placerea mea

Declaraţie testamentară

De multe generaţii urâm continuu
La noi ura ţine loc de icoane
Ne modelează şi ne împlineşte destinul
Ne ţine adesea de sete şi de foame.

Astfel ura a devenit un titlu de nobleţe
De aceea am început să urâm de plăcere
Cu ură noi ne dăm dimineaţa bineţe
Cu ură transformăm plăcerea în durere.

De aceea din ură ne-am născut
Să ducem ura pe mai departe
Din ură noi copii ne-am făcut
Ca moştenirea să nu se piardă-n parte.

Dacă noi nu am urî precum se crede
Ea s-ar împrăştia printre voi fără speranţă
Dozele noastre obişnuite de ură, v-ar ucide
Iar viaţa voastră nu ar mai fi viaţă.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mă voi ruga luminii

Ce pot să-ţi mai spun
când mă chemi mereu cu privirea
în braţele tale să odihnesc.

Inima mea-i supusă răbdării crude,
dorinţa vibrantă mă strigă.

Trandafiri roşii urcători
lângă inima-ţi atât de nebună
arome seducătoare adaugă.

Bucurii şi tristeţi din trup
aşteaptă coacerea fructului,
plăcerea şi gustul
pâinii calde,

de mă voi ruga luminii
să-mi împrumute cuvântul.

Văd cum transparentă dispari

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare clipă

Cu fiecare clipă ascunsă-n amintire
Mă-ndepărtez de focul uitatelor lansări
Şi-n psalmii-nţelepciunii desprinsă din psaltire
Opresc destinul aspru doritelor visări.

Cu fiecare toamnă îmi desfrunzesc plăcerea
Şi-aştept înmugurirea dorinţelor târzii,
Dar norii agăţabili îşi flutură tăcerea,
Împiedicând momentul fatidic să-ntârzii.

Cu fiecare clipă cioplită-n Piatra vieţii
Îmi rostuiesc sculptura mimării veşniciei,
Ïar când balanţa-nclină spre negurile ceţii
Devin fachirul tandru, punând lacăt magiei.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phaidros: Mulţi dintre îndrăgostiţi doresc în primul rând trupul celui iubit, iar firea lui şi toate câte ţin de fiinţa lui intimă le sunt necunoscute. Drept care, ei nu ştiu să spună dacă mai năzuiesc la prietenia celuilalt, din clipa în care dorinţa se va fi stins în ei. Pe când cei care nu iubesc, mai înainte de a ajunge la intimitatea celuilalt, i-au câştigat prietenia. E deci puţin probabil ca plăcerea, odată cunoscută, să îi sleiască prieteniei forţa; dimpotrivă, această prietenie rămâne ca o garanţie a trecutului faţă de toate câte stau să vină.

replică celebră din Phaidros de Platon (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar fi să îţi imaginezi că fiecare om din jurul tău joacă un rol special ca să te servească cu toată forţa vieţii şi a sufletului... pe Tine. Oamenii răi - să te antreneze să te poţi apăra, să faci discernământ şi să devii puternic. Oamenii pe care îi dispreţuieşti - să te antreneze să ai compasiune, empatie şi înţelegere. Oamenii pe care îi iubeşti - să te antreneze să descoperi frumuseţea şi plăcerea vieţii, să intri în contact cu inima ta şi să îţi ofere un loc unde să te poţi odihni după toată munca de mai sus. Cum ai privi atunci oamenii din jur, mai ales când realizezi că toţi ştiau deja asta, iar tu ai aflat doar acum?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi divine

Îmi vreau seninul zilelor ferice,
Căldura verii, clipele cu noi,
Îţi vreau lucirea ochilor complice
Sărutului furat cu buze moi.

Vreau umbra mea adăpostindu-ţi chipul
De-un Soare însetat şi arzător
Ce îşi ascunde razele-n nisipul
Şi marea ce-l aşteaptă-mbietor.

Îşi va apune-a zilei strălucire
În valuri zbuciumate de dorinţi,
Iar ea-i va stinge-n ape de iubire
Şi clipe dulci, trăirile-i fierbinţi.

Mai vreau, în zori, privirile-ţi blajine
Să aibă-ascunse-n strălucirea lor
Plăcerea dimineţilor divine
Sub cerul nostru-albastru, protector.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal cu cal

din tabloul cu cal
de tracţiune expus foarte sus
la salonul de toamnă târzie
copitele animalului ne
supus coboară patinând pe o şină (hazlie...)
îngustă ca o fustă de
femeie bravând – în funcţiune –
în acelaşi
tramvai cu alţi cai – în secţiune –
copitele
animalului greu de dus într-o pătură (?!) din
păr de cămilă de
la sârbi trec graniţa dintre artă şi grajd (o să fie...)
de parcă
infirmeria veterinară le-ar ajuta –
mai mereu
se nasc probleme de-algezie la muzeu:
publicul încă nu
are durerea, nu
poate, nu ştie să călărească

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu urla;
Înaltă şi în doliu, durere maiestuoasă,
O tânără femeie, cu-o mină fastuoasă,
Trecea păşind agale, dantela îi sălta;

Nobilă şi agilă, cu pulpe de statuie,
Iar eu sorbeam cu ochii, ca un extravagant,
Din ochiul său, cer palid, vuind un uragan,
Dulceaţa ce fascină, plăcerea ce mistuie.

Un fulger apoi noaptea; splendoare fascinantă,
A cărei viziune m-a renăscut deodată,
Nu te voi revedea decât în veşnicie?

Departe, prea târziu, sau poate niciodată,
Căci nu ştii cine sunt, nu ştiu unde fugeai,
Pe tine te iubeam; o, tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa care produce plăcere se poate obţine şi dintr-o singură parte: fie prin intermediul sim-patiei, fie din procesele ce se desfăşoară în propriul eu. Aceasta dovedeşte că între sentimentul de superioritate şi plăcerea comică nu există o legătură esenţială. O comparaţie este însă necesară pentru naşterea unei asemenea plăceri, iar ea se realizează între două consumuri de investire ca se succed cu rapiditate şi care privesc aceeaşi performanţă; cele două consumuri sunt produse prin sim-patie sau le găsim, fără o astfel de raportare, în propriile noastre procese psihice.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub steaua purităţii

Nu se va naşte
în cuvintele unui poem
cu imagini şi metafore,
acoperite cu faguri de miere
în care s-a topit dulce nectarul
cu lumina sărutată de flori,

fluidă şi vâscoasă cum e viaţa,

Plăcerea risipită va fi moale ca mătasea
în tăcerea stropită cu mirosuri
din care curge zilnic sfârşitul,
cerul privit ca o sferă cu stele de foc
luminează în orice parte pământul.

Înţelegerea noastră se deschide
gata să absoarbă tot ce se schimbă,
aura prinde contur nevăzut
şi creşte ca aluatul dospit
sub steaua purităţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!