satul meu, pagina 49

Din lumea asta când s-a dus
L-a petrecut la groapă satul
Şi-atâtea laude-au adus,
Că a roşit chiar... răposatul.

De-ajungi sărac, nu-ntâmplător,
Te ştie lumea şi-ntreg satul.
Dar cum ajungi finanţator?
Te ştie numai Necuratul.

Şi eu şi fără paravan
Tot satul o vorbi de bine
Încât mă-ntreb, după un an,
Ce-or fi avut atunci cu mine?

Azi în ţara noastră statul
A-ncăput pe rele mâini,
Că se fură ca în satul
Unde nu mai sunt nici câini.

Sătul de-o viaţă ca de câine,
Ce fură osul din Corlată,
Ar demisiona şi mâine,
Dar n-are vila terminată.

Satul natal al lui Dio se află la o aruncătură de băţ ciobănesc de rai: taman în mijlocul iadului contemporan.

Costel Zăgan în Deşertul de catifea, Satul natal ca intrigă a subiectului (2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătul de-atâta consecvenţă,
Văzând că dragostea-i un chin,
Se-nscrise la fără frecvenţă,
Ca să iubească mai puţin.

Cu popasuri lungi, sau scurte,
Pe la ea, se prinse satul;
Cam de-un an îi face curte,
Iar acum îi drege patul.

Fata mamei cea smolită
De cinci ani se tot mărită,
Când cu unul, când cu altul,
Pân-a terminat tot satul.

Azi au pornit din înaltul
Cerului, fulgii să cadă,
Noi vom popula iar satul...
Dar cu oameni de zăpadă.

<< < Pagina 49 >

+satul +meu