duce

Pe scenă

în rol ca într-un balans
picioarele urcă neliniştea pe tavanul zugrăvit
cu aşteptare,
ochii aleargă în tinda cuprinsă de flacăra gândului,
cuvintele mă răscolesc,
prezent măsor timpul ce-mi adună în inimă emoţia,
obrajii se colorează precum palmele ce strâng frunzele diminetii,
cu răbdare
povestea de iubire intă în memoria incitată de joc,
secvenţe răstignite în intersecţii dureroase dansează cazacioc,
pe o scară ce duce spre vis
glorii efemere se amestecă în omul mărunt rupt de vreascuri şi timp
cu pieptul văduvit de zâmbet.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

până la urmă
trădarea este o stare
ca oricare alta

nu are gust nici miros
nici vreo za care să ţină
un câine în lanţ

să ţină ce
de ce

trădare e in valul ce vine
cand imi apropii fruntea de cer
si vreau tot binele din mine
sa-l retranscriu altfel

mă năpădeşte nisipul
îmi zgârie urechea internă
şi nu mai pot sa dorm

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veri întrerupte

mai fă-mă mamă vară o dată
că mi s-au uscat fluturii
şi merii merelor viermii le-au dat
şi cateodata mai aud cate-o povestioara
cu prâslea cel voinic si merele de aur
şi stiu ca tu puteai
toate aceste minuni de copil
mai fă-mă mamă vară o dată
că n-am stiut nici tu nici eu
că verile-s scurte
şi cine iubeste se duce devreme
să ia locul ierburilor
raiul e făcut din veri întrerupte

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valea plângerii

zeii la putere parcă-s surzi şi orbi
nu văd că ţara se duce de râpă
stârvuri de bucurie devorate-s de corbi
umbre de fericire abia se văd sub lupă.

zei întruchipaţi în demoni nemiloşi
aruncă poporul în cruntă sărăcie
lumina se zbate în vulcani noroioşi
viaţa are gust de apă sălcie.

promisiuni murdare curg de la guvern
visuri spulberate dorinţe despicate
patria resimte necazul intern
izvoarele făgăduinţei sunt secate.

pe valea plângerii rugi înflăcărate
invocă mântuirea de la divinitate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Mamă, întâia zăpadă
Începe deasupra-ţi să cadă,
Asculţi înspicarea de vânt,
Ascunsă-ntr-un singur cuvânt.

Pământul întreg se destramă
El trece şi dincolo, mamă?
Materia unde se duce
Din locul c-o floare de cruce?

Urmează mai greu, după greu?
Se moare şi-acolo mereu?
Şi cine mai plânge aceste
Noi morţi fără boli, fără veste?

Tu toate voiai să le ştii,
Izvor pentru verbul a fi
- Tu care născut-ai în chin,
Această ninsoare ţi-o-nchin,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în faţa lumii, a trecerii vremii şi a Poemului de purpură

Acesta e autorul: el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă.
Astfel înarmat, tot ce există îl muşcă.
Adeseori spune:
"o, slăbiciune
numele tău este artă."
Fiind deci atât de ridicul şi slab, întreprinderea lui e deşartă,
întocmai ca a zidarului, fratele său,
care a vrut să clădească o piramidă-n Ţicău.
Dar mai cu seamă,
ora îi pare târzie, şi mult îi e teamă
că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste.
Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste.

poezie de Mihai Ursachi din Arca (1979)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Cui vrei să te tângui, inimă? Tot mai mult ocoleşti
întâlnirea cu oamenii, care-ţi par
de neînţeles. Cu atât mai zadarnic, poate,
cu cât drumul te duce înspre viitor,
spre pierdutul tău viitor.
Cândva te plângeai? Ce-a fost? O boabă necoaptă
căzută de pe creanga bucuriei.
Azi însă pomul se frânge,
se frânge-n furtună întârziatul meu
pom al bucuriei.
Tu, cel mai frumos, în priveliştea mea
nevăzută, tu care m-ai şi adus în preajma
nevăzuţilor îngeri.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lume

Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru...
Câmpu-i nins şi tot mi-aş duce
dorurile-n el, năuce,
dară nopţile-nstelate
i le ţine lui pe toate.

Tot aş sta şi tot mi-i modru.

Înserarea-mi zice lotru,
seară confundată-n moină,
c-am furat din ea o doină
ce-am cântat-o în neştire...

Numai mândra-mi zice mire...
... dar la capul dragei mele,
plop îş urcă frunza-n stele
vântul de-l îngână-n ramuri,
plopul alb cu noaptea-n ramuri.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (ianuarie 1956)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea piciorului

Mi-am prins urechile la spate iepureşte
şi suflu în verigheta unui înger amanetat
o vulpe în jurul gâtului îmi străluceşte
când îmi vede sufletul dezlegat.
Staaai! Strigă lupii! Parola! Parola!
Mă pun pe burtă şi casc un strigăt de patimă
Ola!
Ola!
Taurii au luat în coarne o cratimă!
Ce fugă! Ce fugă prin melcul plouat
a venit apa şi l-a luat
se crapă podul şi uşor
uşor
se duce pe apă pe jos la picior.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!