GRI

Toamnă...

Toamnă, treci la braţ cu umbre stranii,
Cu furtuni la geamuri baţi... Şi plângi...
Plâng la geamul casei, iar, castanii,
Şi cu vâturi pacea mi-o alungi.

Versuri aurii, în îmbulzeala
Ce se-ascunde-n mustul călimării,
Curg în râuri tumultoase sera
Şi-n tăcere îmi inundă zorii.

Transformată într-o vrăjitoare,
Cu urgie timpul ni-l săruţi
Şi-ai să laşi pustiu în călimară,
Frunze rupte şi copaci desculţi.

Arămii gutui lucesc în geamuri,
Sunt poteci pustii sub tălpi de vis...
Lacrimă pe gene, blonde voaluri,
Vânt, singurătate, suflet trist...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe Dâmboviţa - pastel bucureştean

Fulgii se cern din caere albe ca de lână,
Peste oraşul gri, îmbâcsit şi-ngheţat,
De la un taxi se-aud claxoane şi-o frână,
Pe bulevardul murdar, lung şi paralizat.

Într-un rond garnisit cu flori şi cu roci,
Prin fulgii de nea ce cad lin, răsfiraţi,
Un poliţist dirijează, fluierând din bojoci,
Un Jeep, un tractor şi doi câini remorcaţi.

Prin frig, la Romană, într-o parcare,
O vânzătoare muşată, cum place la tăţi,
Strigă reduceri la seminţe de floare,
Cu zâmbetul larg şi mult ruj pe mustăţi.

La Colţea, la turlă, prin crucea de fier,
Vântul cu fulgi a-nceput deja să adie,
În strană, atârnând pe-un calorifer,
Un motan doarme, visând o scrumbie.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Mă întreb de verdele domină totul,
Căci se mai pierde, un timp, de frig,
Sau e albastrul de oceane, mări,
Căci de la cer nu-i, e-o himeră,
Transpusă de-ochi uman, o sferă
Cu translucidu-n căutări
De-un creier, ce digeră-n bleu de-azur aprig,
Sau este alb de nori, ori aisberguri, creozotul,
Că restul e puţin; ceva gălbui de la nisipuri,
Sau tonuri bej cu gri, de piscuri frişcă
Şi roşu pasager de împăduriri, sau jungle în flăcări,
Ori con de lavă auriu, în negru, de la bec în noapte...
Cam asta-i tot, culoare de-univers, de locatari în slipuri
Ce nud acoperim, să-l colorăm, artişti, ca într-o morişcă,
De ascunsul de adevăr, descoperit intim, până la lăcrămi
De înmuiat penel, în goaşe de iubiri spuse în şoapte,
Pe-o stâncă, c-ochiuri de ape; e "noi", minunea, peste cinci, cu a şasea amestecate... şapte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul

era în obscuritate şi mizerie
decuplat de la energia electrică
verde sau obişnuită
după ce şobolanii au decis
să roadă cablurile electrice
mulţi s-au sacrificat
dar au reuşit să arunce
spitalul în întuneric
câţiva chirurgi operau
la lumina lanternei tăiau
ce credeau că nu foloseşte
pacientului muribund
unii se îmbătau grosolan
înainte de a împinge uşa
ce clămpănea şi intrau
în sala de operaţii
plină de şobolani cenuşii
gândaci negri cu capul roşu
îmbuibaţi cu sânge şi puroaie
ziua nu aveai nevoie de curent

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, frunziţă scundă

Când sunt veselă, când tristă într-o toamnă ce abundă,
Ce îşi pierde ziua lungă, dintr-un veac, într-o secundă,
Şi îşi iroseşte frunza creionată în rugini,
Când un vânt cu zgomot smulge mărăcini din rădăcini.

Da îmi port în gri veşmântul cu-mprumut din bolta sură,
Şi strivesc sub talpa-mi rece - cer clemenţă - o făptură
Ce s-a pitulat plăpândă sub o frunză de arţar,
De s-a-nfiorat de spaimă şi molidul suliţar.

Nu am vrut... şi-o frunză moale mă străpunge mustrătoare,
Cu un scâncet de aramă, m-a avertizat că moare
Dacă mai înăbuş inimi mititele şi în frici...
Şi jenată mă cuprinde o durere ca de bici.

Iartă-mă frunziţă scundă, şi tu gândăcel sărmane,
Că te-am dus în veşnicie în condiţii inumane,
Iartă-mă pădure rară că ţi-am sfărâmat o frunză,
Să mă ierte cititorul dacă par de-un timp, confuză...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

istoria lumii

între precariat şi opulenţă
cuvintele alăptează debile speranţe
imagine gri – imagine aurie
spectacolul începe… şi costă al naibii…
afişăm infecţia, parada sărăciei şi a fastului, între ele
necesităţile subiective anume create
lumea-i un ocean de degete îndreptate
mereu spre celălalt, reclame, lumini colorate, sunete
iluzii convertibile în obsesii
înşelătorii publicitare, electorale – consecinţele
le vor proba tocmai cine pretindeţi că protejaţi
fiii voştri
se vor hrăni reciclând resturi
din spectacolul de astăzi silnic, interactiv
fluviu păstos – falsă emancipare, Pământul
este tot mai sensibil nu şi talpa
cuvinte despre salvare?
Le rostim şi dăm din coate să ajungem în faţă
la spectacol, mimând că suntem «fans»
fiindcă «dă bine»

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu picioarele goale, printre nori

Vin roşu şi clavicula mea accentuată;
Genunchii imi tremură insistent,
Stiletto roşii aproape că îmi cad
Şi o să strivească lumea aia în tonuri de gri.
Paradox:
Mă simt neînfricată
Chiar dacă sunt in aer;
Îmi trec limba peste buzele roşii.
Mă simt puternică,
Mă simt în vârful omenirii,
Mă simt ca un legiuitor
Care creează propriul text de lege,
Lumea trebuie să se supună.
Privesc în jos
E noapte;
Mii de luminiţe mi se imprimă pe retină.
Totul e mai frumos de aici de sus.

Am rămas fără un pantof,
L-am aruncat pe celălalt şi mi-am pus o dorinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Georgiana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu mă mai iubeşti ...

Dacă nu mă mai iubeşti, slut regret adânc mă roade,
Că deşi suntem alături, stăm pe două baricade.
Cum ajunse hâda ură să decidă pentru noi?!
Când am dat pacea-ngerească pe un nesfârşit război?!

Dacă nu mă mai iubeşti, teama pune stăpânire
Pe-a mea inimă rănită ce-a intrat în amorţire.
Pe-ai mei ochi plini de tristeţe, stă de veghe plânsul meu.
Pe-a mea gură, orice zâmbet s-o schimonosi mereu.

Dacă nu mă mai iubeşti, zilele-mi vor fi cernite,
Moartea îşi va ţine toastul cu licorile-otrăvite.
Totu-i gri cât vezi cu ochii, niciun verde împrejur;
Numai muguri de nădejde văd scăldaţi în clar-obscur.

Dacă nu mă mai iubeşti, visele-mi se zbat năuce.
Fără aripi de speranţă, au trăirile caduce.
Răsturnând clepsidra vieţii peste marginea de timp,
Împietri-voi exilată-n al uitării anotimp.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristeţea-n picurii din ea
Şi mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n braţe de rugină
Şi îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbreşte norul ce se-anină
De un cer prea negru şi lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinţi
Şi, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminţi!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbeşte
Şi desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei pluteşte
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii şi mii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!