intuneric nichita

Floarea raului

Esti o floare a raului
Un neg, o arsura
Si gusti din mine cu manie
s-a spart doar c-o-mpunsatura

esti o floare a campului
un paradis, o palida
lumanare ce-mi sfararie-n intuneric
privind inocenta si candida

esti o floare a cerului
anarchic, tulburat
Care se-arunca-n glod puturos
Un inger din cer scapatat

poezie de Roxana Breazu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hrană pentru rana copiilor noştri

cioburile mâinii tale
învelesc în căuş
bobul de grâu
din care hrăneşti copiii
trimişi pe front

ei pun deoparte
întuneric în raniţe
şi câte-o felie de moarte
pe care o înmoaie
seară de seară
la popas
în apă grea

şi cuţitul acesta
pe care îl primeşti la prima strigare
va unge fruntea ultimei mame

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...umbra ta

De ce-s mereu în urma ta,
De ce nu mă îndepărtez,
Nu ştiu exact dar simt ceva,
Ceva ce nu pot explica.

Mă simt chemat de urma ta,
Mă simt dator să te urmez,
Şi ştiu că n-ai să fii a mea,
Mă mulţumesc să te visez.

Nu văd un rost când tu nu eşti,
Şi să fiu singur este greu,
Tu-n întuneric străluceşti,
Şi-n umbra ta exist şi eu.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... sufletul meu e o sală pentru oaspeţi aleşi
- umbre ce pot exista în deplin întuneric
umbre uitate de vii şi de cele lumeşti
cu luciu în ochi şi cu zâmbet pe buze, himeric

inima mea e-nchisoarea la care demult
eşti condamnată de mine - să nu mai ştii moarte
sala cu umbre sentinţa citită tăcut
o sfarmă de colţuri în mii de ecouri deşarte...

poezie de Iurie Osoianu (26 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicnicie...

.. ce e de prisos e mai de preţ
decât strictul absolut şi necesar-
bunăoară Soare-n diimineti
lîngă Lună plină de calcar

ce nu te omoară momentan
te resfiră să rămâi mai dur
şi în apa verdelui ocean
şi în munţii ştăngii împrejur...

şi nimic nu se compară cu nimic
când e frig şi gol şi întuneric
şi din tine veşnicia pic cu pic
stoarce şi senin şi viu şi sferic...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul lui Eminescu

Două frunze de arţar,
Ca pe-o lespede de-altar,
S-au culcat pe al tău mormânt,
Omul nostru cel mai sfânt.

Pe Coşbuc şi Caragiale,
Doi vecini de-ai dumitale,
Dumnezeu îi ocroteşte,
C-au simţit doar româneşte.

Nichita în două clipe,
S-a'mbrăcat în necuvinte
Şi'mpreună ei păzesc
Cuvântul cel românesc.

Iară tu, Mărite Doamne,
Scrie-ţi versul ce ne doare,
Despre ţara ce nu moare,
Despre România Mare.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu

cu multe gânduri răvăşite de iluzii
strâng în braţe dragostea rămasă
durerea rătăcirilor de drumurile ştiute
ce-mi rănesc adâncul inimii

locuiesc în cuvintele care mă mângâie
mă iartă de întuneric şi nelinişte
şi-mi dau pacea rugăciunii

nu vreau să întâlnesc moartea
înainte de iertarea celor dragi
şi după căderea din suflet
a pietrelor de moară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea fulgului din vis

O umbră vrea să fie întuneric,
Un licurici ar vrea să fie soare,
Un fulg de nea, un anotimp feeric,
Un strop de apă se visează mare...

Dar umbra e ucisă de-ntuneric
Şi licuriciul ignorat de soare,
Un singur fulg, inferior numeric,
Devine strop şi se trezeşte-n mare...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (30 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remorcherul poet

El strigă-n întuneric, sub
Brooklyn Bridge-ul lui de constelaţii,
împingând cu încăpăţânare
împotriva curentului slinos
un caric de mărfuri tuturor folositoare.

Vaietul lui se strecoară prin tot
East Side-ul, pe cât de trist... pe-atât de
frumos, pe cât de frumos... pe-atât de
trist.

Şi minţile, treze-n apartamente
la miezul nopţii, ascultă
şi se gândesc la nişte
voiaje fermecătoare.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!