omenesc, prea omenesc

Traian: Haideţi, să ieşim. Ne putem bucura şi afară. Aici deranjăm...
Lucian: Mă scuzaţi, vă rog, numai puţin. Dar puteţi ieşi. Vin şi eu imediat.
Sever: Gata, Luci... Se pare că ai scăpat de noi.
Doru: N-a fost prea rău, nu-i aşa?
Lucian: Într-adevăr, n-a fost deloc.
Doru: Felicitări, comandante!
Lucian: Mulţumesc, domnule. Dom' profesor... Să-mi spuneţi când doriţi să veniţi în vizită la bordul navei.
Doru: Sigur, dar nu acum; eşti ocupat cu colegii tăi, cu părinţii, cu ceilalţi... Poate luni; mai vorbim noi, păstrăm legătura, dar să nu uiţi.
Lucian: N-am să uit, dom' profesor.
Sever: Cum aşa?! De ce să-l iei doar pe el în vizită în nava ta? Pentru că e preşedintele Comisiei, pentru că ţi-a fost profesor de istorie, sau pentru că-l cheamă Dragoste? Eu ce cusur am, de nu pot veni? Ştiu că numele meu presupune că aş fi sever şi forţos, dar nu-i adevărat; e un nume mincinos! În plus, Luci, oare nu la cultură civică te-am învăţat să nu ai un comportament necorespunzător?! Că doar nu-mi vei spune că te-o fi învăţat Dragoste, la istorie...
Lucian: Puteţi veni şi dumneavoastră.
Sever: Mersi... Comandante!
Horaţiu: Luci, dacă vin dânşii, n-aş putea veni şi eu luni, în vizită, la voi în navă?
Lucian: Ba da, Horaţiu, bineînţeles.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: M-aţi chemat, deci, aici sunt. Şi... Eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, declar şedinţa de azi deschisă. Aşa că, puteţi începe! Vă ascult, desigur...
Stela: Ce-i asta, comandante?! Aşa te prezinţi tu la şedinţă? Ciufulit şi... În pijama?!
Lucian: Doctore, sunt foarte obosit, deci, puteţi fi mulţumiţi că am venit totuşi, indiferent cum.
Stela: Obosit?! Ce oboseală mai e şi asta pe capul tău, la ora asta?! Du-te imediat şi schimbă-te în uniformă! Şi aranjează-te puţin! Dă-ţi cu apă rece pe faţă, bea o cafea, fă ceva, orice, să te trezeşti!
Mihai: Stela, lasă-l în pace!
Stela: Nu, nici nu mă gândesc! Cum să-l las în halul ăsta? Voi nu vedeţi cum arată? Ce-ai făcut, frumosule? Te-ai îmbătat cumva, din nou?! Iar ai băut?
Lucian: Nu, doctore, nu sunt beat, sunt doar foarte obosit! Atâta tot. Ce-i greu de înţeles?
Stela: Greu de înţeles... Nu-mi place deloc oboseala asta a ta! Ori te duci imediat în rezerva ta, să te pui la punct, ori mergem chiar acum în cabinetul medical, să vedem care-i problema cu oboseala asta!
Lucian: Nu, nu-i nevoie. Bine, îmi pare rău... Mă duc să mă schimb şi să mă aranjez... puţin măcar.
Stela: Să nu întârzii prea mult. Şi repet, să nu cumva să mă faci să vin din nou după tine!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aoleu, bătrâne... Ştiai cât e de severă?
Alex: Nu. Însă dacă tot am aflat acest lucru, n-aş vrea s-o supăr vreodată.
Lucian: Nu cumva să îndrăzneşti!
Stela: Luci, ştiu că tu eşti comandantul nostru şi nu eşti obişnuit să primeşti ordine, dar acum eşti doar pacientul meu şi trebuie să te conformezi situaţiei. În privinţa lui Alex, nu-i nevoie să-şi facă griji. După cum a observat şi el, în viaţa de zi cu zi, nu sunt deloc exigentă, nu-mi impun punctul de vedere; asta se întâmplă doar în activitatea profesională, pentru că, fiind medic, răspund de viaţa celor pe care-i tratez, însă sper să găsesc înţelegere din partea acestora; în cazul de faţă, voi, colegii mei. Nu mă pot juca cu voi de-a doctoriţa.
Lucian: Înţeleg, doctore. Dar cu Alex, glumeam doar. Şi... Spune-mi, te rog, când pot căpăta acea supă bogată în vitamine pe care tocmai mi-ai promis-o?
Stela: Imediat. Ştiu că te-ai neglijat în ultimul timp, dar nu fi prea nerăbdător. Ai s-o capeţi de îndată. Plec chiar acum să le spun roboţilor ce şi cum au de făcut, iar când supa va fi gata, ţi-o va aduce unul dintre ei, în cantitatea pe care le-o voi indica. Alex, rămâi tu aici, cu el?
Alex: Sigur. Rămân.
Lucian: E grozavă!
Alex: Cu siguranţă!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brennan: Nu contează ce părere am eu. Nu e treaba mea să am o părere.
Levitt: Dar asta îţi poate influenţa slujba. Chiar eşti atât de rece şi insensibilă cum pari?
Brennan: Fiecare craniu are un chip. Examinez oasele şi ştiu cum mergea persoana respectivă, unde a fost rănită. Maggie Schilling este o persoană în carne şi oase pentru mine. Durerea pe care a îndurat-o era reală. Şoldul ei era afectat de o infecţie din cauza că stătuse prea mult pe o parte. Într-adevăr, aşa cum a spus doctorul Stires, boala ar fi putut contribui la infecţie, asta dacă nu pui totul în context, dar nu poţi să analizezi ce i s-a întâmplat lui Maggie Schilling pe bucăţi. Era o persoană ce a luptat ca să se elibereze. Încheieturile îi erau rupte fiindcă s-a chinuit să-şi scoată cătuşele. Oasele gleznelor erau măcinate pentru pentru că era legată la picioare. Iar şoldul şi umărul ei erau afectate de o infecţie. Şi cu cât se lupta mai mult, cu atât durerea era mai atroce. Aşa că i-au dat nişte calmante ca să o liniştească. I-au dat atât de mult, încât au omorât-o. Aceste fapte nu pot ignorate pentru că dvs credeţi că sunt plictisitoare sau antipatică, pentru că eu nu contez. Ce cred eu nu are nici o importanţă. Maggie este singura care contează.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joe Bradley: Cât ar valora un interviu adevărat cu această femeie?
Domnul Hennessey: Te referi la Alteţa Sa?
Joe Bradley: Cu siguranţă nu mă refeream la Annie Oakley, la Dorothy Lamour sau Madam... Cât ar costa?
Domnul Hennessey: Ce-ţi pasă ţie? Ai atât de multe şanse să faci asta ca...
Joe Bradley: Ştiu, dar dacă aş reuşi, cât ar valora?
Domnul Hennessey: Ei, bine, o simplă discuţie despre lumea în care trăim probabil că ar valora vreo 250. Desigur, părerile ei despre modă, ar valora mult mai mult, poate chiar o mie... de dolari.
Joe Bradley: Dar eu vorbesc cu ea despre părerile ei în materie de orice. Dorinţele secrete ale unei prinţese. Gândurile ei cele mai ascunse, dezvăluite reporterului tău personal, într-un interviu intim şi exclusiv. (Şeful său rămâne cu gura deschisă la gândul unei astfel de posibilităţi.)
Joe Bradley: Nu prea îţi e de folos, aşa-i? M-am gândit eu că n-o să-ţi placă.
Domnul Hennessey: Vino încoace. Presupun că ai discuta şi despre aspectul emoţional, nu?
Joe Bradley: De fapt numai despre asta e vorba.
Domnul Hennessey: Şi vei face poze.
Joe Bradley: S-ar putea. Cât valorează?
Domnul Hennessey: În mod special un astfel de articol ar valora chiar şi cinci mii de dolari pentru orice ziar.
Joe Bradley: Ai spus cumva cinci mii? Vreau să îmi promiţi asta şi să dăm mâna.

replici din filmul artistic Vacanţă la Roma (2 septembrie 1953)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ca să vezi; ce de foi ai luat! Tocmai din jurnalul meu... Şi eu nici măcar nu le-am observat lipsa!
Lucian: Nu aveai cum să observi, pentru că am avut grijă să nu las semne vizibile. Poate n-ar fi trebuit să-ţi înapoiez foile astea, pentru că sunt foarte importante pentru mine!
Lia: Mai bine că mi le-ai înapoiat. Am să încerc să le ataşez la locul lor; se vor păstra mai bine astfel.
Lucian: Adevărat. Şi deci, mai erau şi alte lucruri interesante de aflat, scrise acolo? Poate ar fi trebuit să fi luat tot jurnalul, să-l citesc, nu doar câteva foi.
Lia: N-ai fi putut, i-aş fi sesizat lipsa.
Lucian: Poate, dar eu tot aş fi aflat acele amănunte importante, despre care nu vrei să-mi vorbeşti.
Lia: Probabil că le-ai fi aflat. Dar de moment ce n-ai luat jurnalul... Şi mai bine că nu l-ai luat; m-aş fi supărat prea rău pe tine, dacă ai fi procedat astfel. Nu cred că ţi-aş fi acordat prietenia mea, în acel caz... Parcă şi aşa îmi vine să reconsider ideea asta.
Lucian: Poftim?!
Lia: Glumeam, Luci... Nu-ţi fie teamă; nu-mi retrag hotărârea. Suntem prieteni, cel puţin. Dar să nu mai rupi alte file din jurnalul meu. Vorbesc foarte serios!
Lucian: Bine. Promit! N-am să rup altele.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Ce naiba faci, măi, trădătorule?
Alex: Trădător?! Eu?! Ce-ai, mă, eşti căzut în cap?
Nistor: Deloc. Da' tu mă trădezi.
Alex: Eu?! Pe tine? Cum?
Nistor: Păi, gata, părăseşti "Clubul Burlacilor"? Ce naiba, mă laşi singur? Mă abandonezi şi te aliezi cu "inamicul"? Trădător notoriu ce eşti!
Alex: Ah, asta era... Deh, mă, ce-ai vrea? Trebuie să mă înţelegi, ce naiba? Am şi eu o vârstă, cred, respectabilă, era cazul să fac şi pasul ăsta, în cele din urmă. Nu se putea altfel.
Nistor: Vârstă respectabilă, pe naiba! Baliverne! Ce mă iei pe mine cu texte d-astea răsuflate? Motivaţii, mă... Pretexte! Trădătorule!
Alex: Da' ce tot spui că rămâi singur? Eşti orb?! Mai sunt Luci şi Mihai, tot ca tine. Tot burlaci şi ei.
Nistor: Ah, şefu'... Şi campionu'... Deocamdată, da, mai sunt. Cine ştie până când? Probabil nu pentru prea mult timp. O să treacă şi ei de partea ta. Şi atunci tot doar eu o să rămân singurul altfel decât voi, ceilalţi. De parcă nu-mi era de ajuns că mă deosebeam deja, datorită înălţimii, acum se mai adaugă şi chestia asta; rămân singurul ciudat, etichetat... "Necăsătorit". Altfel decât voi...
Alex: Păi, ce naiba mai aştepţi?
Nistor: Ce-ai, mă?! Eşti nărod? Cu cine?
Alex: Eh, asta-i problema ta... Ce vrei să-ţi fac?
Nistor: Nimic; ce să-mi faci? Auzi la el... Asta-i situaţia! Lasă, mă descurc eu. Îmi rămân... dulciurile. Şi geogra'... E ceva. Mişto, nu? Interesant!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miranda Priestely (după ce Andy Sachs râde când cei prezenţi încearcă să se decidă ce curea să aleagă pentru o ţinută, dintre două curele asemănătoare): E ceva amuzant?
Andy Sachs: Nu, nimc. Doar că acela curele îmi par identice. Dar ştiţi, eu abia învăţ despre toate lucrurile acestea.
Miranda Priestley: Lucurile astea? Înţeleg, crezi că nu are nici o legătură cu tine. Te duci la şifonier şi alegi de pildă, puloverul acela albastru, pentru că vrei să arăţi lumii că te iei prea în serios ca să iţi pese de felul în care te îmbraci. Dar ceea ce nu ştii, e că acel pulover nu e doar albastru, e turcoaz, nu e albastru deschis, ci azur. Nu ai nici cea mai vagă idee că în 2002, Oscar De La Renta, a făcut o colecţie de ţinute azurii. Şi apoi, cred că Yves St Laurent, a fost cel care a făcut o colecţie de jachete militare azurii. Cred că avem nevoie de o jachetă. Şi apoi, brusc, azuriul a apărut în colecţia a opt creatori de modă diferiţi. Apoi a apărut în magazinele de pretutindeni, de unde tu, fără îndoială, l-ai luat la vreo reducere. Cu toate acestea, albastrul acela reprezintă milioane de dolari şi numeroase slube şi oarecum amuzant cum tu crezi că ai făcut o alegere care nu are legătură cu moda, când de fapt porţi un pulover care a fost ales pentru tine de către oamenii din această încăpere. Dintr-un morman de lucruri.

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!