+apa +credinta

Credinţa e un risc şi un pericol. Certitudinea nu poate deveni credinţă.

citat din Adam Clayton Powell
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează în nenorocire speranţa şi credinţa. Orice sărac găseşte unu mai sărman ca el.

Don Juan Manuel în Contele Lucanor (1575)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amendament

Cei din justiţie se-nchină
La adevăr şi la lumină,
Dar cu o mică precizare:
Credinţa lor e-n buzunare.

epigramă de Elis Râpeanu din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kleinmann: Nu pot nici măcar să fac un "salt în credinţă" pentru a crede în propria-mi existenţă.

replică din filmul artistic Umbre şi ceaţă, scenariu de Woody Allen (5 decembrie 1991)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii autentice

Bărbatului îi stă-n putinţă
Să-ţi dea, de-l prelucrezi frumos,
Momente certe de credinţă,
În rest... te minte drăgostos.

epigramă de Ioan Şiman din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeam singurătatea

Mereu visam la mare, voind să dau uitării
Durerea mea păgână şi sfântul ideal,
Dar m-a cuprins durerea singurătăţii mării,
Tristeţea ei măreaţă de verde şi opal...

Ce falnic se frământă ca dorurile mele,
Cu furia cumplită a vântului turbat,
Ca şi copilăria cu cerul ei de stele
Şi viscolul acela de dor nevinovat...

Zadarnic plânge visul, credinţa şi dreptatea
Că-n inima zdrobită găsesc un înţeles;
Eu voi iubi statornic, nedemn singurătatea,
Că doar a ei durere mă prinde cât mai des...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lumii este aceea a câtorva oameni extraordinari care au avut credinţă deplină în ei. Această credinţă face să se manifeste Divinul care este totdeauna în spatele nostru. O fiinţă umană care are o credinţă mare poate orice; acesteia îi este totul cu putinţă. O asemenea fiinţă umană va eşua numai când nu-şi va mai da în mod suficient osteneala să manifeste puterea subtilă infinită a Universului. Cel ce va înţelege aceasta va realiza cât de important este să credem, înainte de toate, în forţele noastre proprii.

citat din Swami Sivananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Mi-ai liniştit viaţa când mi-ai şoptit din stele
Că îmi respecţi credinţa şi patimile mele.
Mi-ai dat din ochi speranţa şi zâmbetul pe buze,
Văzându-ţi apoi chipul de parcă-şi cere scuze

Pentru un mers al vieţii ce schimbă omenirea
Şi-atâtea bulversaţii ce-ţi şterge şi menirea.
Dacă în piept îţi bate tic-tacul pentru mine
Şi poţi ierta un suflet pe care-l ştii prea bine,

O să mă-ntorc pe drumul cu macadam mărunt
Să-ţi cer o îndurare: „Iubeşte-mă cum sunt”.
Iar dacă necuratul din nou îmi va surâde
Înferecă-mă-n lanţuri şi-arumncă-mă-n Bermude.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna Dobrii

Dobriţa - cer de sânge
O lacrimă de stea
Ce nu putuse strânge
Tot binele în ea
2
În licăr de fântână
Şi dulce murmur sta,
Cu buna ei stăpână,
Cu Maica Precista,
3
Venită dintr-o vreme
Când lăncile şi spada,
Cu aripi de blesteme,
Scăldau Tiberiada...
4
Şi tot ca ea Dobriţa -
Un rai de suferinţi -
Îşi alina credinţa
În apa cu dorinţi...
5

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

După stricarea Troadei, în vreme ce rămăşiţurile zidurilor, a capiştilor şi a palaturilor sale încă abureau şi când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul şi copiii săi erau îngropaţi, când femeia şi fiicele sale se duceau în robie să slujească pe nişte biruitori fuduli şi când aceşti însuşi biruitori erau să pieie, unii în palaturile lor, alţii pe mări, unde cu ticăloşii să umble din ţărm în ţărm, în voia valurilor, a vânturilor şi a furtunilor, — în sfârşit, când pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcaţi în ţărnă şi că o mulţime de eroi amestecau duşmănească lor ţărnă într-un singur mare mormânt, Elena şi cu Menelau, împăcaţi împreună, se întorceau cu linişte şi cu chef la Lachedemonia şi, jăluindu-se cu dulceaţă că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-şi iertăciune că au crezut nişte arătări înşelătoare şi făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credinţa sa.

începutul de la eseul Pirostia Elenei de Jean-François Marmontel, traducere de Constantin Negruzzi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!