padurea freamata

Uitat

Pe matca lumii mai freamătă un glas,
Şi aşteptări ce nu au să mai fie,
Şi somnul lung ce şi-a facut popas,
Pe locul însemnat pentru vecie.

Uitat de toţi de tine deopotrivă,
Cu ochii-n lacrimi înotând prin bezne,
O resemnare - ispită milostivă,
Îmi intră-n suflet amăgitor de lesne.

Să opresc din umblet visul e-n zadar,
Gonind din urmă gândurile nude,
Sufletu-mi epavă mai tânjeşte doar,
Lumina ce în ochii tăi se-ascunde.

Mai caut dorul, ruga şi iertarea,
Prin noaptea ce în starea ta se pierde,
Şi am găsit trecutul şi uitarea,
Şi-un venin ce mă usucă verde.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Voicu (2011)
Adăugat de Marin Voicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anatolia

nu ştiu de ce mai şi scriu - am
înmormântat a
laltăieri un verişor foarte drag foarte
drag, sora mea acum e-n spital, la pădurea
verde, la clinica de
boli foarte infecţioase, nici eu
nu mai zburd, ce
ar fi acum de iubit, ce
portret cu pomeţii teşiţi se iveşte
din anatolia tatălui?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze cu iubire

ntorci privirea şi vezi o minune,
Frunzele cad şi ei privesc cu iubire,
Călcând prin frunze cu paşi grăbiţi de dor,
Lăsând în urma lor un fir de viitor
Şi-au regăsit liniştea în aşternut tomnatic,
Pe lângă copacii ce freamătă sălbatec,
Păşesc uşor, pe umbrele durerii,
Ca tot cei rău ei să dea uitării.
S-aşează jos pe frunzele uscate,
Că vor s-asculte inima lor cum bate,
Se uită-n ochii ei negri ca de cărbune
Şi stau în genunchi ca la rugăciune.
Sunt revăşiţi de gânduri şi tainele iubirii
Şi văd c-acum viaţa-i la capătul durerii,
Dar nimeni şi nimic nu poate niciodată,
Să le ia speranţa şi dragostea curată.

poezie de Eugenia Calancea (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesel trist

Dacă
soarele n-ar străluci doar ziua,
iar noaptea luna ar dormi,
dimineţile vor fi mai umede de rouă
şi pe pământ ar fi mai mulţi copii.
Dacă
pădurea ar fi un pic mai deasă
şi frunza ar fi doar de un singur verde,
copilul ce pe genunchi apasă,
prin ochii tăi copilăria el îşi vede.

poezie de Doru Lascarache (15 octombrie 2005)
Adăugat de Doru Lascarache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare popas pe Aixa s-a soldat cu durere şi moarte pentru pădurea ei şi nicio satisfacţie nu a venit să compenseze deficitul. Nu există justiţie care să recomande supunerea la violenţă. Dacă nonagresiunea este definitorie pentru viaţa de pe planeta aceasta, riposta rămâne un drept inalienabil. Aixa înţelege să-l folosească, iar eu sunt o armă din panoplia ei.

Horia Aramă în Verde Aixa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mod de viaţă

când nu o să mai scriu nici n-o să mai trăiesc
nu o să mai visez o lume cu trăiri superbe
dar azi pe file setoase litere se nuntesc
în cununi de lumină se rotunjesc verbe.

ştiu doar ca poezia este un mod de viaţă
care mă fericeşte mă ridică pe culmi
mă simt precum un munte puternică semeaţă
în gândurile mele astăzi freamătă ulmi.

pe tâmplele mândre susură izvoare
şi soarele-mi vorbeşte în dulcele grai
cuvinte de iubire au magică savoare
întreg timpul îmi pare pogorât din rai.

pe-un cer cu curcubeie slovele prind culoare
harici poeţii se adună pe un picior de plai.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viaţă-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare şi cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Şi când ninge-n galaxie mă apropii şi de soare.

Mă primeşte universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nţelege graiul dulce-al limbii mele
Şi mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munţilor, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Şi pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele şoptesc sonete şi pe frunte mi se-aşază,
Să îmi fie somnul paşnic, stau nestecenii de pază.
Şi copacii-şi pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg răşine, goana să mi-o odihnească.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cere vamă

Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci,
Munca de-o vară, bănuţii moi de-aramă
Cu lăcomie strânşi sunt îndesaţi în saci.

Nimic nu iartă, la treabă se înhamă,
Castanii tremură şi freamătă posaci,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă
Din buzunarele copacilor săraci.

La pândă-i luna, stă să prindă vârcolaci,
Lacrimi se preling din sângerie poamă,
Se plânge ramul dezgolit de-un vânt gonaci
O crizantemă deloc n-o ia în seamă,
Toamna fără milă cere iarăşi vamă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcau gheţarii spre soare

Pădurea pleacă speriată,
apele s-au scurs în adânc,
clopote bat
în timpanele timpului nins.
Cine mai plânge?
Urlet de lup fără ecou.
Pe fiinţa mea s-a aşezat
noapte albă care mă strânge,
mă strânge sub crucea destinului,
plumbuit de taine.
Cine mai cântă?

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea Letea

Am în pantofi nisip alb
De Caraorman.
Se spune că el conţine wolfram
Şi alte metale nobile.

Iată-mă înnobilat,
Din tălpi până-n creştet!
(În păr mi se încâlceşte acelaşi nisip alb
De Caraorman).

Mişc şi eu de colo-colo
Câteva dune...
Treabă de hamal
Într-un port inexistent -

Lângă buza mării aud
Cum gândul tainic din suflet
Se preface-n nisip.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!