femei care iu

Elegia întâia

Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artişti, al dedalizilor

I

El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Elegii (Cina cea de taină) (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţim dragostea

Să nu mă cauţi în celelalte femei
Pentru că n-ai să mă găseşti.
Ele au ceva în comun cu tine,
Ceva ce eu n-o să am niciodată,
Ceva obişnuit şi plictisitor.

Mie nu-mi plac lucrurile dinainte planificate,
Pe-astea le împart cu alţii...

M-am gândit că trebuie să fie ceva
Pe care să-l pot împărţi cu tine
Şi-am descoperit dragostea.

Nu-i aşa că-i minunat?

Aşteptam să-mi răspunzi, dar văd
Că eşti ocupat cu rutina zilnică.

Eu am tot timpul din lume,
De fapt cred c-am evadat din acest loc

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea de-acolo ne lumină

A trecut un an de când s-a dus
Fetiţa căzută în fântână,
Să stea alături de Isus,
Cu Maica Domnului de mână.

Azi în sat e sărbătoare.
Satu-ntreg s-a adunat,
În amintirea celei care
La Dumnezeu a plecat.

Femei, copii, cu mic cu mare,
În genunchi s-au aşezat
Şi slăvesc copilul care,
În rai, la cer s-a ridicat.

Ei plâng alături de părinţi.
Aduc coroane mari de flori.
Apoi se roagă la cei sfinţi
Să-i fie îngerii surori.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (9 iunie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul coastei, peste mare

De-a lungul coastei, peste mare,
În număr zi de zi mai mare,
Din oraşe şi din colibe izolate,
Din vâlcele, din munţi cu coame late,
Aţi venit să vedeţi omul sau scânteia,
O, ignorante mulţimi din Galileea?

Trestia care se mlădie-n vânt?
Iarba care-i ţese lacului veşmânt?
Trestii tremurând, ierbi plutind în liniştea posacă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.

Pe cine vreţi s-ascultaţi aici la mal de ape,
Voi, cei veniţi din ţinuturi de departe şi de-aproape?
Un învăţător? Mai degrabă căutaţi-i pe cei care
Stau pe scaunul lui Moise-n templul mare.

Mergeţi şi-i găsiţi, lor închinaţi-vă umil,
Acolo, departe la Ierusalim.

[...] Citeşte tot

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei femei

Tu ai plecat cu sufletul nostalgic
De ceruri largi, de vecinici,
În ţara caldă, unde tot-d'a-una
Sunt înfloriţi frumoşii palmieri.

De pe la noi ce veşti să-ţi dau, iubito?
Nu sunt nici flori, nici rândunici... e iarnă...,
Şi simt că peste inima mea tristă
Uitarea ta începe să s-aştearnă...

O! vino mai curând... de mai ţii minte
Cuvintele şoptite la plecare,
Şi plânsul meu, ce mi-l ştergeai cu părul, -
O! vino mai curînd... Şi adu-mi soare...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subsemnatul dr. Nyiszli Miklos, medic, fost deţinut în lagărul de concentrare de la Auschwitz, tatuat cu numărul A 8450, am scris – fără patimă, fără nicio exagerare, evitând orice efect de stil şi respectând întocmai adevărul – această carte despre cele mai întunecate pagini din istoriei omenirii, întrucât mi-a fost dat să fiu martor ocular şi să trăiesc sub ameninţarea crematoriilor şi a rugurilor de la Auschwitz, ale căror flăcări au mistuit milioane de bărbaţi, femei şi copii.

Nyiszli Miklos în Am fost medic la Auschwitz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei femei

Tu ai plecat cu sufletul nostalgic
De ceruri largi, de vecinici primăveri,
În ţara caldă unde totdeauna
Sunt înfloriţi frumoşii palmieri.

De pe la noi ce veşti să-ţi dau, iubito?
Nu sunt nici flori, nici rândunici... e iarnă...
Şi simt că peste inima mea tristă
Uitarea ta începe să s-aştearnă...

O! Vino mai curând... de mai ţii minte
Cuvintele şoptite la plecare,
Şi plânsul meu ce mi-l ştergeai cu părul, -
O! Vino mai curând... şi adu-mi soare...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un om simplu. Obişnuit de simplu. Eu prefer să-l compun pe om, nu să-l descompun. Se înţelege că mai întâi îl cercetez amănunţit, bucăţică cu bucăţică, dar numaidecât îl adun la loc. Sculptorii aleg de la zece bărbaţi sau de la zece femei tot ce e mai bun şi îngrămădesc totul într-o singură statuie. Aşa am tânjit şi eu să fac cu omul viu, cu gândirea şi simţirea lui. Un lucru m-a frământat tot timpul şi nu mă lasă în pace: mama mea aducea pe lume nişte gândăcei neputincioşi – tata cioplea în piatră oameni maturi, care atingeau perfecţiunea; şi nimeni pe lume nu se interesa de ceea ce se află între aceste două extremităţi: de evoluţia lăuntrică, pornind de la acel gândăcel neputincios şi până la bărbatul matur. Cine va investi în om cunoaşterea, cine-l va învăţa să gândească, cine-l va învăţa să fie cinstit şi-l va conduce spre fericire. Asta am încercat să fac eu.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maica Domnului

Ce laude am putea să-ţi aducem ţie
Născătoare de Dumnezeu, Marie?
Noi, oamenii, sfios am încercat
Dar lexicul neputincios s-a arătat
Cuvintele din multa lor cucernicie
Cunoscând a ta mare vrednicie
Făcut-au pentru tine sărbătoare
Marie de Dumnezeu Născătoare
Şi culegând tot ce-i mai bun din epitete
Au împletit expresii, smerite buchete
Pe care, ca o jertfă, ţi le-au oferit
Şi Cerul a fost foarte fericit
Căci dintre milioanele de femei de pe pământ
Doar tu umbrită-ai fost de Duhul Sfânt
Născând pe Fiul Lui Dumnezeu - Cel din veşnicie
Împărăteasă şi Doamnă, Marie.
Din inimă strigăm, iară şi iară:
Bucură-te Mireasă pururea Fecioară!
Pe Preasfânta, Curata
Preabinecuvântata

[...] Citeşte tot

rugăciune de Gabriel Mihalcea (7 septembrie 2017)
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!