+prea +mult

O poveste mult prea tristă ll

Este iarnă.
În miez de noapte
un om rătăceşte pe stradă.
Foamea l-a scos din casă.
Scotoceşte prin tomberoane,
nu găseşte nimic.
Pleacă mai departe.
Nici el nu ştie unde.
Ajuns la marginea oraşului
se opreşte.
Numai poate înainta.
Obosit, cade.
Nu-i mai e foame.
Nu mai caută mâncare.
De-acum,
el va fi mâncare
pentru sălbăticiuni.

poezie de Dumitru Delcă (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai o fiinta

Erai o fiinţă
cu prea multe fruntarii
... o fiinţă
mult prea închisă
în ea însăşi
... căreia - îi vor creşte
crotali erectili
pe limbă - dacă
în lumea ei apocrifă
cuvintele - vor rămîne
aceleaşi in-sfere
de vid

... dar
cît oare
va mai suporta
fiinţa ta - distinctă
de umbră şi oglindire
vidul lor

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naşte, altul moare,
Toţi se nasc şi mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca şi omul, mai dispare
Tot ce creşte pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veşmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul ca o pată (de Paşti, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu acelaşi titlu, al poetului Daniel Murăriţa, dar şi de faptul că soţia mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La ţară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd şi pe-asta!)

Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puţine haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.

Începutul bătrâneţii mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.

Căci şi alb de tot de-aş fi şi chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Era frumos atunci spre tine drumul
În două părţi văzduhul se rupea
Sub norii albi din cale-mi cu duiumul
Planeta tot mai mică se făcea.

Era acea iubire în aripă
La felul cum zburam tăcut prin munţi
Voiam să fii, iubito-n orice clipă
Gândul frumos prea tristei mele frunţi.

Acum, aici şi dincolo de ziduri
Te vreau aievea să îţi pot vorbi
Şi când ne-or creşte-n colţul gurii riduri
Atunci mai mult, râzănd te voi iubi.

poezie de Lavric Fomici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unealta

De-aş fi mereu precum o stea
Şi-o strălucire de-aş avea
Cometă ca să trec în zbor
Să dau lumină tuturor.

Când marea plânge sacadat
Şi codrii cântă neîncetat
Aş revărsa din mult prea plin
Secunda vie de divin.

O lacrimă din cer căzută
Un zâmbet de mirare mută
Se-aşterne frunza ruginie
În suflet, ce melancolie!

Aş bucura întreg pământul
Duios să-mi fie tot cuvântul
Cu drag să fiu acum, mereu,
Unealtă a lui Dumnezeu.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce instrument imit când sunt rănit

Sunt cobză. Poţi cânta la mine.
Strănut dezacordat. Se pare
Că merit o verificare
La corzile subţiri şi fine!

Sunt răguşit precum un bas,
Tuşesc precum o tobă mare,
Scârţâi ca o vioară care
Fără sacâzuri a rămas!

Mă trombonesc medicamente
Şi medicii mi-s toţi afoni,
Am lipsuri mari la baritoni
Şi mult prea multe instrumente!

Mă simt orchestra de la Scala,
Rămasă fără interpreţi,
Acustica de la pereţi,
Fără ecou. Ghiciţi-mi boala!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (1 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea mult

Când mulţi se războiesc pentru putere
şi-şi caută forme de înlăturare incorecte,
seamănă cu o lamă de cuţit înfiptă pe la spate,
o lipsă de credinţă-n Dumnezeu,
o vânzare la mezat a poporului răbdător.

Aproape că nu mai înţeleg ce vor
când aceeaşi moarte îi pândeşte
şi sfârşesc cu gândul încărcat de aroganţă,
de nu li se mai vede capul
unde trebuie pusă crucea.

De fapt în urma lor rămâne viciul
şi lupta între urmaşi,
e prea mult şi pentru iertare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluralul feminin

Mă copleşesc iubiri pierdute-n zare,
Mă înspăimântă cele oferite.
Ieşiţi voi, frunze noi, înmugurite.
Vă voi plăti acum, nunţi necesare.

Zăpada cade, veşnică ninsoare.
Întârziate ierni, şi reci, sleite,
Priviri de-amici. Cum pot să nu palpite?
Şi-o anevoie de urcat cărare.

Amoruri noi, amoruri depăşite,
Amestecându-vă prea mult în gând
Şi-n discordanţele eoliene.

Ci vino, primăvară, vino, vânt,
Să mături cu răsuri nechibzuite,
Din piept, amorurile imperene.

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!