omenesc, prea omenesc

Popa şi învăţătorul din satul Vereşti, ultimul însărcinat cu educaţia copiilor, celălalt îndrumând religia credincioşilor, propovăduiau asemenea poveşti supranaturale, cu atât mai vârtos cu cât le credeau din toată inima. Amândoi afirmau, "întemeiaţi pe dovezi" că vârcolacii bântuie prin ţară, ca vampirii, numiţi strigoi pentru că strigă, se adapă cu sânge omenesc, că stafiile rătăcesc printre ruine şi devin răufăcătoare dacă uiţi să le aduci seară de seară băutură şi mâncare. Există ielele, babele cărora se cuvine să te păzeşti să le ieşi în cale marţea şi vinerea, cele mai rele zile de peste săptămână. Ia pătrundeţi în adâncul pădurilor din comitat, păduri fermecate, în care se ascund balauri, dragoni uriaşi ale căror fălci se cască până-n nori, sau zmei cu aripi nemăsurate, care răpesc fecioare de viţă împărătească, ba şi pe cele de neam prost, dacă-s chipeşe. Iată destui monştri cumpliţi, pare-se şi care-i geniul cel bun pe care li-l opune închipuirea poporului? Nimeni altul decât şarpele casei, ce trăieşte prietenos în fundul vetrei casei şi căruia ţăannul îi cumpără puterea binefăcătoare, hrănindu-l cu fruntea laptelui.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea cineva cade în nenorocire fie pentru că e prea indulgent şi prea bun, fie pentru că e prea aspru.

citat celebru din Niccolo Machiavelli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti prea ocupată

tu eşti prea ocupată
să observi lucruri mărunte
cum ar fi reverenţa care o fac
imperceptibil
prin migrena ta de dimineaţă
tu eşti prea ocupată
să vezi cum îţi măsor plutirea
în minute
tu eşti prea gânditoare
să observi ecoul privirii
în treacătul ploii

tu eşti prea ireală
ca să-mi umileşti umbra pe asfalt
cu tocurile tale
ascuţite
pătrunzând-o ritmic
subcutanat

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi poet

A fi poet nu este suficient,
Poţi fi un asasin sau un agent,
Singur, pe o planetă istovită
De intrigi şi masacre, un răpăit de tobe
În locul limbajului cald, omenesc,
Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis,
Dar cine se rosteşte aici, în paradisul marilor absenţe?
Iei forma golului, dar te conţii pe tine,
În rest, singurătatea cea rotundă,
O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta,
Simt sânul tău şi astfel vom readuce sentimentul pe pământ.
Să iubeşti fără să fii iubit, ce sfânt supliciu,
Nici sfinţii nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge,
Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalţi,
Rece, într-un sicriu îngheţat.
Şi ce vezi privind în jos?
Aceleaşi suferinţe pe care tu le-ai cunoscut.
Dar cred că viaţa merită trăită,
În ciuda unor mizerii care cad din cer
Sau poate doar din cerul gurii,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Trec prea greu zilele,
unele nu se termină
niciodată,
ascund în ore
tăcerea clipelor fericite,
şi, dincolo de toate astea,
moartea
se lipeşte
de sufletele noastre
pierdute...
Trec prea greu zilele,
trec prea greu orele,
numai fericirea
trece
prea repede...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lutu-acesta suferind îngheaţă

I

Când lutu-acesta suferind îngheaţă,
Ce drum ia duhul lui nepieritor?
Nu poate nici muri, nici fi în viaţă,
Când scapă de veşmântu-i trecător.
Neîntrupat fiind, oare purcede
Pe-al fiecărei stele crug ceresc?
Sau umple-ndată spaţiul, de-l vede
Pe boltă ochiul nostru omenesc?

II

Un gând etern şi fără de hotare,
Ce vede tot în cer şi pe pământ,
Ca o privire largă, păstrătoare
A toate câte-au fost şi câte sunt:
Orice-amintire, fie cât de vagă,
Se-arată-n zarea sufletului nostʼ,
Încât cuprinde-ntr-însa lumea-ntreagă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau

Vreau să traiesc
Vreau să iubesc
Vreau să nu mă mai invoiesc
Vreau să pot să construiesc

Multe in minte plasmuiesc, dar in real primesc
Ale oamenilor fapte ma palmuiesc
Simt cum sufletul mi-l prapadesc
Trupul meu este cel in care multe cresc

Sufletul meu omenesc imi moare
A mea suflare pusa la grea incercare
Zboara spre soare, gandind la a ta splendoare
Savoare ce faptura ta o are... rara culoare

Pretind ca ce ziceti e adevarat
Nu pot sa razabat cu voi toti sa ma bat
Nu sunt unicat... sa cred asta ar fi pacat
Mintile tu mi le-ai luat cand ai plecat

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Găman (5 iunie 2019)
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele vieţii

La ceasul crud al dimineţii,
Când pruncul e un boţ plăpând,
Ce este treaz când e flămând,
Instinctul este semnul vieţii.

La ceas de ziurel de ziuă,
Când e copilul tapetat, cu
Ochi mari, pictaţi de Ţuculescu,
E iscodirea prima piuă,

La ceas de ziuă, matinal,
Când e puberul un vulcan,
Cu cablul smuls din cabestan,
E nerăbdarea vârf de val,

Când ziua-şi deapănă fiinţa,
Adolescentu-i subjugat,
De cel mai omenesc păcat,
Si semnul vieţii e dorinţa,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

departele…

fiecare deznădejde cere să-i jertfim ceva
orice amar este amar doar
de-i gustat

mă simt un vierme cu stindard
mărşăluind prin mărul vremii – fără
niciun arc de triumf?!
…nu ştiu de voi trăi
până la sămânţă!

sunt iarăşi om şi nu am ce…
mă caut prin buzunare, sertare, ascunzători
ce-aş putea jertfi azi
tot teatrul acesta imaginar?!
…îmi ţiuie urechile

mă-ntorc în vierme, măru-i amar ori
am nimerit urma târâişului meu?!
caut să ies, mai demn să mă ia în cioc o vrabie
decât să putrezesc aici, să cad împreună cu mărul

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum va izbuti omul să se vadă aşa cum l-a format natura, cu toate schimbările pe care le-a suferit alcătuirea lui originară, datorită succesiunii timpului şi a bunurilor, şi cum va putea să deosebească ceea ce aparţine fondului său propriu de ceea ce au adăugat, ori au schimbat la starea lui primitivă, împrejurările şi progresele sale?... Sufletul omenesc, modificat în sânul societăţii datorită unor nenumărate cauze ce se repetau mereu, datorită unei mulţimi de cunoştinţe câştigate ori erori, datorită schimbărilor intervenite în constituţia corpului şi tulburărilor continue provocate de pasiuni, şi-a schimbat, ca să zicem aşa, înfăţişarea în aşa măsură încât a devenit aproape de nerecunoscut... Dar atâta timp cât nu cunoaştem defel omul natural, în zadar vrem să determinăm legea pe care a primit-o, sau cea care se potriveşte cel mai bine constituţiei lui. Tot ce putem vedea foarte limpede în legătură cu această lege este că, pentru a fi lege, trebuie în primul rând ca voinţa celui pe care ei îl obligă să i se poată supune, în mod conştient, apoi, pentru ca această lege să fie naturală; trebuie, de asemenea să vorbească nemijlocit prin glasul naturii.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!