Toate rezultatele despre iubirea mea povara pentru tine, pagina 47
Dragostea mea, nu te iubesc pentru mine, nici pentru tine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu ești a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă, acolo unde mă inviți să sar și eu nu pot face saltul, fiindcă în străfundurile posesiunii nu ești în mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tău, de râsul tău, există ceasuri când mă muncește gândul că tu mă iubești, mă chinuiește iubirea ta care nu-mi servește drept pod, căci un pod nu se susține dintr-o singură parte.
citat clasic din romanul Șotron de Julio Cortazar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea nu e oarbă, cum zic unii
Iubirea nu e oarbă, cum zic unii,
Cum poate ești tentat să îți imagini,
Ea vede peste marginile lumii
Și dincolo de ale vremii margini.
Ea vede tot ce e și tot ce nu e,
Te vede-n toate și pe toate-n tine,
Și doar icoana ta în ochi mi-o suie
Ca numai ei privirea-mi să se-nchine.
Ea vede roz când negru e în preajmă
Și negru vede când înjuri, când minți,
Imaginile lumii reci le sfarmă
Dând strălucire unei lumi fierbinți.
Iubirea nu e oarbă, dar să știi:
Sunt orbi doar cei ce nu mai pot iubi.
sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la ușă (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea ne este toată bucuria din viață, ea ne scrie scrisori în fiecare zi pentru a fii fericiți măcar o [...] | Citește tot comentariul
Povară cazonă
Adastă sub ziduri turmele de muguri
Mai pâlpâie mirarea în târgul de afară
Din cabaretul ploii iluminat de molii
Mă dor urmele tale când coboară.
Trec înspre nord singurătăți călătoare
Vai, trupul tău cum s-a înnoptat
Bate în vama sângelui luminat
Ochiul tăcut al ploii stelare.
Cântecul nostrum lebădă tristă
Mai caută îndurarea sub lespezi de ceară
Purtăm copilăria în ranița veche
Cum pe cea mai cazonă povară.
poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru tine mama mea
Dintr-o inimă de nor
Îți fac astăzi mărțișor.
Fir de soare are-n el,
Alb curat de ghiocel.
Guleraș de mucava
Pentru tine mama mea.
Am făcut și un șiret
Să ți-l prind acum în piept.
poezie de Camelia Oprița (8 martie 2007)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eleganța nu ține de an, ci ține de educație, ține de cultură și ține de dorința fiecăruia de a se simți bine în pielea lui și de respectul lui pentru ceilalți. Chiar pot da un exemplu: anii 60-70, când bărbații români erau bine îmbrăcați. Să ne amintim de Toma Caragiu și de costumele sale impecabile.
citat din Adina Buzatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinzi în lumi paralele
Iubirea mea va scrie lumina
Sunt o corabie în derivă
Ce se-ntoarce la iubirea ta.
Acordă-mi mâna să privim în lume
Iubește-mă cu ochii plini de flori
Adu-mi lumina, în căușul palmei
Spune-mi sub felinarul nopții " te iubesc".
Visez că sunt un trandafir pe pietu-ți
Iubind lumina și magia nopții
Permite-mi să visez,
Până ce zorii ne vor mângâia
Iubirea să ne scrie în vibrație aleasă:
Trăire, magie, frumos și destin.
Se mișcă podul de deasupra apei
Și eu rămân cu tine, a nimănui.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici un drum nu te va conduce la iubire pentru că iubirea nu este în exterior. Iubirea este în interiorul tău! A fost acolo și va fi mereu acolo!
Iosif Szenasi în Despre iubire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea adevărată este în afara fricii. Acolo unde este iubire nu sunt nici așteptări, nu sunt cerințe, nu este dependență. Nu îți cer să mă faci fericit; fericirea mea nu stă în tine. Dacă mă vei lăsa, nu am să îmi plâng de milă; mă bucur enorm de compania ta, dar nu mă agăț de tine.
citat clasic din Anthony de Mello
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frânturide iubire
Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
și fiori de lumină
Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă
Iubirea e mai mult ca suferința
după care sufletul veghează
stări de lumină
Iubirea e bucuria de A Fi
după frumuseți efemere
tristețe-amar-durere
Iubirea e partea de infinit
prin care visele ard
metafore de alt destin
poezie de Constantin Anton din Frânturi de Destin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serenadă pentru iubire
iubirea e ca floarea cu mult parfum
o frumusețe fină ce-atinge absolutul
împrăștiată-n lume pe fiecare drum
amprentează glia până cântă lutul.
iubirea e prilej de veghe ne-ntreruptă
se sincronizează cu natura sublimă
în inimă și-n suflet duce mereu o luptă
să cucerească stele indiferent de climă.
iubirea strălucește pe chipuri zâmbitoare
înăbușe suspinul într-un extaz poetic
se prinde în hore ca-n zi de sărbătoare
se înalță la ceruri cu sentiment frenetic.
iubirea e liantul dintre pământ și soare
absoarbe veșnicia cu freamătul genetic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!