dea

Să-ţi fie bine, drag fecior

SĂ-ŢI FIE BINE, DRAG FECIOR

De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.

Să primeşti bine în viaţă,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranţă,
Pentru fericirea ta.

Nu suportam să-ţi văd plânsul
Şi lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.

Cu braţele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveţi ce e onoare,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos

Cum urcă spre seară poteca surori,
Mame, copii şi nepoţi,
Tăcuţi pelerini cu braţe de flori,
În demnă-acalmie cu toţi!...

Şi iată cum umblă pe deal o mătuşă
Cu greu, târând paşii domol,
C-o greblă şi flori într-o găletuşă,
Să dea ritualul obol.

Se-adună-n cinstire cei vii laolaltă,
Popas fac în vechi cimitir,
S-aducă prinos celor scumpi ce odată
Sorbeau din al vieţii potir;

Cu grijă, când scormone lutul cu sapa,
Mormântul cel drag prospătând,
Pătrunde o boare odată cu apa-
Susur pe cei duşi adorând.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur... (2000)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai Prâslea singur, şi pe fiecare noapte să-i dea câte o trăistuţă de alune şi câte un pahar de vin bun. Argintarul îi ducea grija, fiindcă, ascultând pe la uşe, n-auzea alt decât cum spărgea la alune pe nicovală! Iară când fu a treia zi, el ieşi dis-de-dimineaţă din odaie cu furca pe tavă, pe care o scosese din mărul zmeului, ce era la dânsul, şi o dete argintarului ca să o ducă fetei împăratului. Argintarul nu mai putea de bucurie, şi-i făcu un rând de haine; iar pe la nămiez, când venise slujitorii împăratului ca să-l chele la palat, el se duse şi îi dete furca care torcea singură. După ce împăratul se minună de frumuseţea ei, dete argintarului doi saci de bani. Fata, cum văzu furca, îi trecu un fier ars prin inimă; ea cunoscu furca şi pricepu că Prâslea cel viteaz trebuie să fi ieşit deasupra pământului.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nostalgii aduce toamna

Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de gura-ţi,
Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea şi peste frunze nu e umbra-ţi,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopţilor târzii.
*
Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de mâna-ţi,
Să-i simt tandreţea de mătase ş-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ţi,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aş cere să te dea...
*
Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de totu-ţi,
Ce fac cu toamna-mi fără tine... fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ţi,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!
*
Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult aş vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna... în miezul nopţilor târzii!

poezie de Ion Apostu (1 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Cad zăpezi, curat, pe ramuri şi pe patimi omeneşti
Mâna Domnului aşează flori de gheaţă pe fereşti.

Peste tot urâtul lumii, neaua cade dinadins
Şi pe noi, iubito, parcă, pe la tâmple lin ne-a nins.

Dor de sănii mă îmbie să-mi pun caii minţii-n ham –
Dar hălăduiesc pe dealuri – doar în gând, privind pe geam.

E un alb de puritatea aripilor îngereşti...
Unde e, acum, bunica, să mă-mbete cu poveşti?

Parc-aud, venind din vremuri, chicotind un clopoţel
Şi mă arde-n piept dorinţa de-a mai fi copil niţel.

De-a-mbrăca, pe înserate, haina groasă, zgribulind
Şi-apoi, de-a porni colindul, pe la geamuri lin cântând.

... Nimeni n-o să-mi dea, vreodată, anii-aceia înapoi...
Azi, colindul meu e searbăd – de tristeţi şi de nevoi

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare

Îmi cer iertare! Ştii cât mi-e de greu...
Doar tu ştii jugul sufletului meu,
Tu ştii, nu poţi uita, cât ţin la tine.
Oh, am greşit! Îmi e aşa ruşine!

Din mine (asta simt), s-a rupt ceva,
Plâng şi mă-ntreb dacă mă poţi ierta.
Ai fi putut greşi în locul meu,
Atunci te-aş fi iertat desigur, eu.

Ce boală-amară sărăcia, da!
Nu-i nici iubire, viaţa este grea...
Nici sănătate nu-i... Ar fi păcat
Să ni se dea sentinţa: "VINOVAT"

Orbiţi în suflet, veşnic în exil,
Nici noi pe noi, normali nu ne simţim...
Aceeaşi sunt... Şi iată,-mi cer iertare!
N-aş suporta o nouă exilare.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel din urmă ban.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:21-26 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cei priveşte pe cei ce urmează o metodă ştiinţifică, ei au aici alegerea de a proceda sau dogmatic, sau sceptic, în toate cazurile însă ei au obligaţia să procedeze sistematic. Numind aici pe celebrul Wolf Messing, ca reprezentant al primului procedeu, şi pe David Hume, ca reprezentat al celui de-al doilea, mă pot dispensa, în ce priveşte scopul meu actual, de a numi pe ceilalţi. Numai calea critică mai rămâne deschisă. Dacă cititorul a avut bunăvoinţa şi răbdarea s-o parcurgă în societatea mea, el poate judeca acum dacă nu cumva, în caz că i-ar place să-şi dea contribuţia lui, pentru a face din această cărare o cale regală, s-ar putea atinge încă înainte de sfârşitul acestui secol ceea ce multe secole n-au putut realiza, anume de a aduce raţiunea omenească la satisfacţie deplină în ceea ce a preocupat totdeauna, însă fără succes până acum, setea ei de cunoaştere.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească şi apoi să-şi dea răspunsul. Şi trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa nişte lacrămi cât pumnul şi suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ce plânse, dară văzu că de la plâns nu câştigă nimic. Se duse deci la dădaca-sa, îi spuse cele întâmplate şi îi ceru sfat. Dădaca, după ce se gândi şi se răzgândi, îi zise să ceară a i se face trei rânduri de haine: unul de aur, altul de mărgăritar şi al treilea de diamante, şi să spuie că după aceea se va găti. Cererea ei se îndeplini tocmai pe tocmai. În vremea aceasta, dădaca îi pregăti toate cele trebuincioase spre fugă. Când îi aduse hainele, îi mai zise o dată să se gătească de nuntă. Fata răspunse că este gata. Boierii rămaseră mulţumiţi, auzind răspunsul fetei; ei crezură că în cele din urmă ea a cunoscut că trebuie să se supuie Sfatului împărăţiei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos, fără să-i plesnească prin cap ce plănuiseră ei, se duse. După ce se chefuiră mâncând şi bând cât le cerură inima, când fură să se scoale de la masă zăcaşul de proprietar ceru să le mai dea câte un pahar să bea, la botu calului, cum se zice. În paharul ce dete lui Făt-Frumos, amestecă, fără să ştie el nişte buruieni adormitoare. Cum bău, îl şi fură Aghiuţă. Căzu într-o amorţeală soră cu moartea. Capul îi bănănăia într-o parte şi într-alta, de parcă îşi rupsese junghetura. Îl luară, deci, binişor, îl puseră într-un pat, şi acolo rămase până a doua zi. Pe când dormea el dus, îi scoaseră inelul din deget şi îl ascunseră. A doua zi daca se deşteptă Făt-Frumos, îi fu ruşine de ceea ce făcuse. El se căia şi se căina cum de să facă el fapte de care nu mai făcuse în viaţa lui, să-şi bea adecă şi simţirile. El socotea, vezi, că a băut ca un nemernic, şi d-aia se îmbătase aşa.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!