scartaie usa

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă

N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de uşa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o şandrama izolată fonic în care aş fi putut să ţip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alţii,
Pe cei care, simţind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferinţă.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligaţii contractuale.

Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună şi de soare,
De un potop care să-mi acopere şi înceţoşeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăieşti îndeajuns de mult şi ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinţi în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidenţă rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală şi pe trăgaciul rece-al unei arme.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul pe care cei morţi îl cunosc

Pentru mama mea, născută martie 1902, moartă martie 1959
şi tatăl meu, născut februarie 1900, mort iunie 1959

De ajuns, am spus – şi am părăsit biserica,
Refuzând acea procesiune ţeapănă spre cavou,
lăsând mortul din sicriu să meargă-acolo singur.
Iunie. M-am săturat să fiu bravă, iarăşi şi din nou.

Am călătorit spre Cape. Mi-am rotunjit cultura
sub cerul brăzdat de soare, diurnul călător,
acolo unde marea pivotează ca o uşă de fier.
Şi ne-am mângâiat. În altă ţară oamenii mor.

Dragul meu, vântul se năpusteşte ca un balaur
dinspre marea-n spume, iar noi astfel ne-atingem, încât
ne pierdem unul în celălalt. Nimeni nu rămâne singur.
Unii oamenii ucid pentru asta – sau pentru atât.

Ce se poate spune despre morţi? Ei zac fără pantofi
În bărci de beton. Ei sunt deja asemeni pietrelor

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Să fii mamă nu-i uşor,
E un rol copleşitor,
O povară, deşi dulce,
N-o poate oricine duce.
E o binecuvântare
Să aduci pe lume-o floare
Cu petale drăgălaşe,
Rod al dragostei gingaşe.

Să fii mamă-i uimitor!

Ca femeie, poţi să fii
Muză pentru poezii,
Mâna calmă pe o frunte
Încrustată cu griji multe;
Glasul cald la ceas de noapte
Când alini dureri prin şoapte.
Poţi opri cu-n zâmbet drag
Chiar taifunul lângă prag.
Învii oază de pruncie

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colţ cu paşii mici
Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioşat un pic
Coboară din icoană

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, ia aminte la înţelepciunea mea şi la sfatul meu cel bun pleacă urechea ta, ca să-ţi poţi păstra judecata şi ca buzele tale să păzească ştiinţa. Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Picioarele ei coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii. Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde. Şi acum, fiul meu, ascultă-mă şi nu te îndepărta de la cuvintele gurii mele. Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuia fără de milă; ca străinii să nu se îndestuleze de strădania ta şi ostenelile tale să nu treacă în casa altuia; ca să nu suspini la sfârşit, când trupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă, şi să zici: "Pentru ce am urât povaţa şi de ce inima mea a urgisit certarea? De ce nu am ascultat de îndemnul dascălilor mei şi spre cei ce mă învăţau n-am plecat urechea mea? Puţin a trebuit să nu mă nenorocesc, în plină adunare şi în mijlocul obştei".

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare. Îndreptarea spre curăţie - 5:1-14
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna mea doamnă

Patruzeci şi şase de primăveri
au trebuit să treacă
să te pot înţelege
statornica mea doamnă
fiecare anotimp
mi-a mugurit
prin orbita ochilor
câte un răsărit
şi-un apus
la fiecare
durere
la fiecare
bucurie trăită
tu mi-ai ciocănit
la uşa pieptului
trezindu-mă prin liniştea dimineţilor
ameţit de aburul cafelelor tari
am petrecut nopţi goale
şi-am împărţit aşternutul
tânjind după o ineluctabilă dragoste

[...] Citeşte tot

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faurul-pământului deschise uşa făuriştei, ieşi afară şi se veseliră trei zile şi trei nopţi de aşa mare izbândă. El mai cu seamă era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci călfilor să facă lui Greuceanu o căruţă cu trei cai cu totul şi cu totul de fier. După ce fură gata, suflă asupra lor şi le dete duh de viaţă. Luându-şi ziua bună de la frate-său de cruce, Faurul-pământului, Greuceanu se urcă în trăsură cu frate-său cel bun şi porni la Roşu-împărat ca să-şi priimească răsplata. Merse, merse, până ce li se înfurci calea. Aci se opriră şi poposiră. Apoi, Greuceanu desprinse de la căruţă un cal şi-l dete fratelui său, ca să ducă împăratului Roşu vestea cea bună a sosirii lui Greuceanu cu izbânda săvârşită; iară el rămase mai în urmă. Înaintând el alene, răsturnat în căruţă, trecu pre lângă un diavol şchiop carele ţinea calea drumeţilor ca să le facă neajunsuri. Acestuia îi fu frică să dea piept cu Greuceanu, dară, ca să nu scape nici el neatins de răutatea lui cea drăcească, îi scoase cuiul din capul osiei de dindărăt şi-l aruncă departe în urmă.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodie într-o noapte cu vânt

Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantaţiile şoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile şi preciziile ei.
Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spaţiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlţâie amintirea
Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată.

Unu şi jumătate,
Felinarul scuipând înecându-se,
Felinarul mormăind,
Felinarul spunând, "Priveşte la femeia aceea
Cum şovăie înspre tine în lumina uşii
Deschisă asupra ei ca un rânjet.
Vezi, tivul rochiei îi e

[...] Citeşte tot

poezie clasică de T.S. Eliot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!