scartaie usa

Rânduri pentru Moş Crăciun

Iartă-mă că te salut numai din uşă...
Te-aş pofti şi-n casă,
Dar mi-e teamă
Că-mi aduci aceeaşi veşnică păpuşă
Şi acelaşi vechi refren de panoramă!...

Iartă-mă că-ţi spun ce cuget, Moş Crăciun...
Dar eu - zău - nu văd de ce mai vii!...
Ce folos că eşti bătrîn
Şi-ai suflet bun,
Dacă-n tolbă n-ai decît minciuni pentru copii!...

Nu-ţi mai pierde timpul cu poveşti
Pentru cei ce nu mai cred în ele...
Tu - e drept - n-ai fost decît aşa cum eşti -
Omul cu păpuşi de porţelan
Şi acadele...

Dar eu nu mai sînt copilul de-altădată,
Să mă-ncînt numai de chipuri ce se şterg -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete bolnave

Ne zâmbesc pe faţă de înduioşează,
În noian de vorbe ne tot dau târcoale
Şi teatral, cu tact, ne manipulează,
De părem a fi puncte cardinale.

Le deschidem uşa sufletelor noastre,
Îi lăsăm să intre... cum intră lumina,
Cuibăriţi ca şerpii fac prin noi dezastre
Răspândind otrava, provocând ruina.

Deghizaţi în flori chiar de-s mărăcini
Trag cu sete seva dragostei din noi,
O prefac în larve secerând tulpini
Şi ne pierdem crezul... şi ne lasă goi.

Etalând credinţa ca pe-o marfă-n piaţă,
Fac să-nduioşeze mii de muritori
Şi la fel ca Iuda, ne vor vinde-n viaţă
Pe arginţi murdari... triştii scamatori.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (21 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul sau oratorul nu poate săvârşi ceea ce săvârşeşte eroul, el poate doar să admire, să iubească şi să se bucure prin intermediul eroului. Totuşi, poetul nu e mai puţin fericit; căci eroul este, ca să spunem aşa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit şi-n care se desfată pentru că nu mai este el însuşi, şi iubirea sa poate fi admiraţie... El îşi urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăceşte pe la uşa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toţi să-l admire pe erou precum el însuşi şi toţi să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi şi noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul şi-a desăvârşit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit şi el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Kierkegaard în Frică şi cutremur
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dracu' mai e şi Tom Jones?

Mi-o trăgeam
cam de două săptămâni
cu o fată de 24 de ani
din New York – era
pe vremea grevei
gunoierilor, dar
într-o noapte
a apărut muierea mai în vârstă
şi-a spus, " vreau să-mi văd
rivala." a văzut-o
şi-atunci a spus, " o,
eşti o fătucă drăguţă!"
apoi ce-mi mai amintesc
sunt miorlăiturile de pisici sălbatice –
ţipetele şi zgârâieturile alea
scoase de animalele sălbatice,
sânge şi să ** ***...
eram beat şi în chiloţi.
am încercat să
le despart şi-am căzut

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul din oglindă

Pe cât trece timpul, mai mult realizez,
Că nu mai eşti nimic din ce odat' erai,
Iar amintirea ta în colţ eu o aşez,
Acolo nu-i nimic,
Acolo tu îmi stai.

Erai buchet de flori, salbatic, minunat,
Acum o vază goală, în iz de acetonă,
Aveam sau nu dreptate, oricum n-ai ascultat,
Cum să-ţi fi fost de-ajuns când judecai la tonă...

Acum eu încă-s singur, nu mă pot conecta,
Iar lumea mea e goală, nu simt că pot deschide,
O uşă pentru alta, şi-mi mai propun una,
La rândul ei pe care doresc a o închide.

Uitării condamnată, iar eu singurătăţii,
Iubirea n-o să ierte c-am procedat aşa,
Tu răul l-ai făcut, eşti încă judecată,
Dar eu le-am pus pe toate, nedrept, în oala ta.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul meu ar fi cam aşa: foarte ciolănos; cu nişte copite d-alea de cal de regiment, să plesnească pe rumân, să-i sară băiatului nasturii. Bătăios. Cu coarne ca de bivol pus pe fapte mari. Cam scârbos. Deschizând întotdeauna uşa cu umărul, nu cu mâna. Sau cu genunchiul. Dând din coate când trece pe lângă ţipi simandicoşi, dar dând din coate în aşa fel încât să le rupă nasul. Fumând mult şi în scârbă. Mergând spre cârciumă la braţ cu dracul lui Nichita şi cu dracul lui Tomozei. Foarte amic cu stewardesele, plimbându-se pe lângă aeroport. Din când în când, coborând spre Rucăr ajungând până la Braşov. Mai mult n-ar urca, pentru că e o oboseală să urci pe munţi, iar în oraş e răcoare. Ar mirosi foarte mult a cramă. I-ar plăcea să se culce toamna pe frunze şi nu ar intra în oraş decât cu pălăria trasă pe ochi şi foarte rar, numai pe ploaie. Ar sta foarte mult pe Dunăre, creanga. Un tip necuviincios prin însăşi existenţa lui.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură apa Iordanului şi ajunseră la acea bisericuţă. Noroc că tocmai atunci sosise pustnicul şi chemase pe toate călugăriţele la ascultare. Numai una rămăsese de pază; şi aceasta, obosită fiind de şederea îndelungată, o prinse somnul. Ca să nu se întâmple însă cine ştie ce, ea se culcă pe pragul uşei, cu gând că n­o să poată nimeni intra fără să simţă ea. Galben-de-soare povăţui pe fata de împărat cum să facă să pună mâna pe vasul cu botez. Fata se duse binişor, se strecură pe lângă zid şi, pâş-pâş, în vârful degetelor, până la uşă. Aci odată sări ca o pisică de uşure peste prag, de nici nu atinse pe călugăriţa pe care o furase somnul; şi, punând mâna pe vas, ieşi cum a intrat, încălecă pe cal şi pe ici ţi-e drumul! Călugăriţa simţi, sări în sus şi, văzând că lipseşte vasul, începu a se boci de ţi se rupea rărunchii de milă. Îndată se adunară călugăriţele şi se văicăreau de focul ce le ajunsese. Pustnicul, dacă văzu că s-a spălat pe mâini de vasul cu botez, cătă către fata de împărat cum zbura cu Galben-de-soare.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Vine moşul cu scufie
Şi cu barbă argintie,
Cu vocea cam îngroşată
Şi spinarea încovoiată,
De povara sacului,
Tăind brazdă omătului.

Noaptea-i neagră, şi geroasă
Copiii stau la fereastră,
Şi când moşul a sosit,
Şi la uşă s-a oprit,
Fug iute şi se ascund,
Unde pot, stau tremurând,
Sau, ţin strănsă fusta memei,
Sau se prind de vreun picior;
Şi cu ochii mari privesc,
La Moş Crăciun, cum le vorbesc,
Şi îi roagă să îi spună,
O poezioară scurtă,
Pentru darul ce-i aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (18 ianuarie 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncarea în valuri

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi.

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
Şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând şi ne iubim înot.

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Şi să trăim în mare neînfrânt
Să ne luăm dacă voieşti la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.

Ţi-am spus demult că pe pământ sunt rele,
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu,
Ţi-am pregătit o flotă scufundată
Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte din nou dulce?
Oh, well! Spuneţi ca harfa depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există oare Urechea care, pe lângă urechea omului, să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele instrumentului care care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească iarăşi, dacă merit să fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!