am inteles

Femeie, lacrimă de înger

înfloreau cireşii în curte
tu stăteai ghemuită între gânduri
ai uitat să te îmbraci în fluturi
rochia a rămas atârnată de cer
timpul ţopăia printre ani
mă dureau atingerile tale fără margini precise
şi am strigat, a chemare
uitasem să te caut în întuneric
lăsasem garoul prea strâns deasupra lumii
era o dimineaţă începută prea devreme
nu am ştiut atunci
doar rătăceam hoinar prin văi şi lunci
astăzi desfac garoul şi încep să număr stropii de ploaie
uitasem uşa camerei deschisă...
obosit, mă ridic în coatele timpului
străbătând la pas timpul uitat între noi
eşti viţă de vie, târâtă de furtună în vrie
cu lăstunii arşi de seva străbună
uneori te adăposteşti în lacrima sorţii
doar copitelor cailor sălbatici

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire -nvăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună
Dulce visare, lângă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul,
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Te înţeleg. Poate n-ar fi trebuit să-ţi fi spus toate acele vorbe; ştiu că am fost prea dur cu tine. Îmi pare rău.
Lucian: Nu trebuie să-ţi pară rău, Mihai. Chiar meritam să te comporţi astfel. Chiar mă aşteptam la o reacţie violentă din partea ta, dar tu ai fost destul de calm, contrar aşteptărilor mele.
Mihai: M-am străduit din răsputeri atunci să mă abţin, să nu izbucnesc, dar... Eram prea tulburat, şocat, nu mă puteam controla, concentra, gândi logic. Nu mă aşteptasem la una ca asta; nu din partea ta! Eram contrariat, de aceea m-am purtat astfel.
Lucian: Ce te-a determinat să-ţi schimbi părerea?
Mihai: Mi-am dat seama că greşeam. Am înţeles că nu aveai cine ştie ce intenţii, sau ce-mi trecea mie prin minte atunci.
Lucian: Îmi închipui... Ascultă, sper că ceea ce am făcut n-a stricat cumva relaţia dintre tine şi Ly; lucrurile mergeau aşa de bine între voi doi, sau cel puţin mie aşa mi se părea. Sper că prostia mea nu v-a afectat în vreun fel, pentru că n-am avut nici o clipă intenţia s-o îndepărtez pe Ly de tine. N-am vrut să-ţi fur prietena, iubita. Trebuie să mă crezi! Adică, eu şi Ly... Cu siguranţă, nu!
Mihai: Linişteşte-te! Ştiu acest lucru. Oricum, n-ai fi putut să mi-o iei, n-aş fi cedat aşa de uşor. Aş fi luptat pentru ea; nu mă refer la bătaie, desigur... Dar ştiu că nu asta ai încercat. Iar în privinţa relaţiei dintre mine şi Ly, nu-ţi face griji. Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile merg în continuare la fel de bine între noi, relaţia noastră n-a fost deloc afectată, cu nimic.
Lucian: Hmm... Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu Lia, ci tu ai fi intrat atunci în cameră... Oare cum ai fi reacţionat?
Mihai: Mai bine nu te întreba. Nu cred că într-o asemenea situaţie aş fi putut judeca în vreun fel, deci, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, cum aş fi reacţionat... Mai bine că n-am intrat eu.
Lucian: Da, mai bine...
Mihai: Sper însă să nu mai încerci vreodată s-o săruţi pe Ly, indiferent de motive.
Lucian: Bineînţeles că n-am să mai încerc aşa ceva, doar nu-s prost!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viaţă în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înţeles, deşi nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.

Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înţeles că sunt iubit.

Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
şi eu nu ştiam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezenţa aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
şi să înţeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar cred că ne-am abătut de la subiect. Adică, nu despre ea intenţionam să discutăm.
Sid: Ştiu, dar n-aş vrea să fii supărat pe mine din cauza ei.
Lucian: Nu sunt supărat, Sid. Atâta timp cât nu-mi dai motive întemeiate, nu văd de ce aş fi.
Sid: Asta-i bine. Pentru că vreau să rămânem prieteni. Mi-ar displăcea să nu mai fim.
Lucian: Sigur. Şi eu vreau acelaşi lucru, Sid. Dar trebuie să înţelegi că mi-e destul de greu să ştiu că-ţi petreci o bună parte din timp împreună cu ea, doar voi doi, în lipsa mea, după cum am înţeles.
Sid: Ea a insistat, serios. Eu am vrut s-o refuz, dar n-am reuşit.
Lucian: Bine, nu te trăgeam la răspundere. Şi să nu interpretezi greşit cuvintele mele. Vezi tu, în mod normal, dacă am fi fost pe Terra şi aş fi văzut-o pe fata de care sunt îndrăgostit plimbându-se în compania altuia, ca să nu amintim de lecţii de dans date de ea acelui individ şi în condiţiile în care respectivul ar şti sigur ce simt eu pentru ea, cu prima ocazie ce mi s-ar fi ivit, l-aş fi bătut măr pe tipul respectiv, chiar dacă după aceea poate aş fi regretat gestul, mai ales că eu nu sunt deloc violent din fire, ci, desigur, destul de calm. Însă, în asemenea situaţii, cu greu mă stăpânesc; de obicei, îmi pierd controlul cu uşurinţă şi crede-mă, nu iese nimic bun de aici.
Sid: Deci, ai vrea să mă baţi?
Lucian: Nu, nu... Deloc! Pe tine, nu... Cum să vreau aşa ceva, Sid? Doar ce ţi-am spus să nu mă înţelegi greşit. Pe tine prefer să te ştiu drept prieten, deşi...
Sid: Deşi ţi-e greu.
Lucian: Exact. Văd că pricepi repede.
Sid: Nu tocmai. Dar încerc. Oricum, ştiu sigur că şi eu vreau să fiu în continuare prietenul tău.
Lucian: Da, sigur. Atunci să nu lăsăm nimic să strice relaţia de prietenie dintre noi. Şi... Sid, nu-mi pot permite să-ţi cer să nu te întâlneşti cu ea deloc, dar dacă, aşa cum susţii, ţii totuşi la prietenia mea, te-aş ruga să nu te implici prea mult, într-o relaţie cu ea. Înţelegi, sper, ce vreau să spun. Te rog doar; nu-ţi impun nimic, pentru că n-am acest drept. Iar acum hai să abandonăm acest subiect!
Sid: Bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci, să începem, comandante... Primul lucru ar fi să mă prezint; după cum v-a spus colegul vostru, mă numesc Preda Victor şi sunt de pe Terra, ca şi voi. În plus, după cum aţi constatat deja, sunt tatăl colegei voastre, Lia. Fraţii ei, copiii domnului Virgil Stancu, Ly, respectiv Nick, se numesc, de fapt, Lucia Stancu şi Viorel Stancu. Să vă spun acum şi despre proaspătul meu ginere, cel pe care credeţi că-l cunoaşteţi toţi foarte bine, Lucian.
Lucian: Nu, Victor, te rog! Nu le spune! Nu-mi face asta!
To Kuny: Dragul meu, tot adevărul. Iar dacă este vorba despre tot, atunci să fie tot! Nu mai putem ascunde nimic! Iar asta face parte, inevitabil, din adevăr. Să vă spun, deci, despre ce este vorba, dragi tineri... Iată-l! El este Lucian, colegul, prietenul, comandantul vostru, devenit de curând, ginerele meu. Îl ştiţi destul de bine, sau vă înşelaţi doar. Evident, el este Lucian... Acesta-i prenumele său, indiscutabil... Deci, Lucian, dar nu Enka, cum îl ştiţi voi, ci... Simionescu!
Alex: Poftim?! Ăăă... Simionescu?! Aşa aţi spus, domnule?!
To Kuny: Cu siguranţă, da, aşa am spus.
Nistor: Adică, vreţi să spuneţi că... Şefu' este... Adică, el...
To Kuny: Da, Nis. Şeful tău este fiul domnului director al Institutului vostru, domnul Traian Simionescu, bunul meu prieten, Traian...
Nistor: Uau... Pricep acum! Deci, de fapt, de asta îl considera dânsul mereu... Adică...
Lucian: Da, Nis... Am înţeles aluzia ta. Am înţeles ce vrei să spui! De ce nu continui?! Poate ai dreptate...
Nistor: Şefu', eu nu... N-am vrut să spun nimic rău!
Lucian: Nici n-ai spus nimic rău. Într-adevăr, poate doar din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui... Preferatul, protejatul, sau oricum vreţi să spuneţi voi!
To Kuny: Nu te grăbi cu concluziile, comandante! S-ar putea să te înşeli; acesta ar putea fi doar unul dintre motivele sale, pentru care te considera astfel. Cu excepţia acestuia, ar putea exista o mulţime de alte motive. Iar eu, care l-am cunoscut destul de bine pe Traian, te pot asigura că n-ar fi procedat niciodată aşa cum crezi tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Nu sunt atât de sigur în privinţa lui. Nu ştiu dacă într-adevăr e demn de încredere în acest sens. Am înţeles că, în general, îi plac fetele. Toate!
To Kuny: Zvonuri, dragule... De altfel, s-ar putea să-i placă, nu zic că nu, însă numai una i-a cucerit lui inima, iar aceea e sora ta! Celelalte nu prezintă interes pentru el. Aşa că, linişteşte-te, băiatul meu! Sunt convins că nu e nimic între ei doi, nimic din ceea ce-ţi imaginezi tu acum.
Nick: Sper să ai dreptate. Deşi Maria mi-a spus că mai de mult îi plăcea de el.
To Kuny: Îi plăcea de el?! Asta nu înseamnă nimic rău. Dimpotrivă! E bine că a fost sinceră cu tine, a fost corectă. Astfel ţi-a demonstrat că ţine cu adevărat la tine, mult, mult de tot şi că e demnă de încrederea ta! Crede-mă, dragul meu, el nu reprezintă nimic pentru blondina ta, nimic mai mult decât un foarte bun coleg şi prieten, atâta tot! Deşi nu pot nega, e un tip atrăgător, interesant. Dar ea te iubeşte pe tine acum; doar pe tine, nu şi pe el.
Nick: Păi... Nu ştiu, tată. Nu ştiu ce să spun, ce să cred. Cert este însă că nu mi-a plăcut deloc să-i văd îmbrăţişaţi. De altfel, s-au mai manifestat ei astfel, destul de des chiar, însă când eram şi eu de faţă, de asta nu m-a deranjat foarte mult văzându-i, considerând că e un gest normal între nişte vechi colegi, dar dacă procedează astfel şi în lipsa mea, situaţia se schimbă.
To Kuny: Off, dragul meu, asta-i clar gelozie. Ai devenit deja gelos, deşi n-ai motive întemeiate. Crede-mă, Nick, gelozia nu-i pentru tine! E un sentiment puternic, straniu, deloc plăcut, periculos chiar. Nu-l lăsa să te domine! Înfrânge acest sentiment şi lucrurile se vor clarifica. Deci, ce spui acum? Ce intenţionezi să faci?
Nick: Nu ştiu, tată. Nu sunt sigur. Tu ce crezi că ar fi mai bine?
To Kuny: Eu, dragul meu, te-aş sfătui să-i dai ocazia să-ţi explice ce s-a întâmplat de fapt, unuia dintre ei. Vorbeşte cu unul dintre ei şi încearcă să fii cât mai calm posibil, cât mai lucid. Nu te lăsa condus de gelozie; nu te-ar duce la nimic bun! Aşa cred eu c-ar trebui să procedezi. Tu însă, faci cum crezi tu c-ar fi bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tu, celălaltule...

Ţigară de pământ
ţigară de bere
şi multă tăcere
expir
suflu cu fum către un sentiment chircit de durere zâmbitoare
agăţat cu unghiile de stânca cu valuri de piatră
voal cu picioarele goale lipite de piatră
aproximaţie
resemnare murmurând "Nu mă doare, nu mă doare..."
absurd păşind pe vârfuri
hipnoză bâjbâind după un verb
fascinaţie a ermeticului dus
unde dus?
pe dealuri în sus...

Privesc cu ochi de şomer spre Homer
şi apoi, prin fum,
spre ceasul placat cu aur de 18 k pe care îl port la mână
se deschide,
se măreşte brusc, înspăimântător,

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Luci, ce-i cu tine? Ce te-a întristat atât de mult? Aşa de rău te-a răvăşit vestea asta în legătură cu funcţia pe care o vei avea în echipaj? Dacă ştiam cum vei reacţiona, nu-ţi mai spuneam nimic.
Lucian: Ah, nu, dom' director, nu-i vorba de asta, deşi, să ştiţi, dacă aş fi aflat că aţi fi intervenit în favoarea mea, aş fi renunţat rapid la orice funcţie de conducere.
Traian: Iar începi?!
Traian: Nu, dom' director, am înţeles că nu v-aţi amestecat şi vă mulţumesc că aţi fost corect. Am să accept deci să fiu comandantul misiunii; nu mă înspăimântă deloc acest gând. Ştiu sigur că am să mă înţeleg cu colegii mei. Vă asigur că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc, să fiu demn de funcţia şi de încrederea ce mi-a fost acordată, deşi recunosc că personal nu mi-aş fi dorit această funcţie de mare responsabilitate. M-aş fi mulţumit cu calitatea de simplu membru al echipajului; mi se pare mai mult decât suficient.
Traian: Că nu vei dezamăgi pe nimeni sunt foarte sigur, Lucian. Dar de ce spui că nu ţi-ai fi dorit această funcţie?
Lucian: Pentru că mă tem de reacţia celorlalţi. Sper să mă înşel, dar tare mă tem că toţi vor considera rapid că n-am fost numit pe merit în această funcţie, ci doar din cauza dumneavoastră.
Traian: Probabil e normal să considere astfel, de moment ce tu însuţi ai fost înclinat să crezi acelaşi lucru, dar ai 13 ani la dispoziţie pentru a le dovedi că eşti capabil, că ţi se cuvine să fii comandantul, că meriţi această funcţie.
Lucian: Nu la colegii mei mă refeream, deşi s-ar putea ca şi ei să aibă această impresie...
Traian: Ah, nu la colegii tăi te refereai, ci la ceilalţi. Cu ce te afectează pe tine părerea celorlalţi? Ce-ţi pasă ce cred ei? Dă-i încolo! Ignoră părerea lor! Tu vei pleca, ei vor rămâne aici; lasă-i cu convingerile lor cu tot, iar tu vezi-ţi de treaba ta! Ştiu că eşti profesionist, ştiu că te poţi descurca în aproape orice situaţii. Când te simţi depăşit de situaţie, ai alături nişte colegi minunaţi, care să te sprijine... Arată tot ce ştii, scoate la iveală tot ce-i bun în tine şi vei reuşi! Vei vedea, flăcăule: Totul va fi bine! Aşa că nu-ţi mai amărî zilele cu probleme pe care, de fapt, nici măcar nu le ai; le inventezi... Relaxează-te!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!