+a +�nvinge +boala

Trup vremelnic

Un trup vremelnic, ce viaţa îşi imită,
Conturul căprui îşi apleacă-n retine,
Despuiatele aripi vor să-l trimită
Să zacă-n boala căzutelor cortine.

Sălaş îşi zideşte în pragul tâmplei stângi
Luna, croieşte cuib să-şi adoarmă ziua,
Să n-o săruţi, odihna dulce pală să-i înfrângi,
Destul că gândul meu iar îi bate piua.

Culeg orfane visuri neîmplinite,
Le-adapă stele căzătoare în festin,
În buchetul de cărări nemărginite
Rămân pelerinul aceluiaşi destin.

poezie de Liliana Puşcaşu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După catastrofă

Gândeşte-te că mai avem motive,
De fericire şi de bucurie,
Că eu sunt viu şi că şi tu eşti vie,
Şi n-avem îndoieli definitive.

Că nu ne bănuim de nicio boală,
Că moartea încă pare-a fi poveste,
Că dintre toate numai viaţa este,
C-am depăşit secunda infernală

Şi poate o sentinţă, ghilotină,
În nu ştiu care clipă ne aşteaptă
Şi vom muri de-o zodie nedreaptă,
Nu ştim nimic din ce va fi să vină.

La cumpănă, şi dreaptă, şi nedreaptă,
Să fiu senin şi să rămâi senină.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Iubiţi-vă pe tunuri, 1981
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescenţa unei frunze

Şi mai bolnav am părăsit spitalul
Şi mă ating cu faţa de pământ,
Nici nu mai ştiu probabil ce mai simt,
Aşa convalescent mi-e idealul.

Şi boala e înfiptă în esenţă,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai rămas atât, un spaţiu mic,
Cu un bolnav acces la existenţă.

Şi totul o-ntrebare şi-un răspuns e,
Copac, cu flori murind în rădăcini,
Şi ochii nălucesc, de lacrimi plini,
De-atâtea înţelesuri nepătrunse.

Poţi, trunchi narcotizat, să te închini,
Către convalescenţa unei frunze.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 147

Iubirea mea-i ca febra care ţine,
Făcând ca boala să se prelungească;
Înghite numai răul ce-o menţine,
Stricata poftă vrând s-o mulţumească.
Vraciul iubirii, dreapta judecată,
Văzând că nu-i ascult recomandarea,
M-a părăsit şi-am înţeles pe dată,
Dorinţa-i moarte, leac e evitarea.
Cum să mă vindec fără Raţiune?
Sunt mai nebun, căci trupul meu vibrează;
Sunt răvăşit, vorbesc cu pasiune,
Ca un smintit ce întruna delirează.

Căci jur că tu eşti albă, luminoasă,
Când neagră eşti ca noaptea întunecoasă.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teroriştii au o boală socială

Nu mi-e frică de prea multe lucruri...
fiind combatant într-un război şi căsătorit, timp de douăzeci de ani,
ştiu totul despre lupte...

Un tip de doi metri cu o armă...
nu mă deranjează, cu el pot să mă descurc... problema
e jigodia de-un metru şi jumătate cu exploziv C4 şi grenade,
de el mă tem cel mai mult...
omuleţii cu ego-uri mari... şi cu gâgâlici de scule-n pantaloni
care le controlează creierele şi raţiunea.

Puţoii-s convinşi că paradisul e plin de fecioare
şi-s gata să moară pentru a pune laba pe-un funduleţ mai acătării...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populaţie – Ţara Rumânească nu ieste aşa de lăcuită pre cât cere întinderea iei. Boala ciumei la care a fost supusă; spaimele cele grozave şi nenorocirile ce adesea oară au cercat în vremile trecute, n-au iertat înmulţirea populaţii rumâneşti: aflându-să mai vârtos această Ţară de multe ori teatrul războaelor. Drept aceia, după nişte asemenea întâmplări triste, nu poate fi de mirare de voiu preţui numai 1.603.593 lăcuitori în tot ţinutul Prinţipatului; afară de un număr de călugări şi călugăriţe, şi afară de ţiganii Statului, i de cei mănăstireşti şi boereşti.

Serdarul Scarlat Tâmpeanul în Gheografia Ţării Rumâneşti, Gheografie politicească (1840)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantilenă

Trăindu-şi zilele şi anii,
Pier prietenii, pe rînd, ca şi duşmanii,
La fel, şi legea ta nu cruţă.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruţă
Cu calul orb, bolnavi de boala vieţii
Şi proştii şi isteţii.

Le-ai dat şi-un gust de grea eternitate
Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
La fel, totuna ţi-e, şi viaţa şi neviaţa.

Începe noaptea. Unde-i dimineaţa?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Şi nu pot şti cu ce să-l mai îmbrac.
Mi-e mintea îngheţată.
Am fost cîndva şi n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poţi
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plîng pe toţi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afin află despre boala împărătesei şi intră pe la miezul nopţii în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrămi de turturică şi ieşi afară; dară strejarii de la uşi se duseră la Dafin împărat, şi-l pîrîră că l'a văzut sărutând pe împărăteasă. Împăratul cum auzi se făcu foc de mânie, şi porunci să taie capul lui Afin. Dară cînd ajunse la locul de pierzare - Afin zise împăratului: mulţi ani să-ţi dea Dumnezeu împărate! pentru toată frăţia şi dragostea mea către tine, te rog să strângi pe toţi boerii cei mari ai împărăţiei că am să spui înaintea lor un mare cuvânt, şi apoi vei porunci să-mi taie capul.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socrate: Omul pe care dorinţa îl stăpâneşte şi care e robit plăcerii simte nevoia să-şi facă din iubit izvor de necurmată desfătare. Or, cel care e atins de boală, găseşte plăcerea în tot ce nu-i stă împotrivă, iar ce este mai presus ca el sau de o seamă este întâmpinat cu duşmănie. Iată de ce îndrăgostitul nu o să rabde de bună voie ca iubitul să-i fie mai presus sau de o seamă; dimpotrivă, el îşi dă mereu silinţa să-l facă pe acesta neputincios şi mai sărman ca el. Iar mai sărman este neştiutorul, dacă-l compari cu învăţatul, fricosul pe lângă cel viteaz, cel care abia deschide gura pe lângă vorbitorul priceput, un prostănac pe lângă cel mintos.

replică celebră din Phaidros de Platon (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.

Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!