radu popescu

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu ştiu în ce formă şi format mai eşti,
de mai crezi aiurea multele poveşti,
nu mai ştiu de tine de atâta timp
şi îmi pare totul prins în contratimp.

Soarele arzând încă ne mai leagă,
luna cum o fi şi-a ei rază dragă,
praful plutitor în forme uşoare,
nopţile arzând şi fugind amare.

Nu mai ştiu de tine şi aş vrea să ştiu,
parcă, aveai părul în ton auriu,
ochii pierzători în culori de toamnă
şi gene întoarse şi-un parfum de doamnă.

Începând cu tine totul a-nceput
şi ora aceea să o uit n-a vrut,
vine după mine oriunde aş fi
şi dacă adoarme am un dulce chin.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Getica

Bogată e toamna. Şi frunzele s-au copt,
Belşugul e dulce, mai dulce ca oricând.
Rodeşte câmpul, sunt roade peste tot,
Sudoarea omului e fructul pe pământ.

Zamolxe, fii slăvit! Îţi mulţumesc.
Doar Masa Ta de piatră lumină în ruine.
Cu pâine şi cu sare te slăvesc,
Că bravii geto-daci sunt pururi lângă Tine.

De piatră aşa cum sunt, cu paloşele sus,
Sunt vrednici, războnici neînfricaţi.
Când soarele se întunecase la apus,
Nu au răbdat furtuni peste Carpaţi.

Românule, să ştii că eşti din neam ales!...
Dar gloria durează în propria-i lumină.
Şi cât ar fi de spus nu încape într-un vers,
Ei sunt lumina pietrei şi-n lume rădăcină.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agaţă-mi sufletul de tine...

Iubito, agaţă-mi sufletul de tine
şi fă-mi un adăpost din braţe,
să mă treci departe de întunericul morţii;
nu mă stinge cu lacrime fierbinţi
în catedrala sfinţilor răpuşi de piatră.
Şi cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrăţisându-mă din toate părţile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.

Îmbrăţişează-mă din toate părtile deodata
şi nalţă-mă cu o mişcare adâncă
în trupul ploii;
să-ţi plouă printre degete fiinţa mea din nefiinţă,
viaţa mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâşiaţi
şi a curs dinafară trupul meu în tine.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argonautică

Lucrurile lumii acesteia
Sunt bătute de vânturi ca trestia,
Numai dragostea noastră stă dreaptă
În bătaia vântului şi aşteaptă.

Desfăcută de toate ispitele
Îşi închide cu grijă aripile
Şi de-acolo, din vârful catargului,
E stăpâna urgiei şi-a largului.

Niciun val nu-i abate privirile,
Niciun sunet la cârmă rotirile,
Printre pâclele moi ce se scutură
Numai părul de aur îl flutură.

Împrejurul ei toate furtunile
Răscoliră cu sete genunile,
În zadar însă fură cu toatele.
Pân-la urmă scăzură şi apele.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeţi de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiş,
l-a şters de rugină şi i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare şi spaimă,
de mânie şi foame, apoi a aşezat fiecare os în locul lui,
precum cuţitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul şi asemănarea noastră –
o mână de cenuşă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subţiri, cu urme de suliţi.
fără mânie, vei împinge piatra şi vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică şi umblă.

poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 27.09.2020, românaşii din Sectorul 4 al capitalei au ales primar un condamnat la 8 ani de închisoare cu executare: Cristian Popescu Piedone (omul puşcăriaşului Dan Voiculescu), condamnat în primnă instanţă în dosarul incendiului de la Colectiv (pamflet)

Fraţilor, n-aveţi morală,
N-aveţi minte, nici sfială?
Iar coruptu-aţi susţinut.
Şi cu asta ce-aţi făcut?

Iarăşi aţi votat ca proştii
Şi-aţi ales tot dintre foştii,
Lucru grav, de necrezut;
Şi cu asta ce-aţi făcut?

La alegeri, românaşul
A ales "puşcăriaşul":
Lucru de neconceput;
Şi cu asta ce-a făcut?

O să-l ia la închisoare,
Iar campanie, votare,
O s-o luaţi de la-nceput;
Şi cu asta ce-aţi făcut?

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (28 septembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!