De tine nu prea mi-a păsat...

Ia, eu fac ce fac de mult
Sunetul drujbei îl ascult
Şi sunt tare supărat
Fiindcă de mine ai uitat...
Codrul parcă-ţi era frate
Tu te-ai dus aşa departe...
Complice eşti la-acest omor
Chiar de n-ai pus mâna pe topor.

Codrule cu râuri line
Plânge sufletul în mine.
N-am oprit măcelul, am ales să tac,
Când multe pentru tine puteam eu să fac...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 noiembrie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 136

Când al tău suflet sfânt te va mustra,
Tu să îi juri că-n tine Will a fost,
Căci bărbăţia mea poate intra;
Eu din iubire mi-am făcut un rost.
Şi Will te va pătrunde negreşit,
Câţi te-ar avea, eu tot te mai doresc,
Un lucru este însă dovedit,
Când sunt prea mulţi, nu mă deosebesc.
Şi stau pierdut prin aste bărbăţii,
Deşi-ţi doreşti pe listă să fiu scris;
Dar dacă-n mână vrei ca să o ţii
Dulceaţa e a ta, cum ţi-am promis.

Tu al meu nume mult să îl iubeşti,
Căci eu sunt Will şi-ţi dau ce îţi doreşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

*****

orice născut din născut ţipă când se naşte viu

simt cum mă nasc şi doare
nu ţip
sunt mamă şi copil al meu
nu-mi provoc avortul deşi motive sunt
am părul mult prea galben şi soarele mă arde
calc strâmb şi găuri mi-au apărut pe drum
am căutat lopată să le astup
dar fiecare ploaie le sapă iar
am căutat să fiu acoperiş de casă
dar vremea mi-a scuturat şindrila iar vântul mi le-a dus
s-au spart
n-am sare câte răni am căpătat
acum sunt singură şi mă moşesc
cea mai bună mamă şi cel mai bun tată
sunt eu

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

Mergeam pe drum. Era lună, aşa, toamna.
Şi mă ajunge din urmă şi trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: L-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturigă
Nimeni...
Şi, la urmă, cine să-l azvârle,
Că era mare şi greu - ca o şină de roată
de car.

Mă uit înainte; cercul îşi vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede şi făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal
- Îl văzuşi, mă?
- Îl văzui. Şi începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu mai are butii de vin aşa de mari,
Plecă şi se vărsă putina...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teroriştii au o boală socială

Nu mi-e frică de prea multe lucruri...
fiind combatant într-un război şi căsătorit, timp de douăzeci de ani,
ştiu totul despre lupte...

Un tip de doi metri cu o armă...
nu mă deranjează, cu el pot să mă descurc... problema
e jigodia de-un metru şi jumătate cu exploziv C4 şi grenade,
de el mă tem cel mai mult...
omuleţii cu ego-uri mari... şi cu gâgâlici de scule-n pantaloni
care le controlează creierele şi raţiunea.

Puţoii-s convinşi că paradisul e plin de fecioare
şi-s gata să moară pentru a pune laba pe-un funduleţ mai acătării...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevastă vrăjitoare

Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din poveşti de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.

Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.

Ea mă iubeşte mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am depărtat

Nu merită nimic, mai bine nu te-ncurci,
Acum că toate-s contra cost si dragostea-i uitată,
Când ele se urcă pe tron şi-aşteaptă tu să urci,
Te fac să te întrebi mereu de vrei sau nu o fată.

Când ele sunt un premiu iar tu un concurent,
Te-ntrebi ce viaţ-aşteaptă după ce o câştigi,
Te fac să te transformi în mândru repetent,
În cazul ăsta sincer nu-i bine să învingi.

Eu nu mai am curajul, mi-e teamă şi regret,
N-aş fi gândit că viaţa mă va răci de ele,
Ne-am depărtat prea mult, şi-un viitor incert
Se-ndreaptă către noi, cu zile chiar mai grele.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Investiţie în fals

Nu ştiu cum te-aş iubi aşa schimbată,
prelucrată în cabinete,
este prea mult pentru mine
care nu-mi pot trăda simţurile.

Peste tot ai adăugat câte ceva sintetic
mă îndoiesc de frumuseţea artificială
şi rămân fidel cu idealul natural.

Mă caut în zidirea lui Dumnnezeu,
în creaţia sa de unicitate şi echilibru,
mă supăr numai când nu sunt în stare
să mă ridic la aspiraţia dorită.

Nu cred să pot investi în fals,
am libertatea depline-i înţelegeri,
dar nu-mi pot obişnui mâinile
cu absenţa plăcerii
şi rămâi o depărtare de care mă despart
uitat sub roţile vremii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!