+e +nunta +noastra

M-am căsătorit...

M-am căsătorit aseară, c-un luceafăr din apus!
Ochii licăreau argintul, lumilor necunoscute
Un alai de nebuloase, de comete şi-a adus,
Avea stele şi planete în coroana de pe frunte!

Şi-am privit cu gingăşie spre făptura-i ca de ceară,
M-am cutremurat la gândul, că şi eu devin o stea
Depărtarea de pământ, într-o zi poate-o să doară,
Toate-s reci! Prea mult mister! N-ar vrea oare-aici să stea?

Dar luceafăru-i etern! S-a născut pe-un alt tărâm,
N-are-n el sufletul cald, cum-e-l meu cel omenesc
Cu păreri de rău, i-am spus: unde m-ai zărit rămân!
Ce să fac eu muritoare, în castelul tău ceresc?

Nu cresc flori! Nu iese iarbă! N-ai nimic! Nici primăvară!
Ce pot ochii mei, o viaţă, decât noaptea să o vadă?
Voi ieşi din când în când şi privesc ca să apară
Stele, lună şi pe tine! Tu laşi dorul tău să cadă:

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandantive sufleteşti...

Iubite! Hai, să fumăm din nou pipa timpului frumos,
petrecut cândva de amândoi,
un Cătălin şi-o Cătălină sub clar de Lună plină,
deocheaţi de un Luceafăr trecător,
când cerul scâteia feeric,
în nopţi târzii pe daluri şi câmpii
şi în tainică noastră grădină,
Cu râu la picioare.

Iubite! Hai, aprinde-mi o ţigară,
din rugul încins în focul inimii flămânde de iubire,
cum numai tu poţi şi ştii că îmi place,
să botezăm din nou cu vin roşu amorul sfânt,
iar nunta de fluturi ce ne-a înconjurat,
rămâie argumentul celor viitoare,
în amintirea noastră, trandafir neuitat.

Iubite, mai strânge-mă în braţele tale ocrotitoare,
aşa cum numai tu şi iedera ştie s-o facă bine,
să adormim din nou împleticiţi în patul fericirii,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile dragostei

Cu paşi domoli, pe calea iubirii aţi păşit...
În faţa tronului divin, dragostea degrabă v-a chemat...
Parfum de sărbătoare,
Armonie de cânt,
Miresme adunate
Şi torent de vers
V-au inundat inimile în mii de culori,
Reuşind, zâmbetele să vi le cucerească,
Toate înfăţişând, în faţa noastră, un ameţitor tablou retrospectiv:
IERI,
Privirile voastre nu se întâlniseră,
Iubirea, inimile voastre încă nu o primise....
Tu, trandafir albastru
Căutai ca, în grădina inimii,
Un roşu trandafir să îţi răsară
Căldură, pace, bucurie
Şi un izvor de dragoste să îţi dăruiască!
Iar tu, trandafir veşnic roşu,
Doreai ca acel trandafir albastru
Să te urce pe culmile iubirii

[...] Citeşte tot

poezie de Flaviana Ciupercă (25 mai 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Tu Isus ne dai

Cât de scump Isus ne eşti
Ca şi crinul din grădină
Peste noi când străluceşti
Şi ne umpli de lumină

Cât de gingaş Tu ne pui
Şi astăzi Isus pe stâncă
Ca Tine— nimenea nu-i
Nici iubire mai adâncă

Căci şi azi Isus ne dai
Şi lumină şi speranţă
Să intrăm cu Tine-n rai
Având dreptul la viaţă

Tu ne eşti dar fericirea
Şi viaţa noastră eşti
Căci ne ţeşi în noi iubirea
Pentru sferele cereşti

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia-i salvarea

Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toţi cu sufletul curat

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
luminată s-avem faţa
trăind astfel noua eră

nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
şi în rai să ne aşeze

Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veşnicia

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa contrariilor

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
Clopot de lumină între nopţi şi zile.
Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine şi-n ustiu se naşte,
Printre molecule, ultimul sosit.
Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu.
Nu eşti libertate, nu eşti nici iubire,
Însă fără tine ştiu că-mi este greu,
Tu eşti o lumină fără-asemuire.
S-au ascuns în tine sute de contrarii...
Eu, fiindu-ţi balanţă mă aplec smerit,
Tu în drum spre moarte, eu în drum spre viaţă...
Pentr-o veşnicie paşii ne-am unit.

Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Tu te-ascunzi în neguri, eu mă reclădesc

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura lumină

cât de scumpă e Fiinţa
Mielului Lui Dumnezeu
ce a pus în noi credinţa
ca să fim poporul Său

cât de scumpă-nvăţătură
El Isus Hristos ne-a dat
să trăim după Scriptură
păstrând sufletul curat

numai El ne-ntinde mâna
şi ne este de-ajutor
să-i cântăm întodeauna
scumpului Mântuitor

El ne-a rânduit menirea
noastră astăzi pe pământ
să umblăm doar în iubirea
şi Cuvântul Lui cel Sfânt

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 august 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsorile alină

Te frământ de-o săptămână-n suflet,... mi-e greu să spun, de-o viaţă!!! Cum aş putea să te conving că am respirat atâta viaţă
făr' de tine, cu inima pe jumătate moartă, ce adormea în fiecare
noapte cu bătăi fugare prin lume, sperând că poate, poate,
o să te întâlnească... Dragostea mea.
Da, inima naşte aşteptări, cu care se luptă toată viaţa!!!
Te frământ de-o săptămână-n inimă, te plimb în sus, te plimb
în jos, te-amestec în sânge, te-ncălzesc apoi în răsăritul soarelui,
te cobor şi te leg de raze, să poţi pleca odată cu el... spre apus.
În zadar!!! Când mila şi iubirea prind rădăcini în suflet, trebuie să
înţelegem că vom pleca cu ele, la cer. Dar... când? Câte ceasuri
voi cumpăra până pe ultimul drum? Câte ceasuri am să te frământ, si câte zile ai să trăieşti în mine, tu?
Am aşteptat nerăbdătoare Iarna, cu speranţa că ea poate
să-mi aline durerea atât de mare, mare cât o livadă de caişi
în care se bat florile unele pe altele, şi fac un jaf... de petale, pe care se odihnesc
apoi păsări, obosite de drum şi de dragoste, respirând
şi-adormind în jarul Soarelui vărsat peste toată suflarea
pământului. Aşa îmi simt sufletul după o zi trăită fără tine, cu toată natura ce-mi mângâie suflarea, până se coboară Luna
cu surâsul ei atât de melancolic, o vrăjitoare a gândurilor,
a sentimentelor, ce te duce şi te-ntoarce, prin tot Universul,
prin toată tinereţea, prin toate amintirile ce-ţi învie în irişi

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (7 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă ultimei toamne

Se scutură în noapte, în rugi de catifea,
În dulci rondeluri sfinte, cu fiecare stea
Şi fiecare clipă, destăinuindu-şi vrerea...
Se înfioară lumea... Se simte mângâierea
Atât de mult râvnită - o binecuvântare
Şi pier uitându-şi rostul stelele căzătoare.
Se pierd secunde-n tină şi suflete de ceară
În noaptea suferinţei sălbatică, amară.

Se scutură în noapte, în rugi de catifea
În ploi de stinse frunze, de-acum şi toamna mea
Şi plânge ruginiul poem uitate urme,
Nu-i nimeni suferinţa şi plânsu-i să adune.
Şi strâng în lanţuri grele poteci întunecate
Cu fiecare toamnă ne adâncim în noapte.
Ne plângem suferinţa tăcut şi repetat,
Gătindu-ne de moarte, căci timpul ni-i gătat.

În dulci rondeluri sfinte, cu fiecare stea,
Mai cade câte-o frunză şi-o lacrimă de-a mea

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!