+fata +cu +ie

Ca şi de la rând, un boboc de floare încolţi, crescu şi se deschise o floare minunată. El luă floarea şi o băgă în sân. Odată căzură de pe faţa lui arsăturile de soare şi îi rămase chipul curat şi luminat, ca şi când atunci îl făcuse mă-sa. Simţi că în creierii lui se petrece un ce de care nu-şi putea da seama. Dară văzu că începe a judeca altfel de cum judeca el până acum. Pasămite se ascuţise la minte. Şi totdeodată se pomeni îmbrăcat cu nişte haine ca ale fiilor de împăraţi şi de domni.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 116

Refuz s-accept că nu e cu putinţă
Ca două minţi să se căsătorească,
C-aceea nu-i iubire, ci dorinţă
Care începe să se ofilească.
Iubirea e un far ce arde tare
Şi este ferm chiar dacă e furtună;
E ca o stea a bărcilor pe mare,
Nu-i ştii valoarea, dar e oportună.
Iubirea nu-i a Timpului paiaţă,
Deşi cu coasa fala i-o retează;
Trec săptămâni, dar e la fel la faţă
Şi pân' la Judecată se păstrează.

Dar dacă eu greşesc şi se vădeşte,
N-am scris nimic sau nimeni nu iubeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezorier

Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse
în mine umbra ei să se sculpteze
cu dulci firide şi conture treze;
i-aduc o pernă plină-ochi cu frunze.
Trezorier al toamnei, înc-o dată
în lume fug cu merele (şi-o fată)
cu ultima, din veacuri diligenţă,
vă las, se pare, palida-mi absenţă...
Ţin frunzele cu disparate serii,
bancnote mari, când ronde, când alunge
cu care-n copilie am ajunge,
republici am corupe şi imperii,
dar făr. de veste iarna ne străpunge
cu, sângerând, nervurile tăcerii...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Au început să mişune, poznaşe,
Pentru şoferi grăbiţi, mineri sau clerici,
Indicatoare noi, în vechi oraşe:
«Atenţie sporită! Trec biserici!»

Cu lanţ încinse, trase c-o tânjală,
Alunecă, melci paşnici, pe butuci
Şi sfinţii nevrozaţi, pe tencuială,
Îşi fac cu limba nevăzute cruci.

În faţa lor, se cască o distanţă
Imensă, presărată cu nevoi,
Când secole-am trăit în transhumanţă
Acum plimbăm biserici: n-avem oi!

Şi ca un miel, care-a rămas de turmă,
Clopotniţa dispare fără urmă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr ucenic

Un Rimbaud ţăran s-a aşezat lângă mine, la masă,
cu iubita lui în ciorapi albi de mireasă,
un soldat Rimbaud, tânăr prin excelenţă,
s-a aşezat la masă ca o ilustră eminenţă;
ca pe o laticlavă princiară
şi-a desfăcut mantaua militară.
Tăcea, privind la fata cu fusta înflorată
şi cu bariş cum poartă la ţară orice fată,
tăcea soldatul tânăr,
tăcea,
tăcea mereu,
îi străluceau doar dinţii de straniu minereu,
ca-n apele de munte naivii bolovani.

Tăcea şi el ca mine la douăzeci de ani.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Semicerc (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul întâlnirei

Iac-aproape acea zi,
Întru care soarta crudă
Ruga mea va să audă
Ş-a ei legi va îmblânzi!

S-a plini duiosul dor,
Ca să văd a zânei mele
Seninoase, chiare stele,
Ce m-aprind d-atât amor.

Acea faţă voi vedea,
Ce s-asamănă c-o floare,
Unde sânt vieţuitoare
Gândul ş-inimioara mea.

Noi în frunte vom privi
Sufletelor noastre stare,
Şi ce dulce lacrâmare
Împreună vom uni!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Gheorghe Asachi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încăierarea pe viaţă şi pe moarte între egoism şi datorie, când dăm aşa înapoi, pas cu pas, din faţa idealului nostru de neschimbat, rătăciţi, înverşunaţi, disperaţi de a bate în retragere, apărând fiecare bucăţică de teren, sperând într-o scăpare cu putinţă, căutând o ieşire. Ce neaşteptată şi grozavă piedică, în care te simţi încolţit din toate părţile!

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de pământ şi câteva aşchii de os. Dar cât de îndepărtat este acel viitor nu avem cum şti. S-ar putea să vină abia peste o mie de ani. În momentul de faţă nimic nu se poate întreprinde, decât să încerci să extinzi, încetul cu încetul, aria de gândire normală.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescenţa unei frunze

Şi mai bolnav am părăsit spitalul
Şi mă ating cu faţa de pământ,
Nici nu mai ştiu probabil ce mai simt,
Aşa convalescent mi-e idealul.

Şi boala e înfiptă în esenţă,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai rămas atât, un spaţiu mic,
Cu un bolnav acces la existenţă.

Şi totul o-ntrebare şi-un răspuns e,
Copac, cu flori murind în rădăcini,
Şi ochii nălucesc, de lacrimi plini,
De-atâtea înţelesuri nepătrunse.

Poţi, trunchi narcotizat, să te închini,
Către convalescenţa unei frunze.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!