Serioase/triste despre nu pot sa dorm, pagina 5
Ursarul
(După natură)
Umblase mult prin sate și câinii îl lătrase,
Mâncase câte-odată, de multe ori răbdase:
La cârciumi și prin bâlciuri De-un șir întins de ani,
Cânta, jucându-și ursul, pe codrii și pe bani,
Bătrân dănțuitorul, bătrân și cântărețul...
Și rareori, de milă, îi răsplătea drumețul...
Artistu-n patru labe, maestrul în toiag,
Mergeau, tăcuți și jalnici pribeag lângă pribeag...
Și obosiți de cale, lăsând în urmă satul,
Pe câmp sau prin frunzișuri
Dorm unul lângă altul...
poezie celebră de Traian Demetrescu din Sensitive (1894)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternele iubiri
Ei sunt mereu eternele iubiri,
Străbunii noștri de odinioară,
Care înfrățiți cu glia milenară,
Ei dorm, acuma, somnul de martiri.
Purtăm în noi pioase amintiri
De muncă și de dragostea de țară,
De lupta lor, de-acuma, legendară,
Că n-au voit să îndure umiliri.
Ei s-au luptat în timpuri la Rovine,
Vaslui, Călugăreni sau Mărășești
Și-au fost uniți la rău, ca și la bine,
Murind aci, pe plaiuri strămoșești,
Îndemnul lor ajuns până la mine,
Tresaltă atâtea inimi românești.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea uneori ne fierbe fără să știm
Iubitul meu imaginar dragă Kitty sună fantastic
Un adevărat SF verbal Dar asta e Sunt îndrăgos
tită Sunt îndrăgostită Sunt îndrăgostită Sunt așa
de fericită că-mi vine să țip Doamne se-aude
Simt cum fericirea fierbe-n mine Alături cineva
își toarnă un Chateau Latour 1932 într-o cupă
de cristal Mâncăruri și porțelanuri extrafine Gus
tul fabulos al vieții mă amețește Simt camera învâr
tindu-se în jurul meu Offf și soarele din plafon ca
re nu mai apune odată Unde naiba mi-i pistolul
Vreau să dorm
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (24 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu dormi
Ca o bestie roșcată
Să te furișezi
De-a lungul cartierelor
Nocturne din Kazan.
În noaptea
Destrăbălată și rea,
Și să privești fețele
Trecătorilor, în ciuda șoferilor
Care se uită pofticioși la mine.
Unde și de ce
Merge această femeie obosită
La ceasul când chiar
Păsările dorm?
E necuvincios
Să dormi în zori,
Ca popândăii în vizuine.
Ca o bestie roșcată trebuie
să te furișezi
De-a lungul cartierelor
Nocturne din Kazan.
[...] Citește tot
poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Livada
Livada mea cu meri și pruni gravizi
de-atâta ploaie te-ai făcut mireasă
întinsă pe-o cocoașă mătăsoasă
păzită de trei câini și doi molizi
din pulpa ta mănânc pe săturate
bacșișul morții, lacrimi beau, tărie,
cu mâinile sub cap, întins pe spate
ca bunul Lazăr condamnat să-nvie
la ora când pendulul subteran
își schimbă mădularele și țipă
când timpul se coclește sub cadran
și îngerul își tunde o aripă,
livadă milostivă, dacă vrei
îngroapă-mă sub tine doar o vară
să dorm buștean păscut de câțiva miei
și-un măr frumos din tâmplă să-mi răsară.
poezie de Cristian Bădiliță din Poeme pentru păsări și extratereștri (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corăbii
Cerul își deschide norii,
Dimineața își așterne zorii,
Visele își dorm fiorii
Pământul își ornează polii.
De printre pulbere astrale
Preț de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.
Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri țipătoare.
Și ele își deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele și zarea
Din depărtări chemând vâltoarea
[...] Citește tot
poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn
Crengi subțiri cu flori albe...
Spre mai sus
Mă ridică din erori
Idealuri ce-au apus...
Cu flori roze crengi subțiri...
Isus!
Flori pe zări, în iarbă flori...
Spre mai sus
Am trăit de mii de ori...
E destul că tu te-ai dus...
Flori pe zări, în iarbă flori...
Isus!
Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deși oriunde e o reînviere...
Iată, sunt goale
Dumbrăvile sacre -
Poetul a plecat.
Și dacă tu mai cauți,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nervi de toamnă
(Toamna... iar sunt copil)
Toamna... iar sunt copil,
Prezența mea am pierdut-o...
Si iar defilează, umil,
Mizeria uitată de cei ce-au cunoscut-o.
Inima, grea, se izbește-n bizare cadențe....
Oftică, toamna și zdrențe...
Despre asta nu, despre aceea nu,
Frunze la vânt...
Hohu,
Si eu am fost pe pământ,
Dar unde-ai fost tu?
Sunt iar in orașul enorm.
De cei ce se sting, nimeni nu regretă.
Dorm...
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Istorioterapie
Când am insomnie,
Seara, înainte de culcare,
Iau un atlas istoric
Cu puțină apă.
Și așteptând să-și facă efectul,
Urmăresc cu degetul
Imperiul hitiților,
Dar peste o clipă
Trebuie s-o iau de la început,
Pentru că, de fapt, imperiul hitiților
E imperiul egiptenilor,
Ba nu, al asrienilor...
Al medo-chaldeenilor...
Al perșilor...
Dacă așa stau lucrurile, mă gândese,
Atunci pot să dorm și eu
Liniștit.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zi de vară
Liniște. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un vițel în râu s-adapă
Și-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.
Și din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros și uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.
Sub o salcie bătrână
Și cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ține de urât,
M-am culcat în fân pe spate,
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!