mi-as dori

Gând când dormi

Şi n-am să fiu acela care
cu-n pled de flori să-ţi învelesc,
forme dulci fermecătoare
care îşi cer dreptul firesc

Şi n-am să fiu al tău şi pare
că timpul face şi desface
şi trupul meu mocnind ardoare
te va dori până va zace.

O şansă ni s-a dat, chiar mare
şi n-au primit-o toţi la rând,
noi am avut-o şi se pare
că am pierdut-o nedorind.

Îmi pare că această oră
care va trece în curând,
peste o vreme o să doară
copleşitoare şi visând.

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pofida timpului

Tu simţi, om bun, că va fi primavară?
Şi din omăt o să ne-alegem cu ţărână,
Ce e atât de fragedă şi-atâta de uşoară-
În palme eu o strâng de dor ce va sa vină.

La usi desferecate va poposi cel drag,
Cu aripi de lumină din sfera sa cerească,
Şi se va face soare, sub fiecare prag,
Iar gâzele ca oamenii or vrea să ne vorbească.

Tu stii, om bun, ce extraordinară- i firea,
Dacă la geam deschis cu cineva concepe
O altă latură a lumii, de unde nici privirea
Nu şi-ar dori să ne despartă, să fim în două cete.

Suntem ca îngerii, oriunde nu am fi-
Fie în iarnă, vară, ori toamnă, primavară,
Tu ştii, om bun, că toate sunt de Sus
Şi, în pofida timpului, se - aude o vioară...

poezie de Lilia Manole (16 februarie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

De te vei rupe dintr-o altă lume
Şi vei pătrunde, înfruntând stihii,
În taina unor gânduri fără nume,
Mă vei găsi, te-aştept, speram să vii.

Mi te închipui răsărit de soare,
Îmi eşti atât de-aproape, uneori,
Şi-n gândul meu apari strălucitoare,
Mă-mbrăţişezi cu dragoste şi... dori.

Îmi eşti o stea în nopţile cu lună,
Învăluită-n neguri de mister,
Îmi eşti suavul cântec ce-mi răsună
În visul ce mă-mbată, efemer.

Mi-ai apărut de-atâtea ori, dar nu ştiu
De unde vii spre mine, cum păşeşti,
Cum intri-n suflet, cum îl laşi pustiu,
Şi mă întreb, adesea: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând versuri cu Sir Ishii din Ţinutul Rădăcinii Soarelui

Nu-mi mai spune că femeile n-au stofă de eroi,
Singură, am călătorit prin vânturile Mării de Est zece mii de leghe.
Gândurile mele poetice se extind mereu – o velă între ocean şi cer.
Am visat cele trei insule-ale tale,
Toate pietrele preţioase sclipind în lumina lunii.
Mă doare când mă gândesc la cămilele de bronz,
Gardienii Chinei, pierdute-n spini.
Mi-e ruşine că n-am făcut nimic; nici o victorie în dreptul numelui meu.
Reuşesc doar să-mi fac calul de luptă să transpire.
Jelitul pe pământurile natale îmi frânge inima.
Aşa că spuneţi-mi, cum mi-aş putea petrece-aceste zile-aici?
Ca un oaspete bucurându-se de adierile primăverii voastre?

NB* Qiu Jin este eroină naţională a Chinei

poezie de Qiu Jin, 1875 – 1907, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de început

..

Viaţa e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viaţa - smintită-nfrăţire cu vraja-nserării şi-a zorilor
Viaţa - năvalnică grindină-a luptelor,
Viaţa - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, aş dori să iubesc o femeie şi eu...
Ea în mine există de mult şi-o aştept...
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroşi, statuie antică vie.

Până azi n-am iubit,
Deşi somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul şi flacăra munţilor,
Îndoitu-mi-am fruntea şi-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veştede

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corealitate

Am crezut că sufletul este o confluenţă de intimităţi
Ce-şi călăuzeşte lirismul dragostei către complinire.
Pentru noi, împreună a devenit un azil de singurătăţi
În care comunicarea frumoasă lipseşte cu desăvârşire.

Mi-aş fi dorit să fii asemenea mie, măcar un zăstimp,
Un suflet pereche, cu aceleaşi gânduri şi preferinţe,
Un refugiu universal dincolo de spaţiu şi timp...
În pacea sufletelor noastre, să milosârdim oricâte suferinţe.

Sufletul tău veşnic reneagă. Devenite tiradă
Vorbele-ţi nu mai au ecou în sufletul meu;
Îl hăituieşti de parca-i fi o pasăre de pradă.
Să te descopăr demon, mi-a fost cel mai greu!

Viaţa noastră a devenit o dureroasă corealitate;
Când îţi spun că mi-ai rănit sufletul, nu mă crezi,
Dar să ştii că şi invizibilul este acea realitate
Pe care nu eşti în stare s-o-nţelegi şi s-o vezi.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea viselor

Iar am visat că urc spre infinit,
iar am visat poteci nenumărate,
întinereau chemările în gând
şi noaptea se stingea cu demnitate.

Liniştea de toamnă mă inspiră,
cad umbrele sub nucii arămii,
strivesc în pumn o frunză când tăcerea,
îmi strigă dintre dealuri: "Mai rămâi!"

N-am vreme, cad cuvinte peste mine,
Mor clipe amăgite-n calendar
şi-n trecerea de astazi către mâine,
cuprinsă sunt de-un dor rudimentar.

În ora ce se-ascunde-n coame nude,
mi-aş cumpăra doar zile fără ceaţă,
ceasul nu vrea să îmi oprească timpul,
şi răsăritul azi îmi ia din viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cer...

De ce te-aş iubi, de ce te-aş iubi,
de ce-aş suferi, de ce-aş suferi,
în mileniul în care secunda e vis
iar boala dorinţei e de nedescris?

De ce-aş mângâia din priviri, faţa ta,
când mâna nu pot să-mi întind către ea,
când clovni de rând nu mă lasă s-ating
omul drag, nici la piept să mi-l strâng?

De ce ţi-aş ieşi în cale mereu
cu ochii-nlăcrimaţi, cu sufletul greu,
de ce agonia mi-aş perpetua
când nicio chemare nu e-n mâna ta...

Ştiu că ai suflet bun şi poarta deschisă,
nu-ţi pun întrebări dar oftezi mereu
după iubirea stelară, promisă
şi implorată lui Dumnezeu!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!