Toate rezultatele despre toti avem nevoie unul de altul, pagina 49
Se gândi, se răzgândi; se cercă să se suie - în zadar. Sta, sta s-o doboare cu totul întristarea: cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal. Când, își aduse aminte de oscioarele de găină ce le purtase atâta cale și-și zise: nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare, ci că îmi va fi de mare ajutor la nevoie. Atunci scoase oscioarele din legătura ce o avea, se socoti nițel, mai cugetă și, luând două din aceste oscioare, le puse vârf în vârf și văzu că se lipi ca printr-o minune. Mai puse unul, apoi unul, și văzu că se lipiră și acelea. Făcu deci, din oscioare, doi drugi cât casa de înalți. Îi rezemă de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. După aceea puse iarăși căpătâi la căpătâi celelalte oscioare și făcu niște druguleți mici, fiecare puindu-i d-a curmezișul pe drugii cei mari, închipui treptele unei scări; cum punea aceste trepte, se lipeau și ele. Și astfel unul câte unul puse până sus. Cum punea o treaptă, se urca pe ea. Apoi alta, apoi alta, până unde îi ajunse. Când, tocmai sus în vârful scării, nu-i ajungea să mai facă o treaptă. Ce să facă? Fără astă treaptă nu se putea. Pasămite ea pierduse un oscior. Să stea acolo, era peste poate. Să nu intre înăuntru îi era ciudă. Se apucă și-și tăie degetul cel mic, și cum îl puse acolo se lipi. Luă copilul în brațe se urcă din nou și intră în casă.
Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Democrație
Noi visam la bogăție,
Dar intrarăm în belea:
Asta da democrație
Unul dă și... altul ia.
epigramă de Vasile Iușan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.
citat din David Rockefeller
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepotrivire de caracter
Multe vorbe, jurăminte
Și la car se-nhamă doi.
Unul trage înainte,
Altul trage înapoi.
epigramă de Viorica Georgia Cristodulo-Verbovschi din De la croșetă... la floretă - epigrame (1978)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea este aceea care-i face pe doi oameni să stea unul lângă altul atunci când este suficient loc.
citat din Denis Waitley
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici unul dintre noi nu e întreg. Toți suntem mai multe lucruri deodată, crâmpeie, umbre, năluci. Veacuri după veacuri, toți numai ne-am închipuit că plângem, că ne bucurăm.
citat din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De vorbă cu timpul
m-am intâlnit cu timpu-n drum
am vrut ca să-l opresc o clipă...
să-i spun ca-s fericită acum
să-i mulțumesc că sunt iubită!
dar timpu-n drum nu s-a oprit
mergea grăbit pe o cărare...
-nu pot sa stau cu tine acum
m-asteaptă unul in salvare!
un altul stă inchis demult
intr-o celulă oarecare
ii pare că eu merg incet
si-i este greu in inchisoare
nu pot să stau cu tine azi...
o mamă mâna imi intinde
zicând.... mai stai nu mă lăsa
am cinci copii si un părinte
[...] Citește tot
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfântul Ilie
Doamne-ajută-ne degrabă,
Că avem recoltă slabă:
Cum ai pus un sfânt cu apa,
Pune unul și cu sapa.
epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul nostru are nevoie de unul complementar, de dragul căruia să aibă grijă de propria sa esență.
citat celebru din Seneca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când acceptăm minciuna, avem nevoie de politețe pentru a înlocui bunul simț.
aforism de Mihai Enachi
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!