Serioase/triste despre nu mai pune la suflet, pagina 5
Feciorul de împărat fără stea
În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond și des
Și coborând pe rază țara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis și de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăție
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie.
Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A țărilor lungi frâuri puternic le ținea.
Și tările-nflorite și-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mișca.
Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre monarhie
- poezii despre văi
- poezii despre vamă
- poezii despre stânci
- poezii despre stejari
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre râuri
- poezii despre păr blond
Moartea lui Gheorghe
Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristețe și jale,
Pentru copilul ce trăiește o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă.
Scoală Teofile și-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineață, s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Și simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu și prea des tușesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai pășesc.
-Vin și eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simți bine!
Sau iei și copilul să meargă cu tine?
Să poți trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.
- Lasă, nevastă, că n-o fi un bai.
Legați la căruță pe amândoi-cai!
Să meargă mai iute, că drumu-i cam lung
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre câini
- poezii despre creștere
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre medicină
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
În iunie de ziua ta
Se coc cireșele în pom
Și grânele se pârguiesc.
Râde la soare pui de om
Ca florile când înfloresc.
E zâmbetul nevinovat
Al tău, copile drăgălaș.
Copilul meu cel răsfățat,
Copilul meu, drag îngeraș.
Copiii sunt florile vieții.
Sunt aura care se pune,
Precum zorii dimineții
Peste o întreagă lume.
Copil bălai, negru sau brun,
Te vreau aievea să zâmbești.
Să ai în viață suflet bun!
Cât e pământul să trăiești!
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copilărie, poezii despre viață, poezii despre zâmbet, poezii despre râs, poezii despre flori, poezii despre răsfăț sau poezii despre nevinovăție
Hârtiei...
File albe cizelate din esență de stejar
Sper să nu fie uitate sau zvârlite-n vreun colțar,
Ele-au fost și tipărite pentru a ne lumina,
Desenate și gândite, nu pentru-a le-asasina,
De n-ai suflet pentru slovă, prețuire pentru tuș
Ești mai dihai ca o vovă, inutil, fără retuș,
Măcar pune preț pe filă, pentru-n trunchi sacrificat,
Poartă-te cu ea din milă, fi măcar civilizat,
Pune-o într-un raft mai bine, poate-n timp altcineva
Se va îngriji de sine și-apoi se va releva;
De la simpla fabricare pân' la gânduri ce se-aștern
Să iubești natura care îți dă minte în etern!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (3 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre uitare, poezii despre tipografie, poezii despre sacrificiu, poezii despre natură sau poezii despre iubire
Era timpul florilor
cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate și reprezentanțe
iar azi, pe șoseaua dorințelor mele
îți trimiți ochii albaștri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzișul roz de castani.
ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliții tăi mă fotografiază în mii de poziții, îmi spionează secreția insulinei
iau interviuri până și trusei mele de bărbierit
și îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivățul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.
de-acum, până și șoferului tău mă adresez cu efendi
până și lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, gulerașului tău cu dantelă
îi croiesc și agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătrați de vitrină
vin într-un suflet când lenea ta clopoțește...
parcă ești un păun, cu bucureștiul înfoiat în spatele tău.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre relații internaționale, poezii despre gări, poezii despre culori, poezii despre albastru, poezii despre încălțăminte, poezii despre șosele sau poezii despre vârstă
Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur -
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre palate, poezii despre gură, poezii despre fluvii, poezii despre crengi, poezii despre văduvie, poezii despre vulcani sau poezii despre viscol
Alfabetul timpului din urmă
ascult ciocane și voci de lumi
cum bat în grinzi de fier răstignit
roțile trenului nu se mai aud
în pleoape somnul meu nu mai există
vaporul greoi al vieții se desparte de chei
rămân părăsit
sus pasărea argintie poate este cu tine
iar albul trecerii lasă în urmă, amară lumină
timpane aud colțul casei
atunci eram poate doar un joc
astăzi mă scormonesc și mă lovesc
amintiri împletite în destin
o stradă răsucită în mine îmi arată gânduri
cu oglinzi a unei case de suflet fără ferestre
umbra rămasă în urma clipei
strigă după mine...
hei tu străineee!
ai uitat chibritul cu flacăra încă neaprinsă
a iubirii,
Doamne...
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre visare, poezii despre somn, poezii despre roșu, poezii despre păsări sau poezii despre foc
Fericirea care depinde de noi...
.. iată două lumi finale, raiul și iadul...! Cu toții, spre ele ne îndreptăm trecând vieții
vadul, trăind, cei mai mulți neștiind de ce s-au născut, pentru ce, și, cum de sunt vii, ei
neânțelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conștienți ai Marii Creații lăsați s-o influiențăm să existe cu gândul minții
gândind atâta cât existăm, chiar și speriați de viața în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toți bulversându-ne, că de ce e așa și nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, așa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea și l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
și-nvrednicindu-l cu slava și sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalță urcând cer după cer dar și destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l știm căzuți în abisele de-ntuneric pierduți în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieții trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiți să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câți oare n-ar huli blestemând știind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în țărână, mulți tociți, uzați și chinuiți, mâncați ca de-o
văpaie nebună, în care, cerșești urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinși, că, și bogatul, ca și săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veșnicie rostogoliți... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliți în iad prăvăliți,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre viermi, poezii despre rai, poezii despre plâns, poezii despre legi, poezii despre infinit, poezii despre ignoranță sau poezii despre idei
Limba română
Limba română s-a născut, n-a fost găsită,
s-a format rotundă și bogată, nu se învață și nu se uită,
e vie și molipsitoare în fața unui altar la închinat.
Limba română e-n doină, în vorbe cu înțelesuri adânci
și-n cuvinte dăltuite de țărani pe obiectele din lemn,
dar mai ales în suflet unde înflorește și-n pustiu
până la sfârșitul lumii.
În limba română vorbesc semnele, tăcerea povestește,
pune lacrimă pe simboluri, izvorăște din carne muritoare
și devine prin cuvânt nemuritoare și dulce.
La umbră ascunde minciuna în amiaza adevărului,
stelele sunt mai strălucitoare pe cerul limbii române
cu luceferi, izvoare răcoroase și limpezi
exprimă sufletul unui popor ales.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre limba română, poezii despre cuvinte, poezii despre România, poezii despre țărani, poezii despre învățătură, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere sau poezii despre stele
Baligi uscate
Târziu, mă întorc printre baligi uscate.
La maluri de ape, pe prunduri cu știr, mărăcini
și pelin, și cu tufe de gherghini.
Îmi ung sufletul cu păcură arsă
ca unui cal liber rosătura din greabăn
a șeii.
Mă scald în fluviu și apoi, răstignit,
filtrez soarele printre genele ude.
Mi-este cald și mi-e bine parc-aș sta
întins pe oala de lut a-nceputului. Mâinile
mele se joacă cu nisipul, cu pleava purtată
de vânturi; privighetorile cântă, buhaii de baltă la fel;
mi se pare că aud tractoarele alergând pe câmp purceii mistreți
și, deodată, minune: copilul din mine trăiește!
Dumnezeu îmi întoarce fericirea dintâi
într-o singură boare a nămolului fecund!
Un hoț de miei m-a furat de prea tânăr;
auzi-l, auzi-l cum trece ostrovul, în trestii
țipă babușca, mătăsarii; pe jar, fuduliile
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre tinerețe, poezii despre porci, poezii despre apă sau poezii despre înălțime